Sunt un bus si am o emotie care da pe afara. Se intinde din varful degetelor de la picioare pana in crestetul capului. Si tot ce imi rasuna in urechi este: nimic nu este intamplator.

Nu e intamplator ca fix inainte sa plec peste mari si tari impreuna cu al meu om am avut parte de ‘o ora romaneasca’.

Nu e intamplator ca scoala mea e o scoala bilingva care isi pretuieste mostenirea culturala si se mandreste cu Romania cea centenara.

Nu e intamplator ca dimineata dupa ce m-am gatit in straie de sarbatoare si am aruncat o privire in oglinda m-am gandit pentru o secunda la cum aratau strabunii mei.

Nu e intamplator ca modelele traditionale din scoala facute din dopuri de plastic puse laolalta cu migala intr-o creatie aflata la granita dintre reciclare si etnografie m-au lasat muta.

Nu e intamplator ca in momentul in care unul dintre copii citea gandurile lui Nichita Stanescu despre Romania mi-au dat lacrimile.

Nu e intamplator ca atunci cand doi colegi de-ai mei au povestit despre drumul lor peste hotare, care nu a facut altceva decat sa ii aduca din nou acasa, imi venea sa ma urc pe scena si sa strig: ‘Si eu! Si mie!’.

Nu e intamplator ca pe linistea mormantala din care rasuna o voce care canta cu naduf ‘cine iubeste si lasa, Dumnezeu sa-i dea pedeapsa!’ simteam cum mi se ridica parul in cap si cum imi iese inima din piept de drag.

Nu e intamplator ca in timpul momentelor de teatru care te transpuneau in diverse zone ale Romaniei, urechile mi se ciuleau la auzul graiurilor romanesti si ochii mi se luminau vazand cum se contopesc oamenii cu radacinile lor culturale.

Nu e intamplator ca picioarele mi-o luasera la sanatoasa singure in pas de dans cand copiii de prega au cantat si dansat ‘Alunelul’, copiii de a 2-a ‘Cine bate la fereastra mea?’, iar primarul mare ‘Lele’.

Nu e intamplator ca atunci cand peste 500 de oameni cantau ‘DJ Vasile’ vibram la fiecare sunet si ma simteam ca apartin unui loc si unei comunitati.

Nu e intamplator ca in timp ce Barbarossa batea ritmuri romanesti, am intrat in hora cu o pofta de nestapanit si cand hora s-a gatat, parca as mai fi ramas sa dansez, caci muzica imi ramasese latent in vene.

Nu e intamplator ca Romania mi-e tara, si oriunde m-as duce port in mine tot ce mi-e drag la ea.

La multi ani, Romania mea! Aia in care lucrurile sunt posibile, casa e acasa si conversatiile se poarta intr-o limba care ti se rostogoleste lin din gand cu emotie. Ti-am scris de pe acum si te voi sarbatori in felul meu de peste mari si tari.