Despre limita

Despre limita

Nu ma cred vreo Liiceanu. Nici Gabriel. Nici Aurora. Dar astazi am o pofta nebuna sa ma avant in limita cu tot ceea ce inseamna ea pentru noi, muritorii. Aia pe care daca ii impungi tare sangereaza. Aia de care daca te izbesti s-ar putea sa descoperi ca o sa va doara pe amandoi ciocnirea fie ea plasica sau elastica. Mda, mai nou am (re)descoperit ca mai stiu si ceva fizica de baltoaca (de ploaie) pe care intentionez sa o exploatez la maxim.

Aia care desi viseaza cu ochii deschisi ca sunt Superman sau Wonder Woman, cand se intorc cu picioarele pe pamant realizeaza ca… they are just human after all. Din fericire! Vorba lui Freddie: "Who wants to live forever?". I know I don’t! Pentru ca atunci as inceta sa mai am masura si valoarea propriilor momente existentiale. Daca stii ca ceva nu se termina, what’s the use of enjoying it, cuz you have all the time in the world for that. Si procrastinarea e la fel de umana ca si limita.

Am nevoie sa am macar o (vaga) idee despre unde incep si unde ma termin. Despre ce pot si ceea ce nu pot. Despre ce vreau si ceea ce nu vreau. Despre ce trebuie sa fac si ce nu trebuie sa fac. Personal, social, profesional, metafizic si ultrapsihic. Iar inventez cuvinte, dar nu o fac ca sa ma dau mare, ci sa mai colorez un pic postul, lingvistic vorbind!

Sa va spun o poveste. Tare frumoasa! Vreti? Mie acum ceva vreme nu prea imi placea toata treaba asta cu limitarea fiintei, pentru ca nu coborasem (probabil) de pe norul idealist in care puteam sa fac orice, oricand, oricum. Eu puteam, eu eram magician! Sau cel putin asa credeam. Iluzia, draga de ea, ne vine in ajutor in momentele in care ne asteptam cel mai putin.

Dar slowly, am coborat treapta cu treapta scara de sfoara de la omnipotenta la ceea ce pot sa fac in calitatea mea de om, femeie, fiica, sora, prietena, ibovnica, profesionist, colega si tot asa. Si am luat-o ca la scoala. Ca sa imi dau seama de ce pot, vreau, trebuie sa fac a trebuit sa ma gandesc la rolul in care ma aflam. Si mai mult decat atat: Oare ceea ce pot face este echivalent cu ceea ce vreau si coerent cu ceea ce trebuie sa fac? Conflictul dintre putinta, dorinta si trebuinta e de cand lumea si pamantul.

As zice chiar ca it’s so last year! Dar tot redevine haotic la moda. Pai si ce faci atunci cand vrei ceva si nu poti sa te desfasori accordingly? Sau cand poti ceva si nu trebuie sa faci acel ceva? Sau even better cand vrei ceva, dar sub nici o forma nu trebuie sa faci asta? Io as cam vrea sa zbor de una singura ca o pasaruica pana-n stratosfera, dar guess what: pe mine muma cand m-o fatat, nu mi-a atasat si o pereche de aripi, deci nu prea pot zbura. Io pot sa ies din casa in fundul gol sa ma duc sa dirijez circulatia in intersectie (cu ochii injectati vorba Parazitzilor), dar nu se prea cade.

De fapt se poate cadea grav, daca incercam sporturi extreme de genul asta. Manualul meu (intern) de “Cum sa fii o lady?” nu are si aceasta sectiune de “dirijat masini in fundul gol”, deci va trebui sa o lasam pentru o alta viata. Eu vreau sa le fac pe toate dintr-un foc, sa ard etape, sa cresc multidimensional intr-o zi cat altii in 10, dar progresul nu se face decat cu sweat, blood and tears. There is no easy way up. Just down. And down is not very appealing for me.

Io vreau sus, cat mai sus. Am incercat varianta cu pe repede inainte cu vant in pupa, si m-am trezit izbindu-ma artistic de un iceberg. Asa ca never again. Prefer sa ocolesc iceberg-ul, decat sa incerc sa fiu parte din iceberg. Si sa nu va treaca cumva prin cap ca-s vreo inteleapta. Pentru ca in realitate io mai departe de Pavlov sau Skinner ma pierd in forme de invatare. Fie balim ca specimentul canin al lui Pavlov, fie incercam si esuam pana cand incercam si reusim ca cimpanzeii lui Skinner.

One of my points e ca e eminamente reconfortant pentru mine sa stiu ca am limite personale de exemplu. Ca am ajuns in acea etapa a vietii mele in care pot spune punctual ceea ce sunt capabila sa fac, ceea ce sunt dispusa accept si ceea ce trebuie sa realizez. Si asta ma face sa zambesc interior cu gura pana la urechi si sa imi dau singura un zdupac pe spate exclamand:

Bine baaaaa! Ai ajuns aici! Bucura-te! Nu multe reusesc! De aceea succesul este cu atat mai dulce! Arta compromisului sta dupa mine si in trasarea unor limite personale cat de cat ferme, dar cu o doza variabila de flexibilitate.

Gen pot sa ma pup cu un baiat din primele 5 secunde in care ne-am vazut daca my gut gives me the green light, dar la fel de bine pot astepta 5 ani pana cand sa ma simt indeajuns de safe sa ii spun unui baiat (poate acelasi, poate altul) ca dimineata vreau sa am momentul meu de peace and quiet until I feel ready to face the world.

Profesionally speaking lucrurile devin o tzara mai complexe si cu muuulte aspecte. Si asta pentru simplul fapt ca lumea crede despre profesionistii care activeaza pe campurile help-care ca pot face, vor sa faca si trebuie sa faca TOT ca sa ii ajute pe cei aflati in nevoie. Eh, uite ca nu e chiar asa!

Noi astia cu help-care-ul nu ne-am inhamat la tinutul intregului Univers in spinare. Ci doar sa ajutam Universul sa se puna din nou in miscare (browniana). Si e frustrant atunci cand stii ca ai un cod deontologic care iti seteaza limitarile de ce trebuie si ce nu trebuie sa faci, si in realitate te trezesti in situatii in care TREBUIE sa le faci pe toate. Daca acel trebuie e al tau (ca ai tu o tema de supravietuire inca neprelucrata), al aproapelui tau care asteapta prea mult (si el cu o tema de over-demand lasata la dospit) sau al unui tert care zice ca daca a venit la psiholog pleaca impartasit, cu mintile limpezi si cu reteta de calmante, deja nu mai conteaza.

Ceea ce face diferenta este momentul in care te infoi (profesional) si zici: STOP! Asta pot face! Asta imi propun sa fac si aici putem discuta! Asta nu trebuie sub nici o forma sa fac! La final doar cei puternici raman in picioare. Restul sunt pe podea… pentru ca le-au putut face pe toate….

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.