Am dimineti in care ma trezesc cu un gand adanc infipt in minte pe care daca nu il externalizez nu am pace toata ziua. Better make it happen then fight it! Azi a fost una dintre acele zile. Inconstientul meu de fata mica mi-a implantat un toc . Deci hai sa ne cocotam pe tocuri.
Daca-i musai, de la Jung citire, atunci cu cea mai mare placere. Si chiar implica ceva hedonist tot ritualul de inaltare a fiintei pe niste tocuri faine. In caz ca nu stiati asta deja, femeile au o relatie aparte cu pantofii lor.
Pentru domnitele care stramba din nas si isi incretesc fruntile a mirare, va recomand o buna crema antirid, cat si o revizie a propriei garderobe pentru ca in mod cert daca nu exista o pereche de incaltari de care sa va lege ceva amintiri, atunci ar fi cazul sa mai lucrati la stilul personal de exprimare nonverbala.
Pentru domnii ai caror ochi se bulbuca basedoffian, tin sa le aduc in atentie reactiile domniilor lor la vederea unei tinere domnite saltand nonsalant prin peisaj pe tocuri. Ah, v-ati amintit? Femeile cu stil si barbatii cu fler stiu de ce tocurile vor fi intotdeauna the new black.
Cat despre mine si atasamentul propriu in raport cu incaltarile, va pot marturisi, in stricta confidenta si cu o puzderie de detalii poate nenecesare, dar atat de descriptive ca:
– Copchila frageda si cruda fiind am tinut musai sa merg pe tocuri…imaginare…dar nonetheless tocuri. Si am nenorocit cateva perechi de baby flats pentru ca eu ma visam pe tocuri asa cum vedeam la mama. Si nu ma lasam. Ma tineam sus si tare la propriu, pana cand am ajuns la performanta de a-mi deforma falangele picioarelor. Acum ai putea sa juri, aruncand o privire la acestea, ca m-am nascut mergand pe tocuri.
– Am trecut prin atatea tranzitii cu privire la modele de pantofi si implicit tocuri incat mi-ar trebui ceva timp si rabdare sa le pun in ordine. De prin clasa a 5a am inceput cu platforme, tocuri groase, tocuri subtiri taiate in sectiune, tocuri joase cu mici variatiuni. Mama si ce chin a fost sa invat sa merg din nou, de asta data pe tocuri. Provocarea magistrala e sa reusesti sa treci de mersul ala impiedicat ca si cum ai folosi picioarele altcuiva.
– Prin numeroasele mele experiente “pe tocuri” se regasesc si momente amuzante, stresante sau chiar delirante cum ar fi: alunecat grav de la mare inaltime, sucit usor de glezne, impiedicat in plin galop cu obstacole, mers teapan si rigid de frica eventualelor gropi, etc. Groaza legata de potentiale tumbe pe scari in jos pe tocuri inca exista, si se accentueaza atunci cand oboseala kicks in si parca simt ca picioarele nu ma mai asculta;
– Mersul pe tocuri face piciorul atletic si frumos fara doar si poate. Iti dezvolta abilitati de evitare, anticipare si sarit peste obstacolele stradale. Ajungi sa pretuiesti trotuarele nivelate si sa te rogi pentru buna-starea picioarelor tale o data trecuta prin piatra cubica. Un fenomen fain in cazul meu e ca in putinele dati in care era sa o patesc grav cu contorsionat de membre inferioare nu purtam tocuri, ci flats. Deci tocuri sa fie.
– Daca arunci o privire printre cutiile mele cu pantofi o sa poti observa lejer ca am si eu fixurile mele. Imi plac platformele, tocurile groase, negrul, pantofii pictati cu diverse modele funky, cat si cei cu accente retro-rock. Ciresele, tinte, catarame, lac, culori neon si tot asa. Pantofii mei dau din casa la greu despre mine asa cum trebuie sa faca orice pantof loial piciorului pe care il protejeaza si il pun in valoare.
– Nimic nu se compara in termeni de owning a place with your presence cu aparitia pe niste tocuri originale, inedite purtate cu gratie si eleganta. Parca si gravitatia vine de partea ta soptindu-ti: “E ok poti sa salti fara probleme pe varfuri pentru ca acum, doar acum, esti usoara ca un fulg!”. Si after having pulled off such a challenge you can consider yourself the conqueror of ’em heels.
– Reversul medaliei e ca cine are o relatie pe termen lung, mai mult sau mai putin stabila cu tocurile sale, stie ca invariabil apare si acel moment in care iti vine sa iti smulgi din picioare pantofii si sa le faci lucruri necrestinesti. Sa ii arunci intr-un cos de gunoi, sa ii pui pe sira de tramvai, sa le faci vant la metrou, sa dai cu ei de pereti, sa ii inchizi intr-o debara rece si intunecoasa, sa ii strangi pana ii scofalcesti in mana sau pur si simplu sa ii dai spre adoptie.
Acum parca m-am dezvaluit un pic mai mult in plenitudinea manifestarilor mele tipic feminine, sa le zicem. Departe de mine gandul de a va convinge ca imi petrec viata pe tocuri, ca intre timp mai coboram cu picioarele si pe pamant in Conversi sau bocanci, but that’s a totally different story.
De ce imi plac tocurile? Pentru ca ma inalta, ma anima, ma incanta, ma amuza, ma provoaca, ma feminizeaza, ma umanizeaza, ma imputernicesc si de ce nu, ma invaluie in misterul unei femei aeriene, dar cu tocurile bine infipte ;).