In or Out?

In or Out?

Astazi am invatat pe cineva. Astazi am invatat ceva. Astazi am invatat. Dupa care am stat un pic sa mi se aseze toate cu sens ca sa le pot si pune in scris. Linistea nu ma prea ajuta sa ma ordonez si sa-mi spun povestea, asa ca mi-am ales o coloana sonora neintamplatoare.

Unul dintre fenomenele care ma face sa ii tot dau tarcoale pe toate planurile este comuniunea. Comuniunea care fireste sta la baza comunitatilor. Tin minte si acum o conversatie cu o prietena de care ma leaga multe, care imi spunea ca a fusese de curand intr-un cadru duminical multi-cultural cvasi-religios. Si ca independent de scopul intalnirii, ceea ce a fost cu adevarat valoros a fost sentimentul de comuniune pe care oamenii de acolo il imparteau in stanga si-n dreapta. De neatins, dar nu de nesimtit.

Poate sa-ti fie dor de ceva de care nu ai avut parte propriu-zis? Sau de fapt ce inseamna acest ‘propriu-zis’ in contextul in care vedem, gandim si simtim diferit? Sau mai mult decat atat, cum pot oameni care vad, gandesc si simt diferit sa vina impreuna intr-o comunitate inchegata care sa le ofere ‘adapostul spiritual’ de care au nevoie?

Intr-o societate puternic urbanizata pare ca ne-am pierdut simtul apropierii fata de aproapele nostru, care a devenit pe nerasuflate departele nostru. Pentru unii este o usurare de excesul de atentie si implicare dat de comunitatile rurale. Pierderea in anonimatul unui oras mare este panaceul care ii ajuta sa-si uite problemele, renege radacinile si sa o ia la trap in sus pe scara statutului social. Cat mai sus, cat mai repede.

Pentru altii lipsa de conectare cu oamenii din proximitate, absenta obiceiurilor marunte cum ar fi salutatul oamenilor pe strada fie ca-i stii sau nu sau eliminarea cu totul a ritualurilor de petrecut timp impreuna ii face sa se simta goi, instrainati de ce se stiau ei a fi.

Nevoile de apartenenta sociala e destul de bazala, dupa calculele lui Maslow. Imediat dupa nevoile fiziologice si cele de siguranta. Pe acelasi plan cu nevoile de dragoste. Avem nevoie sa apartinem poate la fel de mult cum avem nevoie sa ne apartinem.

Dar cum o scoatem la capat pana la urma? Cum reusim sa ne mentinem echilibrul in drumul nostru in care pe de o parte ne intampina ceilalti, iar pe cealalta parte se asterne taramul nostru si doar al nostru? Singuratatea iti confera independenta. Grupul iti sare in ajutor. Cu tine poti face ce te taie capul. Impreuna cu ceilalti trebuie sa te pui de acord. De unul singur esti vulnerabil pericolelor externe. In comunitate esti aparat de forta maselor.

V-a preocupat pana acum sa aflati mai multe despre evreii hasidici?

Aparent sunt un grup iudaic ultra-ortodox care s-a infiintat prin secolul XVII-lea in Polonia, ai carui adepti locuiesc astazi prin State, UK si Israel. Barbatii arata asa: iar femeile asa: .

Barbatii isi poarta capul acoperit, barba si perciunii crescuti in zulufi carliontati. Cu siguranta exista un cuvant specific, dar nu l-am gasit decat in engleza – payots. Femeile isi poarta capul acoperit intr-o forma diferita de cea a barbatilor. Mai precis, dupa casatorie li se cere sa se rada in cap si sa poarte peruca sau sheitel. In semn de austeritate si modestie.

Comunitatile hasidice sunt ermetice. Unitatea puternica asigura transmiterea valorilor si obiceiurilor intr-o forma nealterata de progresul social si stiintific de la o generatie la alta. Stiti voi vorba aia cu intra cine se naste hasidic, iese cine poate? Cam asa si la ei.

Oare de ce tin mortis unele comunitati sa-si tina membrii loiali cu japca, prin constrangere si frica? Probabil pentru ca frica este de departe cel mai efficient motivator uman. Unii spun ca unitatea excesiva a comunitatii hasidice vine oarecum ca reactie de aparare la Holocaust. Are destul de mult sens, dar hai sa ne oprim un pic sa ne imaginam cat de sanatoasa e functionarea unui grup traumatizat care aplica aceleasi mecanisme de aparare ‘din vremuri de teroare’ in viata cotidiana.

‘One of Us’ este un film care iti ofera sansa sa te pui in papucii unor oameni care au ales sa traiasca in societatea seculara, as opposed to the hasidic one. Despre lupta lor cu propriul lor sistem de suport. Cu mostenirea culturala care mai ceva ca i-a sufocat, reducandu-i la niste fiinte inerte, fara putere de decizie sau vreo dorinta in viata.

Este o lectie de supravietuire. Exista viata seculara, chiar si dupa o existenta hasidica. Filmul e un cultivator de speranta pentru oricine se uita la el. Hasidic sau nu. Ca poti iesi din orice situatie care devine inconfortabila. Ca you can and should locate the nearest exit and use it in case of emergency. Si mai vorbeste despre ceva. Despre modul in care te poti ridica deasupra oricarei presiuni de grup pentru a vedea cu adevarat cine esti si ce vrei. E tare fain. Watch it!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *