Tag Archives: stres

CELTA – The Round Up

CELTA – The Round Up

8fcc377804faec88c088e46057d9f273

Pe fundal o am pe Sheryl Crow care imi canta de zor ca “All I wanna do is have some fun…”, tocmai am infulecat delicately un croissant, iar pe lada militara pe care imi sprijin picioarele sa nu cumva sa-mi fuga laptopul din poala se odihneste o cana de cafea proaspat facuta. E sambata. Nu am TP azi.

Dar voi avea luni… si joi… si gata. Ura si la gara! Dar pana luni trebuie sa LP, LA, ASS, PPT, ETC. Am dormit boiereste vreo 7 ore pe furtuna si vant nestatornic. Ma bucur de soarele de afara si ma gandesc cu groaza gratie la toate cele cate am de pregatit pentru ultima saptamana de CELTA.

Am trecut pare-se la etapa de “Zboara, puiule, zboara!”, in care e fix treaba noastra ce si cum predam atata timp cand toate puse cap la cap fac o lectie unitara care sa ii ajute pe cursanti, nu sa le faca creierii prastie. Mi-e asa un drag de toti cursantii carora le-am predat pana acum de la pre-intermediate catre upper-intermediate and back. Pentru simplul fapt ca impreuna ne-am bagat intr-o barca care ulterior a fost lansata in apele tulburi ale invatatului/predatului de limba engleza.

Si suntem in continuare in aceeasi barca, chiar daca unii stau in banci si iau notite, iar altii se chinuie sa scrie inteligibil pe whiteboard. Pe parcursul acestei experiente de curs mi-a fost dat sa resimt bine de tot si mai presus de toate umanitatea celor din jurul meu. Momentele in care habar n-au ce ar trebui sa faca, momentele in care parca le vine sa isi ia campii si sa fuga mancand norii fara sa se mai uite inapoi, momentele de usurare ca “am scapat cu bine si din asta” care se soldeaza cel mai adesea cu un powernap in gradina printre flori (nu in gradina pe pamant, don’t get me wrong… :P) si rarele momente in care zici ca l-ai apucat pe Dumnezeul Cambridge-ului de-un picior si nu vrei sa-i mai dai drumul a.k.a. getting an above standard in your TP.

To be honest with you, io pana acum nu l-am apucat pe Dumnezeu de picioare, da’ mama-mama ce-am mai incercat. Si de fiecare data mi se pare ca ma incontrez si mai tare, doar-doar l-oi prinde. O sa vina si momentul ala… sau nu, ceea ce este la fel de in regula, caci cum bine ne spunea unul dintre mentorii nostri de curs: obiectivul vostru during CELTA este ca lectiile sa fie to standard, asa ca nu visati la cai verzi pe pereti ca s-ar putea sa va frustrati aiurea-n tramvai!

Eh, partea cu caii verzi, frustrarea si tramvaiul is interpretari personale, caci eticheta profesionala nu le-ar permite nicicand tutorilor de curs sa se lanseze in astfel de afirmatii fara de perdea. Fiecare saptamana isi are its peak of tension pe langa numeroasele highs & lows care sunt deja la ordinea zilei. Al meu a fost noaptea de joi spre vineri in care am apucat sa dorm iepureste de pe la 3 pana pe la 6. Lucky me!

Vineri dimineata, la grupul de suport matinal in care stateam cu totii calare pe imprimanta sa ne pregatim materialele pentru TP si ASS (stop giggling, cuz it’s not ass as in behind, it’s ass as in assignment), am concluzionat ca exista si alta lume care nu pusese geana pe geana in noaptea anterioara. De ce? ma puteti intreba senini…

Pai dragii babei (si chiar cred ca sunt indreptatita sa ma autointitulez astfel intrucat mi-au iesit ceva peri albi de cand cu CELTA), io de exemplu vineri a trebuit sa predau la clasa, pe de o parte, cat sa si predau un assignment, pe de alta parte. Joi am mers la curs de la 08:30-17:00, am ajuns acasa pe la 18:00ish, m-am invartit de 3 ori intr-un loc pana pe la 19:30 si de atunci pana la 02:30 A.M. the following day m-am pironit pe canapea cu laptopul in brate, ca sa imi fac toate cele pentru a doua zi. Am avut un moment scurt de WTFaaaaaac?! pentru ca le vedeam pe toate venind peste mine, coplesindu-ma si lasandu-ma livida fara pic de suflare in mine! Dar my comeback was strong. Cu muzica din anii ’90 pe fundal m-am apucat de treaba. Si-am facut-o. Nu perfect, dar cu ideea perfectiunii in ganduri si-n simtiri.

Mi-am mai notat chestii amuzante care s-au spus/gandit in clasa de la saptamana 2 incoace si o sa vi le dau spre vizionare, dar tocmai mi-a venit in minte momentul in care am fost scolded by one of our tutors intr-o zi, cre’ca joi daca nu ma insel, pentru accesele de snorting pseudo-isteric carora le-am dat voie sa fie fix in mijlocului unui TP in care noi, aia care nu predam, trebuia sa fim intr-o bucata, observand, ajutand, si nu razand precum niste liceeni la orele de educatie sexuala.

N-as putea sa spun ce ne-a dat startul, dar stiu ca la un moment dat am fost informati gracefully ca daca mai continuam in stilul asta vom fi catapultati din clasa cu fulgi cu tot. Ne-am potolit, dar isteria era mult prea mare. Atinsese cote alarmante! De ce? Pentru simplul fapt ca nu predam in ziua aia si deci mintea zburda de zaluda printre circumvolutiuni, iar oboseala ii tinea isonul. Ne-am luat o portie buna de morala de ne venea sa ne sapam gropi in care sa ne varam capetele pe loc, precum niste struti urbani.

Slava Domnului pentru rabdarea si intelepciunea tutorilor nostri, ca daca nu era asa cum este, s-ar fi lasat cu avertismente peste avertismente. Si mai e ceva: Slava Domnului ca fiecare dintre cei 12 trainees stie ca his outside-the-classroom persona is and should be very different from his inside-the-classroom persona. Altfel, ar fi iesit o mare varza! Profesionalismul nu ne lipseste, poate doar oleaca de autocontrol, dar nu e nimic care nu poate fi remediat de un weekend de tihna si recentrare pe sine si ai nostri.

Ah, BTW, printre snopul de chestii faine de dinamica de grup de CELTA trainees s-a intamplat inca una tare: la sfarsitul fiecarei saptamani de blood, sweat and tears, am iesit la “bere” to laugh our heads off, thank God we’re still alive, make sense of the week and vent a little bit.

Acum feast your eyes on some juicy (inter)personal insights from the past two weeks. Viewer’s discretion IS advised…

DAY 7

How about dressing up for a funeral?
Let’s have a cannibal celebration!
Relatives should be relative…
The moodal verbs are oozy, just like the squeltchy mud
Forget the hidden stakes/standards you set up for yourself for they might hit you in the head while you’re sprinting the last mile until the finish and shatter your illusion of success.
It’s a slight difference between unique and eunuch!

DAY 8

Give activities the time they need!
Your logical staging is staggering!
I cocked it up, you cocked it up, he cocked it up, she cocked it up… Cock-a-doodle-dooo!
Let’s discuss about roundabouts!
Shall wear a suitable attire or just a tire?
I will dwell on a well until I get well and meet Elle.
Come for table, comfortable for comfort table?
I was thinking of but in a weak form. Yeah, that happens when you’re speaking out of your butt…
There clearly are rules of stress in English!
In classroom be prepared to make a fool of yourself in order to facilitate pronunciation…

DAY 9

Coping with stress? I’m working with it. Do you have stress problems?
Ven du ve gou tu vor? a.k.a. When do we go to war (German speaker style…)

DAY 11

Expect everything, I always say, and the unexpected never happens!
I catnapped my cat, while she was taking a nap. Of course, she snapped ass she felt trapped!
Mr. Smith is a locksmith. He likes to lock himself in places. Mrs. Smith is a blacksmith. She likes to give people black eyes. I, on the other hand, am a wordsmith, as people are often smitten by my words.
To swan or to swine? That is the question…
I dare you to tease my brain! Should you succeed, I’ll tease your ego…

DAY 12

I’m as creative as a potato. A sweet potato! 🙂
Today children, we’re gonna learn the passive aggressive voice!
What drives men and women when driving?

DAY 14

Hold on to your hot hard heart and hurry up the hill!
I noticed that when you’re drunk you have problems with your unvoiced dental fricatives…
You can have your bush trimmed any time of the month!
Behead, he ahead, be a head or bee head?
Pavlov, Stanford, Milgram & Asch sitting in a tree E-X-P-E-R-I-M-E-N-T-I-N-G!
Would you like to be with your feet on the ground or better with your feet in the ground?
How does a con cope with the psychological effects of confinement?
Does being self-sufficient suffice?
I am argumentative, humourous, extrovert, rebellious, talkative, slightly arrogant, resilient, attention-seeking and self-sufficient. Oh my! I could easily go the the moon and back!
There’s no more room in the room!
Meaningful writing rocks!

Hoping that you had the chance to experiment second hand what CELTA training is all about in terms of effort, emotions and actions, wish me luck for the last week of the course. TP-7, TP-8 and ASS-4 here I come! Come out, come out, wherever you are…

Co-ping-pong

Co-ping-pong

Na ca ma joc cu vorbele de dinainte sa imi incep bine expunerea acida de opinii si pareri. Noroc ca blogul meu e bazic prin definitie si ne amortizam reciproc. Io dau cu acid si el stinge cu baza… de siguranta.

Imi plac oamenii in general, in particular si in special.

Nu imi plac unele dintre reactiile oamenilor in anumite situatii care ma includ ca parte implicata. Iar cand stresu’-i mare, atunci sa te tii! Care mai de care apare cu o aparare la atac.

Mi se mai intampla sa ma dedublez si sa fiu si observator si actor principal in unele dintre aceste secvente de circ uman.

Ca observator e chiar fain: poti sa te dai un pic mai in spate, nu de alta dar sa nu te patezi de sangele care tot tasneste pe campul ala de lupta. Poti sa dai mai tare sau mai incet ca sa vezi ce se intampla. Poti sa indepartezi ecranul pe care ruleaza acest film de categoria TZ. Dupa care sa il si stingi. Si toate astea pentru ca nu esti implicat de nici o culoare sau stare.

Ca parte direct implicata in haos lucrurile devin complecse si cu multe aspecte. Ti se duce dracu si calm, si teoria din spatele actiunilor, si spirit impaciuitor. Pentru ca scenariile in care unu’ da si altu’ incaseaza este pe cat de cliseic, pe atat de actual.

Pentru ca nevoia de control, putere si dreptate ne iau mintile cu totul si le poarta spre cele noua zari indepartate. Si calcam peste oameni, peste nevoile lor, peste opiniile lor, peste personalitatile lor ca sa ajungem unde ne dorim. Ca asa trebuie. Ca asa au facut si altii cu noi si acum e randul nostru sa dam la cap.

Asemenea unor parinti hiper-autoritari nu ne intereseaza “scuzele, pretextele si explicatiile” celui din fata noastra, ca treaba “ori o faci, ori n-o faci”. Standardele noastre de calitate si performanta sunt atat de ridicate incat si noua ne vine greu sa le atingem de cele mai multe ori, dar e mult mai usor sa gasim o expresie externa in carne si oase pe care sa proiectam incapacitatea noastra de adaptare la diferite medii si situatii sociale.

Si atunci incepe mitralierea cu aparari psihice care mai de care mai inedite. De la sarcasme gratuite, la baloti de proiectii, negari vehemente, deplasari deplasate, agresivitate pasiva insistenta, clivaje, activism ca noi suntem aia care fac treaba ma, nu cauta scuze.

Dupa un prim raid ne dam seama ca in fata noastra continua sa fie un om viu, cu pareri, cu nevoi, cu personalitate care mai are tupeul sa aiba si o replica la gloantele de kalash infipte intr-insul. Opaaaa! Ceva total neasteptat! Pentru ca pana acum lumea nu se punea cu noi, ca stia ca n-are sens. Ca avem statut special de om cu capu’ mare si toleranta la frustrare scazuta.

Nu mai merge sa ne batem cu pumnu’-n piept despre cate facem, cate stim, cate putem si ce valori solide avem noi in viata. Ca respectul e mort in papuris. Dar noi stam drepti cu sulita-n mana asteptand urmatoarea vanatoarea.

Dar oare ce se intampla cand vanatorul devine brusc… vanat?

Sau cand agresorul are parte de o victima care ii opune rezistenta si se trezeste usor fara de putere?

Sau cand un om care e obisnuit sa fie pus pe piedestaluri e rugat sa coboare de acolo ca nu se aude ce tot zice el?

Atunci avem de-a face cu o schimbare, iar schimbarile ne fac paru’ maciuca in general.

Ping si cu pong fac co-ping-pong: rezistenta continua! 😉

key_to_light_by_eliseenchanted-d56f44u