La Bomba del Tiempo

La Bomba del Tiempo

Avantajul in a sta intr-o casa de oameni versus un hotel oriunde in lume, este ca poti sa traiesti niste experiente tipic locale. 

Astazi am avut parte de o asemenea experienta, venita ca recomandare muzicala din partea gazdei noastre. 

Si uite asa ne-am trezit noi luni seara in fata unui loc pe nume Konex, care e un soi de Fabrica de Buenos Aires, asteptand sa inceapa concertul formatiei La Bomba del Tiempo. 

Un grup de 15 percutionisti care canta impreuna de mai bine de 10 ani, aducand organic in ‘aici si acum’ ritmuri complexe din toate regiunile Americii de Sud. 

Locul s-a umplut ochi, desi ei canta frecvent acolo, iar la 8 fix au inceput. A fost un concert in care corpul meu a refuzat sa stea locului. Se ducea unde il ducea ritmul, iar ritmul se schimba precum vantul dintr-o directie in alta in functie de viziunea dirijorilor care isi predau unii altora stafeta. 

Nu stiu daca a fost ritmul, chimia locului sau autenticitatea oamenilor, sau poate toate trei la un loc, dar clipele traite vor sta cu mine un pic. 

Si ma gandesc ca asa cum Sigo Siendo spune in maniera documentara povestea muzicala a Peru-ului, fiecare tara din America de Sud are propria sa mostenire muzicala care calauzeste spiritual oamenii in momente de greu si de bine. 

Ma simt recunoscatoare pentru ce-am trait asta seara si o sa dorm visand in batai de tobe si fosneli de maracas.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.