Pe cine ai suna sa-i povestesti cum ti-a fost ziua?
In cine ai avea incredere sa-i impartasesti gandurile tale cele mai intime?
Cu cine ai vorbi sa iti descarci oful dupa ce toate ti se aduna si ti se sparg in cap?
Cu cine ai rade de ironia sortii?
De cine ai avea nevoie cand esti in spital si vrei o cana pentru ceai?
De cine ai putea sa dai in miezul noptii cand ti-e rau rau?
Cine te-ar veghea cand ti-e viata mai grea?
Pe cine ar interesa daca ai mancat sau ai dormit cum trebuie noaptea trecuta?
Cu cine te-ai simti in largul tau sa-ti urli si plangi in hohote neputinta?

Putem sa ne descurcam singuri.
Sa traim pe cont propriu.
Sa muncim singuri.
Sa mancam singuri.
Sa iesim singuri in oras.
Sa ne salvam singuri.
Asta mai putin cand nu putem sa ne salvam singuri.
Si atunci realizam de fapt cat ne-am insingurat.
Sub iluzia alunecoasa a autosuficientei.
Sub scutul de atotputernici.
Sub frica de a nu depinde de nimeni.
Pentru ca nu-i bine sa depinzi de oameni.
Oamenii depind de oameni.
Oamenii ajuta oameni.
Oamenii asculta oameni.
Tu esti om?