Na ca ma joc cu vorbele de dinainte sa imi incep bine expunerea acida de opinii si pareri. Noroc ca blogul meu e bazic prin definitie si ne amortizam reciproc. Io dau cu acid si el stinge cu baza… de siguranta.

Imi plac oamenii in general, in particular si in special.

Nu imi plac unele dintre reactiile oamenilor in anumite situatii care ma includ ca parte implicata. Iar cand stresu’-i mare, atunci sa te tii! Care mai de care apare cu o aparare la atac.

Mi se mai intampla sa ma dedublez si sa fiu si observator si actor principal in unele dintre aceste secvente de circ uman.

Ca observator e chiar fain: poti sa te dai un pic mai in spate, nu de alta dar sa nu te patezi de sangele care tot tasneste pe campul ala de lupta. Poti sa dai mai tare sau mai incet ca sa vezi ce se intampla. Poti sa indepartezi ecranul pe care ruleaza acest film de categoria TZ. Dupa care sa il si stingi. Si toate astea pentru ca nu esti implicat de nici o culoare sau stare.

Ca parte direct implicata in haos lucrurile devin complecse si cu multe aspecte. Ti se duce dracu si calm, si teoria din spatele actiunilor, si spirit impaciuitor. Pentru ca scenariile in care unu’ da si altu’ incaseaza este pe cat de cliseic, pe atat de actual.

Pentru ca nevoia de control, putere si dreptate ne iau mintile cu totul si le poarta spre cele noua zari indepartate. Si calcam peste oameni, peste nevoile lor, peste opiniile lor, peste personalitatile lor ca sa ajungem unde ne dorim. Ca asa trebuie. Ca asa au facut si altii cu noi si acum e randul nostru sa dam la cap.

Asemenea unor parinti hiper-autoritari nu ne intereseaza “scuzele, pretextele si explicatiile” celui din fata noastra, ca treaba “ori o faci, ori n-o faci”. Standardele noastre de calitate si performanta sunt atat de ridicate incat si noua ne vine greu sa le atingem de cele mai multe ori, dar e mult mai usor sa gasim o expresie externa in carne si oase pe care sa proiectam incapacitatea noastra de adaptare la diferite medii si situatii sociale.

Si atunci incepe mitralierea cu aparari psihice care mai de care mai inedite. De la sarcasme gratuite, la baloti de proiectii, negari vehemente, deplasari deplasate, agresivitate pasiva insistenta, clivaje, activism ca noi suntem aia care fac treaba ma, nu cauta scuze.

Dupa un prim raid ne dam seama ca in fata noastra continua sa fie un om viu, cu pareri, cu nevoi, cu personalitate care mai are tupeul sa aiba si o replica la gloantele de kalash infipte intr-insul. Opaaaa! Ceva total neasteptat! Pentru ca pana acum lumea nu se punea cu noi, ca stia ca n-are sens. Ca avem statut special de om cu capu’ mare si toleranta la frustrare scazuta.

Nu mai merge sa ne batem cu pumnu’-n piept despre cate facem, cate stim, cate putem si ce valori solide avem noi in viata. Ca respectul e mort in papuris. Dar noi stam drepti cu sulita-n mana asteptand urmatoarea vanatoarea.

Dar oare ce se intampla cand vanatorul devine brusc… vanat?

Sau cand agresorul are parte de o victima care ii opune rezistenta si se trezeste usor fara de putere?

Sau cand un om care e obisnuit sa fie pus pe piedestaluri e rugat sa coboare de acolo ca nu se aude ce tot zice el?

Atunci avem de-a face cu o schimbare, iar schimbarile ne fac paru’ maciuca in general.

Ping si cu pong fac co-ping-pong: rezistenta continua! 😉