Tag Archives: profesionalism

Despre limita

Despre limita

Nu ma cred vreo Liiceanu. Nici Gabriel. Nici Aurora. Dar astazi am o pofta nebuna sa ma avant in limita cu tot ceea ce inseamna ea pentru noi, muritorii. Aia pe care daca ii impungi tare sangereaza. Aia de care daca te izbesti s-ar putea sa descoperi ca o sa va doara pe amandoi ciocnirea fie ea plasica sau elastica. Mda, mai nou am (re)descoperit ca mai stiu si ceva fizica de baltoaca (de ploaie) pe care intentionez sa o exploatez la maxim.

Aia care desi viseaza cu ochii deschisi ca sunt Superman sau Wonder Woman, cand se intorc cu picioarele pe pamant realizeaza ca… they are just human after all. Din fericire! Vorba lui Freddie: "Who wants to live forever?". I know I don’t! Pentru ca atunci as inceta sa mai am masura si valoarea propriilor momente existentiale. Daca stii ca ceva nu se termina, what’s the use of enjoying it, cuz you have all the time in the world for that. Si procrastinarea e la fel de umana ca si limita.

Am nevoie sa am macar o (vaga) idee despre unde incep si unde ma termin. Despre ce pot si ceea ce nu pot. Despre ce vreau si ceea ce nu vreau. Despre ce trebuie sa fac si ce nu trebuie sa fac. Personal, social, profesional, metafizic si ultrapsihic. Iar inventez cuvinte, dar nu o fac ca sa ma dau mare, ci sa mai colorez un pic postul, lingvistic vorbind!

Sa va spun o poveste. Tare frumoasa! Vreti? Mie acum ceva vreme nu prea imi placea toata treaba asta cu limitarea fiintei, pentru ca nu coborasem (probabil) de pe norul idealist in care puteam sa fac orice, oricand, oricum. Eu puteam, eu eram magician! Sau cel putin asa credeam. Iluzia, draga de ea, ne vine in ajutor in momentele in care ne asteptam cel mai putin.

Dar slowly, am coborat treapta cu treapta scara de sfoara de la omnipotenta la ceea ce pot sa fac in calitatea mea de om, femeie, fiica, sora, prietena, ibovnica, profesionist, colega si tot asa. Si am luat-o ca la scoala. Ca sa imi dau seama de ce pot, vreau, trebuie sa fac a trebuit sa ma gandesc la rolul in care ma aflam. Si mai mult decat atat: Oare ceea ce pot face este echivalent cu ceea ce vreau si coerent cu ceea ce trebuie sa fac? Conflictul dintre putinta, dorinta si trebuinta e de cand lumea si pamantul.

As zice chiar ca it’s so last year! Dar tot redevine haotic la moda. Pai si ce faci atunci cand vrei ceva si nu poti sa te desfasori accordingly? Sau cand poti ceva si nu trebuie sa faci acel ceva? Sau even better cand vrei ceva, dar sub nici o forma nu trebuie sa faci asta? Io as cam vrea sa zbor de una singura ca o pasaruica pana-n stratosfera, dar guess what: pe mine muma cand m-o fatat, nu mi-a atasat si o pereche de aripi, deci nu prea pot zbura. Io pot sa ies din casa in fundul gol sa ma duc sa dirijez circulatia in intersectie (cu ochii injectati vorba Parazitzilor), dar nu se prea cade.

De fapt se poate cadea grav, daca incercam sporturi extreme de genul asta. Manualul meu (intern) de “Cum sa fii o lady?” nu are si aceasta sectiune de “dirijat masini in fundul gol”, deci va trebui sa o lasam pentru o alta viata. Eu vreau sa le fac pe toate dintr-un foc, sa ard etape, sa cresc multidimensional intr-o zi cat altii in 10, dar progresul nu se face decat cu sweat, blood and tears. There is no easy way up. Just down. And down is not very appealing for me.

Io vreau sus, cat mai sus. Am incercat varianta cu pe repede inainte cu vant in pupa, si m-am trezit izbindu-ma artistic de un iceberg. Asa ca never again. Prefer sa ocolesc iceberg-ul, decat sa incerc sa fiu parte din iceberg. Si sa nu va treaca cumva prin cap ca-s vreo inteleapta. Pentru ca in realitate io mai departe de Pavlov sau Skinner ma pierd in forme de invatare. Fie balim ca specimentul canin al lui Pavlov, fie incercam si esuam pana cand incercam si reusim ca cimpanzeii lui Skinner.

One of my points e ca e eminamente reconfortant pentru mine sa stiu ca am limite personale de exemplu. Ca am ajuns in acea etapa a vietii mele in care pot spune punctual ceea ce sunt capabila sa fac, ceea ce sunt dispusa accept si ceea ce trebuie sa realizez. Si asta ma face sa zambesc interior cu gura pana la urechi si sa imi dau singura un zdupac pe spate exclamand:

Bine baaaaa! Ai ajuns aici! Bucura-te! Nu multe reusesc! De aceea succesul este cu atat mai dulce! Arta compromisului sta dupa mine si in trasarea unor limite personale cat de cat ferme, dar cu o doza variabila de flexibilitate.

Gen pot sa ma pup cu un baiat din primele 5 secunde in care ne-am vazut daca my gut gives me the green light, dar la fel de bine pot astepta 5 ani pana cand sa ma simt indeajuns de safe sa ii spun unui baiat (poate acelasi, poate altul) ca dimineata vreau sa am momentul meu de peace and quiet until I feel ready to face the world.

Profesionally speaking lucrurile devin o tzara mai complexe si cu muuulte aspecte. Si asta pentru simplul fapt ca lumea crede despre profesionistii care activeaza pe campurile help-care ca pot face, vor sa faca si trebuie sa faca TOT ca sa ii ajute pe cei aflati in nevoie. Eh, uite ca nu e chiar asa!

Noi astia cu help-care-ul nu ne-am inhamat la tinutul intregului Univers in spinare. Ci doar sa ajutam Universul sa se puna din nou in miscare (browniana). Si e frustrant atunci cand stii ca ai un cod deontologic care iti seteaza limitarile de ce trebuie si ce nu trebuie sa faci, si in realitate te trezesti in situatii in care TREBUIE sa le faci pe toate. Daca acel trebuie e al tau (ca ai tu o tema de supravietuire inca neprelucrata), al aproapelui tau care asteapta prea mult (si el cu o tema de over-demand lasata la dospit) sau al unui tert care zice ca daca a venit la psiholog pleaca impartasit, cu mintile limpezi si cu reteta de calmante, deja nu mai conteaza.

Ceea ce face diferenta este momentul in care te infoi (profesional) si zici: STOP! Asta pot face! Asta imi propun sa fac si aici putem discuta! Asta nu trebuie sub nici o forma sa fac! La final doar cei puternici raman in picioare. Restul sunt pe podea… pentru ca le-au putut face pe toate….

How Does Our Social Networking Influence Us Today?

How Does Our Social Networking Influence Us Today?

Deja am trecut la pasul imediat urmator, excluzand din oficiu intrebarea Does our social networking influence us? Pentru ca e logic (pentru minr) ca de la aparitia retelelor de socializare online s-au produs o serie de transformari de o magnitudine oarecum neasteptata atat in vietile personale, in modalitatile de interactiune sociala live, cat si in performantele personale ale userilor afiliati. Aleg sa ma refer preponderent la Facebook caci el pare a fi “capul rautatilor”. Psihologii ahtiati dupa research au avut nevoie doar de un imbold subtil pentru a se apuca sa dezgroape the good, the bad and the vicious pe tema socializarii online. Este clar ca buna ziua ca ipoteza conform careia Oamenii care socializeaza excesiv online sunt in real life niste singuratici, antisociali, sociopati, neadaptati, etc. este de domeniul trecutului. Dat fiind faptul ca de curand am aflat si eu ca Facebook-ul are peste 1,000,000,000 de utilizatori, automat asumptiile de investigare a ratiunilor de socializare online, a fenomenelor conexe acestei forme de interactiune, cat si a consecintelor (ne)faste care decurg din excesul sau carenta de socializare FB-ista ar trebui sa fie un pic mai nuantate. Daca tot avem pretentii de cercetatori in psihologia maselor si nu a meselor, atunci hai sa ne comportam ca atare. Zic si io, nu dau cu Wall-ul! 😉 Am facut si io ceva cercetari psihologice la viata mea, si cateva lucruri pe care le-am retinut si mi le repet in minte cu religiozitate ar fi ca:

– Daca tot e sa investighezi un fenomen psihologic (oricare ar fi acela) trebuie sa te asiguri ca esantionul de oameni supusi ordeal-ului de laborator este semnificativ. In traducere libera, cu cat mai multi subiecti ai, cu atat mai relevant va fi studiul ca semnificatie. Un pic de generalizare la casa researcher-ului nu a stricat nimanui pana acum!

– Daca cercetam apai trebuie sa avem un kit de unelte de profil cat mai standardizate si fidele pentru obiectul cercetarii. Daca te tin balamalele intelectuale sa te apuci sa iti faci tu un testulet al tau pe care mai apoi sa il iei la puricat, la verificat, la fidelizat, validat si standardizat, cinste tie psihologule! In caz contrar trebuie sa iti cam cumperi un set de instrumente ca sa ai o metodologie de investigare brici. Cu cat mai multe instrumente gigea, cu atat mai bine! Pentru am o aplecare spre cifra 3, recomand cu caldura intuitiva sa avem in dotare cel putin 3 instrumente de cercetare fie ele calitative sau cantitative. Evident a little bit of both is the best for extreme accuracy!

– Daca iti imaginezi ca cercetarea cantitativa este superioara cercetarii calitative, atunci te inseli amarnic si nu esti un psiholog atat de abil intr-ale cercetarii. Cum bine spunea unul dintre profii mei de statistica din facultate: Nu poti sa compari merele cu perele si sa concluzionezi ca unele sunt mai bune decat celelalte, obiectiv vorbind! Astfel daca vrei generalitate, acoperire si acuratete la nivel de mase go for quantity. Daca, pe de alta parte vrei sa surpinzi niste nuante atat de fine incat ai nevoie de “microscopuri psihologice” atunci cel mai bine ar fi sa dai intaietate cercetarii calitative.

– Daca pornesti de la o idee preconceputa pe care vrei cu orice pret sa ti-o confirmi stiintific, nu ai facut nici o branza. Pana si stiinta asta psihologica te poate surprinde foarte tare uneori. Este de dorit sa stii cam ce ai vrea sa cercetezi in mare, dar daca nu ti se confima ipotezele de cercetare asta nu inseamna ca cercetarea nu e buna de nimic, ci inseamna ca reversul ipotezelor se confirma which is huge. Adica daca nu-s alea albe, sunt cu siguranta alea negre. Unii cercetatori hiper-exacti se vor apuca sa imi explice ca nu-i chiar atat de simplu cu confirmarea/infirmarea ipotezelor de cercetare si le voi da pe buna dreptate… dreptate. Dar sa fim si un pic ingaduitori, rogu-va! 😀

– Daca cercetezi, trebuie sa iti faci si o idee ce urmeaza sa faci cu produsele activitatii tale academice. Le vei pune in rama, vitrina, la panoul de onoare sau le vei prezenta important la manifestari academice? Sau poate le vei ingropa in gradina din spatele casei ca pe niste comori doar ale tale, la care stii ca te poti intoarce ori de cate ori vei dori? Sau poate, si accentuez cuvantul poate , vei vrea sa le faci publice in directia gasirii aplicabilitatii lor in viata noastra cea de toate zilele.

Dar cumva mi se pare ca am divagat un pic de la ceea ce ne doare cel mai tare acum, si anume natura si intensitatea influentei FB asupra celor trei arii esentiale ale vietii noastre: personal, social & profesional. Well, daca luam in considerare ca satisface nevoi umane de baza, cum ar fi afilierea, socializarea sau auto-actualizarea as fi indreptatita sa afirm ca intensitatea influentei e MAAAAAAAAREEEEEEEE! Uriasa. Imensa. Gigantica. Si tot asa.

Acum cu natura treaba devine olecuta cam tricky. Dupa mine, orice instrument de socializare in masa, dat pe mana maselor poate fi o unealta sau o arma. Depinde foarte mult de capacitatea indivizilor de a il folosi, precum si de intentiile prealabile. FB-ul este o platforma care a fost folosita la socializare, indragosteala, flirt, bullying, competitie, informare, promovare, instigare, premeditare de infractiuni, comunicare cu cei dragi aflati departe, angajare, afirmare personala si profesionala, cat si concediere… Culmea! Humanly and democratically speaking orice om are dreptul la viata privata. Profilul de FB poate fi personal, profesional sau a little bit of both. Cert este ca iti poate da o idee despre cum este persoana inafara orelor de program. Repet, o idee! Care de cele mai multe ori este folosita ca argument nejustificat pentru adoptarea unor decizii de angajare, retrogradare sau concediere.

Citind articolul Andrei Matzal de pe TOTB.ro intitulat sugestiv Ar trebui sa conteze profilul de FB in obtinerea si pastrarea unui job? nu puteam sa nu fiu de acord cu opiniile foarte documentate ale jurnalistei mai sus-mentionate despre abuzurile realizate de departamentele corporatiste de HR care in loc sa foloseasca the old fashioned ways of candidates selection and recruitment, apeleaza la FB pentru a isi scurta un pic munca si a isi introduce si ceva pareri si opinii personale care sa favorizeze sau nu angajarea. Ma numar printre utilizatorii FB care folosesc platforma si in scopuri profesionale.

Ca psiholog si psihoterapeut, vizibilitatea este un factor foarte important in apropierea de oameni. Si terapia se face cat mai aproape de oameni, daca ma intelegeti. Pe de alta parte, daca vrei sa fii hiper-profi poti oricand sa apelezi la LinkedIn pentru a te promova profesional si a-ti construi o retea de profesionisti cu care sa poti comunica si gasi cai comune de colaborare. Which I did also! 🙂 Dar, FB-ul iti ofera mult mai multa libertate in exprimare. Si asta este un lucru care ma incanta la aceasta platforma ca psihoterapeut. Ca poti citi si fii citit, in masura in care iti doresti acest lucru. Daca nu iti doresti poti oricand apela la Privacy Settings care te vor scuti de momentele penibile in care sefului ii apar in News Feed poze cu tine la nu stiu ce betie sau in parc cu iubitul/iubita. Pe de alta parte, sunt la fel de acord ca in cazul in care nu apelezi la aceste Privacy Settings, si seful vede poze cu tine la vreo betie sau in parc cu iubitul/iubita, orice decizie manageriala luata in baza exclusiva a acestor informatii este discriminatorie, partinitoare si total neprofesionista.

Intelegand tendintele umane voyeuristice pot sa inteleg si curiozitatea sefilor nostri, cat si a colegilor, prietenilor, mamelor, iubitilor, matusilor indepartate sau fostelor cunostinte de a vedea Ce mai face X-ulica?. Si daca se intampla ca X-ulica sa fie super activ pe FB poti vedea foarte bine ce face. Ceea ce faci cu aceasta informatie mai departe depinde in intregime de tine ca individ. Poti alege sa reiei legatura cu X-ulica incercand sa recuperezi timpul pierdut. Poti de asemenea sa-i postezi ceva nasol pe Wall ca sa isi aduca aminte de tine si de motivul pentru care a ales sa nu mai comunice cu tine. Poti sa nu faci nimic cu informatia si doar sa ramai cu satisfactia interioara ca STII ce face X-ulica! Voyeurismul ca voyeurismul, dar nevoia de control le cam intrece pe toate.

Bine, bine, imi veti spune voi, dar cum ramane cu angajarea sau concedierea din ratiuni FB-uciste? E ok? Nu-i ok? Daca da, de ce? Daca nu de ce si mai ales ce putem face in sensul asta? Departe de a ma considera the holder of all truths and answers pot sa imi exprim propria parere mai mult sau mai putin avizata in acest domeniu. Atata timp cat prin intermediul FB se promoveaza oferte de job, este mai mult decat evident ca angajatorii il folosesc in scopuri profesionale. Daca natura muncii tale implica folosirea FB-ului ca unealta zilnica de truda atunci grija pe care trebuie sa o ai in postarile tale trebuie sa fie pe masura dorintei tale de a-ti pastra jobul.

Nu pot infirma faptul ca daca un PR-ist posteaza pe FB-ul pe care lucreaza Status Updates-uri impotriva firmei, a colegilor, a jobului in sine, atunci managementul ar fi oarecum indreptatit sa ia masuri. Nu coercitive. Nu la nervi. Nu extremiste. Ci masuri gandite in prealabil care sa sondeze initial motivatia PR-istului de a fi recurs la un astfel de gest, cat si impactul damaging pe care l-a avut postarea lui asupra propriei sale munci. Pot sustine de asemenea ca daca un psiholog (si imi permit sa nu dau nume :P) alege sa posteze un link pe profilul sau de FB cu un post de pe blogul sau personal in care abordeaza niste teme mai putin confortabile de viata si sens, fara a aduce atingeri altor persoane (ne)cunoscute, sa nu fie judecat profesional prin prisma scrierilor sale. Cel mult managementul organizatiei in care activeaza psihologul cu pricina poate concluziona ca omul nostru are o dorinta mare de exprimare in scris, o creativitate pana peste poate si perseverenta necesara sa mentina in viata un blog personal.

Iar am zis ca scriu putin, si m-am intins la vorba. Ce sa fac: mi-s pasionata atunci cand imi exprim parerile despre orice mainly! 😛 Mai pot adauga pe final ca FB-ul ar trebui folosit de HR-istii din ziua de azi ca adjuvant in perfectarea profilului candidatilor selectati, nicidecum ca esenta a angajarii acestora. Cat despre concedieri pe baza de Bad FB Profile, Non-Existing FB Profile sau Over-Active FB Profile, i-as intreba pe HR-istii care merg pe principiile astea: How old are you? Pentru ca atunci cand folosesti FB-ul ca argument de concediere e clar ca profesionalismul tau e undeva down a dirty drain, pe de o parte, cat si capacitatea ta de analiza si solutionare a situatiilor de criza este sub nivelul marii. Asa ca io zic ca aveti treburi mai importante de facut, gen lucrat la competente si profesionalism, asa ca lasati activitatile de HR pe mana unor oameni care chiar stiu sa isi faca treaba… bine! 😉