Relatia mea cu podoabele e una simbolica. Modul in care imi aleg anumite combinatii sau le port tine de starea mea de spirit evident.

Cateodata imi sunt armura de nadejde. Alteori tandru adapost. Astazi… insufletire!

Pot povesti despre fiecare bijuterie pe care o am. Si cum sorbeam dintr-un espresso dublu si ma uitam la masinile care se perinda molcom pe strasse in ultima zi de octombrie, mi s-a aratat un vlastar de gand.

Anul trecut, cam pe vremea asta, eram ma faceam blonda. Una dintre prietenele mele bune, cand i-am aparut in prag blonda pui si imbracata din cap pana-n talpi in verde fosforescent, a zis, si pe buna dreptate:

‘Cam cat de nebuna esti?’

Iar eu i-am raspuns razand, precum punkista prinsa cu creasta-n sac:

‘Foarte!’,

si am luat-o-n brate. Dupa care, ne-am uitat ca niste ladies, la incoronarea Regelui Charles.

Tocmai ce venisem de la Romanian Jewelery Week. Si nu cu mana goala, sau mai bine zis nu cu gatul gol. Anul trecut am descoperit-o pe Giorgia de la Amalgama Jewels, iar bijuteriile ei mi-au vorbit despre mine.

Asa ca mi-am luat un lant care are agatat un pandantiv pe care este scrijelit mesajul ‘Tutto e vero’. M-a contrariat initial si voiam sa fac misto de el, dar am ales sa o intreb care-i faza cu scrisul asta pe care nu il puteam pune in niciun context.

Si atunci mi-a spus povestea marinarilor care, o data plecati pe mare, isi spuneau orice pentru a-si cultiva speranta ca vor ajunge teferi si nevatamati inapoi acasa. Am ramas afis si am zis, spre surprinderea unei alte prietene de-ale mele, ca trebuie sa am acel colier.

Dar de ce?

Nu am stat sa ma intreb atunci ce anume din acel mesaj sau din acea istorisire a rezonat cu mine. Poate pentru ca nu eram in punctul sau starea de spirit care sa imi permita sa imi pun astfel de intrebari existentiale. M-ar fi durut prea tare raspunsul lor sau chiar si simplul ecou al intrebarii in sufletul meu tulbure.

Perioada in care am fost blonda a fost una fatidica din viata mea. A fost o renuntare de sine atat de brutala incat dupa revenirea la mine, mi-am zis ca nu voi mai face asta niciodata. Nu ma voi mai abandona pentru a pastra o relatie, caci fix in acel moment relatia devine nula, vida de sens, pentru simplul fapt ca nu mai e cu mine, cea reala, ci cu o schimonosire a fiintei mele.

Eu eram marinarul, iar marea mea involburata era fix relatia mea de cuplu care ma ducea in niste zone tenebroase. Si mi-am spus si am crezut cam tot ce puteam sa imi spun ca sa ma conving ca sunt ok, ca suntem ok si ca totul va fi bine.

Ca tot raul spre bine.

Ca un sut in cur, un pas inainte.

Ca no pain, no gain.

Dar astea erau niste plasmuiri ale unei minti care stia deja ca finalul e aproape. Pe cat eram de blonda, pe atat eram de furioasa si de inchisa in mine. Musteam.

In putinele momente in care ma vedeam cu prietenii si vorbeam, ieseau atatea flori frumoase din mine, incat ma apuca si mai abitir jalea pentru ca stiam ca toate astea sunt cu un termen de valabilitate si ca o data ajunsa ‘acasa’, toate florile se vor ofili. Nu mai aveam cu ce sa le ud.

Traiam arid. Ma uscam pe picioare. Si incercam sa par vie. Cine ma stia, stia ca nu-s. Eram precum moartea… dar nu in vacanta.

Anul acesta n-am mai reusit sa ajung la Romanian Jewelery Week, dar am stalk-uit-o pe Giorgia pe Insta si am dat peste un inel frumos pe care era scrijelit un alt mesaj: ‘Avec le temps’. Pana sa il iau, s-a dat. Si am ramas usor cu buza umflata.

Dar curand mi s-a aratat altul, al carui scris nu l-am inteles neam. Scria ‘Reviresco’ si avea niste ramurele pe langa.

‘Ce e aia?’,

am intrebat-o din nou pe Giorgia.

Explicatia m-a lasat bouche-bée! Reviresco inseamna sa redevii puternic, sa infloresti din nou. Mi se face pielea de gaina cand scriu despre asta pentru ca nu imi vine sa cred cate semne imi da viata asta si cum eu incep, incet, dar sigur, sa le observ si sa le bag in san sau la cap, dupa caz.

Acum sunt roscata. Au trecut aproape trei luni de cand suntem oficial divortati. Sunt asezata sufleteste si cu planuri mari de cladit un camin stabil pentru mine si puiul meu. Am forta de munca si mi se leaga ideile cu folos. Am energie si speranta ca lucrurile se vor aseza si mai mult pana cand voi ajunge sa fiu pe deplin linistita in partile din mine care au nevoie de asta.

Zambesc si rad si ma bucur de tot binele care ma inconjoara. Il observ si ii fac loc in viata mea. Las greul, slutul si uratul sa curga prin mine, fara sa zaboveasca prea tare si sa imi strice feng-shui-ul. Si mai ales, incerc in fiecare zi sa domolesc razboinica din mine, ca sa las femeia gratioasa sa isi daca damblalele.

Just like a graceful swan floating on the surface of the water! Reviresco!