Tara, tara, vrem ostasi!

Tara, tara, vrem ostasi!

Modern_War_by_ahermin

Suna cunoscut, nu? Mai ales momentul ala cand ne tineam de maini incercand sa tinem piept ostasului strigat la datoria patriotica…

– Tara, tara, vrem ostasi!
– Pe cine?
– Pe Vasile (you know who you are…)!

Si-atunci Vasile tasnea din randul armatei sale si se napustea in flancul inamic cu intentia vadita de a-l dezbina pentru ca in final sa i se alature. In cazul in care nu isi dovedea puterea de a dezlega randurile inamice, Vasile trebuia sa se intoarca cu coada intre picioare in armata sa si sa mai faca ceva sectoare si plantoane, doar doar o mai prinde niste forta pentru urmatoarea strigare.

Those were the days! Cand ieseam afara dupa-amiaza si uitam de toate, angrenati intr-o joaca nebuna fara de sfarsit. In care nu ne gandeam la ce s-ar putea intampla mai rau, nu ne era nici frica nici scarba de praf si nu conta marca pantalonilor pe care ii purtam. Prieteniile se formau in libertatea grupurilor din spatele blocului, nu sub atenta supraveghere a mamelor si tatilor.

Iar stop-jocul era dat invariabil de o voce familiara care te striga de la balcon sa “treci in casa”. Si atunci incepea sirul de negocieri: Mai lasa-ma 5 minute! Dupa care inca alte 5 minute! Si la finalul ciclului de vreo 6 ori 5 minute, stiai ca nu mai ai cum sa te eschivezi. Retragerea trupelor devenise iminenta.

Lucrurile erau atat de simple pe atunci… Explorarea (im)posibilului era o nazuinta zilnica, iar limitele parintesti, desi intoarse pe toate partile de mintile noastre de copii, erau respectate. Acele timpuri ne-au dat certitudinea ca putem, speranta ca intotdeauna e loc de mai bine si umilitatea in fata mai marilor. Actualmente suntem o haita de adulti responsabili, care stiu ca au facut toate copilaroseniile la timpul lor, dar care nu se satura de joc fara a cadea in infantilisme inutile.

Dar cu razboiul cum ramane? Cu ostasii? Cu armata? Cati dintre voi au facut armata? Dar cati dintre voi a trebuit sa va invoiti de la scoala intr-a doispea ca sa mearga la recrutare dupa ce primiserati biletelul aferent? Mai tineti minte momentele alea in care stateati in fundul gol (+/- ciorapi) intr-un sir, in timp ce un nene va scruta cu privirea? You have been weighed, you have been measured, but how many of you have you been found wanting?

Dupa lupte seculare cu medici de familie, relatii si telefoane in stanga si-n dreapta ati rezolvat-o si p’asta! Da’ de ce sa faceti armata? Ca sa stearga un plutonier cu voi pe jos si sa va puna sa frecati WC-urile cu periuta de dinti? Mai bine asa! Mai bine asa?

In unele culturi baietii inghit bete de bambus pentru a-si dovedi vrednicia de barbati, in altele se joaca de-a armata, caci stagiul militar in vremuri de pace este varianta romanticizata a ceea ce se intampla cu adevarat pe timp de razboi. In unele tari (printre care si Elvetia daca nu ma insel), stagiul militar e cam obligatoriu. Cat si tragerile lunare. Daca-i musai cu placere!

Nu-i asa ca-i cel putin bizar ca o tara “atat de neutra” precum Elvetia ar avea o politica de acest gen? Poate stiu ei ce stiu… Ca pacea se defineste printre altele ca absenta razboiului. Cum era lumea in perioadele de razboi? Disperata? Da! Vigilenta? Da! Concentrata pe supravietuire? De trei ori da! Mai disponibila la a pastra relatii, nu la a le da la schimb? Poate! Mai atenta in pretuirea momentelor de bine? DA!

Mi-a fost dat sa vad zilele trecute un documentar graitor despre o doamna care si-a cultivat si mentinut pofta de viata pana si in cele mai vitrege conditii. Si i-a iesit pe de-a-ntregul… Si acea doamna vorbea despre toatele experientele nefaste de viata prin care trecuse (inclusiv despre razboi si deportare) ca despre experiente de crestere interioara. Ce defense adaptative are aceasta doamna! mi-am zis in sinea mea.

Oare ce fac razboinicii pe timp de pace? Isi creaza propriilor lor batalii in care se arunca cu gandul de a cuceri noi teritorii. Apara ce este al lor si ce le este drag cu pretul propriei integritati fizice. Gandesc tratate de pace atunci cand ostilitatile evolueaza in directia nefavorabila.

Sa rostesc si nespusul: Ucraina is slowly falling… Where do you stand?

DISCLAIMER: This is not a call to arms, but a call to some personal reflection…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *