Veniți cu noi, e ziua doi

Veniți cu noi, e ziua doi

Vă scriu din pauza pe care am fost sfătuită de doi oameni dragi să mi-o iau astăzi… că ieri am uitat.

Am plecat de la biroul meu din sufragerie.

Am trecut prin dormitor, pe la pisici, să le pup nițel.

Acum sunt în bucatarie. Mi-am făcut o cafea bună. Am mâncat ceva scurt. Mi-am dat ochelarii jos de pe nas.

Am deschis larg fereastra și m-am uitat cum a înflorit dragostea la noi pe pervaz, cum spunea o prietenă atunci când îi înfloriseră în grădină muscarii pe care îi primise mărturie de la nunta noastră. Avem și noi. Pe pervazul de la bucătărie. Și au înflorit.

Am pus niste Zaz și am dansat întru dezmorțirea corpului și a sufletului. După care am cântat… tot pentru asta.

Sunt în a doua zi de lucru de acasă.

Promit că astăzi n-o să mai trag de mine ca nebuna.

Promit că astăzi nu o să adorm imediat după muncă.

Promit că astăzi voi avea niște viață după muncă.

Acum mă scuzați. Mai am 15’ de pauză de care vreau să mă bucur. Ceea ce vă doresc și vouă pe la casele voastre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.