Problem?

Problem?

Ma gandesc de ceva vreme la care ce inseamna cu adevarat o problema. Cand stii ca ai o problema? Cineva spunea ca ceva devine o problema atunci cand o vezi ca pe o problema. Destul de greu de digerat definitia asta, nu?

In incercarea de a-mi clarifica ce e aia o problema am dat peste filmul asta: Din multitudinea de clasificari ale problemelor, merita sa luam o luam in considerare si pe cea care zice ca ‘lumea’ din care vii are niste probleme asociate.

Tu din ce lume vii? Lumea-ntai? Lumea a doua? Lumea a treia? Lumea a patra? Da, aparent exista si lumea a patra. Romania cica-i incadrata in lumea a doua. Coruptia pare a fi cea mai grava problema a noastra. Acum ma intreb daca, in the long run, e ok sa zici ca problemele oamenilor din lumea-ntai nu conteaza. Sau sa te gandesti ca unde-i civilizatie, nu mai incape vreun picior de problema.

E misto sa ai apa potabila si buda in casa cu apa calda de un dus zilnic. Sa poti merge pe strada fara sa-ti sara careva la beregata. Sau sa poti respira aer cat de cat… respirabil.

Oare oamenii din lumea-ntai au doar ‘first world problems’? Ca la o privire mai atenta, cu ochi de observator uman, parca nu-mi prea pare asa. Sociologic vorbind se intampla niste treburi problematice in tarile ultra-civilizate care pot fi considerate niste efecte secundare ale confortului.

Care-s totusi tarile alea? Dupa un clasament ONU realizat dupa gradul de dezvoltare umana ar fi cam asa: Norvegia, Suedia, Australia, Canada, Olanda, Belgia, Islanda, SUA, Japonia si Irlanda.

Si la dezvoltare umana s-au luat in considerare trei aspecte: 1) Viata lunga si sanatoasa masurata prin speranta de viata la nastere, 2) Cunoastere masurata prin rata de alfabetizare in randul adultilor combinata cu ratia de inscriere la scoala, 3) Standard decent de viata masurat prin produsul intern brut pe cap de locuitor.

Acuma o sa ziceti ca-s io Gica Contra careia i se par acri strugurii din lumea-ntai, dar mi se pare usor pueril sa zici ca doar pentru ca tarile mentionate mai sus sunt considerate top-notch (vorba Donaldului), problemele lor se rezuma la viteza mica de internet si placutele de inmatriculare plictisitoare.

Hai sa le luam in ordine la puricat si cautat nod in papura.

Norvegia: Barnevernet.
Suedia: Reforma scolara esuata soldata cu cresterea ratei de suicid in randul tinerilor.
Islanda: Spor negativ cu tendinta de a ramane fara locuitori.
SUA: Unul dintre cele mai deficitare si scumpe sisteme de invatamant worldwide. Si Donaldul, desigur!
Japonia: Grad ridicat de imbatranire a populatiei si rata cea mai mare de suicid worldwide.

Asta este produsul exclusiv al preocuparilor si intereselor mele documentaristice, caci daca m-as apuca serios de research as veni cu ditai lista. Unde vreau sa ajung cu asta? As zice la faptul ca fiecare ‘lume’ se confrunta cu propriile-i probleme date de prezenta/absenta a ceva care face ca viata sa nu mearga tocmai ca pe roate. Fie ca e vorba de apa potabila sau dorinta de viata, problema tot problema e.

Cat despre declaratiile de genul ‘nu imi incap cumparaturile in portbagaj’ sau ‘firul de la incarcator nu-i indeajuns de lung’, astea-s basini.

Ar fi interesant ca ‘first world problem’-urile chiar sa fie analizate for what they really are: dimensiuni sociologice ale unor societati hiper-civilizate in care confortul si siguranta financiara au efecte secundare serioase.

Post-factum

Post-factum

Sunt acasa din nou, cuibarita in fotoliu, cu pisicile prin preajma si muzica in surdina. Ma uit cu haz la incheietura mainii drepte care tradeaza un bronz de tractorist cu ceas. Am despachetat partial. Am mancat micul dejun mult dupa pranz. Inca sorb din cafeaua facuta la ibric.

Si imi fac ordine in ganduri si amintirile de calatorie. Am vorbit un pic cu mama si am facut un schimb echitabil de povesti.

Ea despre Avignon, eu despre Milano. Imi place asa de noi, ca ne asemanam in privinta obiceiurilor de mers hai-hui prin lume.

Cand m-am trezit cerul era gri. Acum norii par a fi devenit un pic mai prietenosi. Sa fi baut si ei niste cafea? Am verificat blogul si e usor decedat. Nu stiu de ce exact, asa ca precum soferul care habar n-are sa schimbe o roata la masina, astept platforma. Adica omul care stie care-i treaba cu ‘502 Bad Gateway’.

Masina de spalat se aude curatand tacticos vesmintele cu urme de soare si aer milaneze. Ma uit la panoul cu poze de familie si il vad pe tata. Oare el o fi mers vreodata cu avionul? Din povestile pe care mi le aduc aminte nu reiese. Lui ii placea acasa. In zona lui de confort si introspectie.

Cred ca diseara o sa imi invit sotul la un film pe canapea. O sa ne uitam impreuna la ‘Modigliani’.

Travaliul aerian Milano – Bucuresti a fost mai lung decat m-as fi asteptat. Am stat ceva ore in aeroport, facand ce stiu eu mai bine: sa ma uit la oameni. Copii, parinti, adolescenti, bunici, tineri. Fiecare cu povestea lui.

Pustani in baie incarcandu-si telefoanele la singurele prize existente. Parinti umbland dupa copii in incercarea de a le umple timpul pana la imbarcare. Cupluri care se sarutau prelung dand salii de asteptare un aer lasciv.

Adolescenti care vorbeau tare despre cine ce a mai facut unde si cu cine. Bunici vadit deranjati de excesul de energie al nepotilor. Si eu care tocmai imi cumparasem un ruj verde pe care il purtam cu mandrie si curiozitate.

Dupa un zbor scurt dupa o asteptare lunga am ajuns pe Otopeni unde am nimerit o tipa la control pasapoarte a carei privire era de o vioiciune care contrasta simpatic cu orele inaintate. Chiar! La ora 2 noaptea cum saluti? Spui buna dimineata, nu?

Asa cum ma stiu, in saptamana care urmeaza voi povesti pe bucati, pe lung, pe lat si printre picaturi despre cinqjour-ul meu italian. O sa imi lustruiesc experientele brute intr-un tot omogen in care sa incapa cu sens… tot. Buna dimineata!

Despre toleranta si alti demoni

Despre toleranta si alti demoni

Am 33 de ani. La 8 ani am mers prima data cu avionul. Pana acum am calatorit in 18 tari. 14 europene si 4 asiatice. Aproximativ 10% din tarile lumii.

Am intalnit oameni din mult mai multe tari. Nu stiu exact cate, pentru ca uneori mi-a fost greu sa imi dau seama de unde vin.
Stiu sigur ca drumurile mi-au scos in cale argentinieni, columbieni, moldoveni, congolezi, chinezi, iranieni, olandezi, suedezi, japonezi, canadieni, americani, vietnamezi, thailandezi, australieni, rusi, kazahki, greci, unguri, sarbi, macedoneni, sloveni, polonezi si peruani.

23 de natii pe langa cele din tarile vizitate. Adica 41 in total, ceea ce creste procentul la circa 20% din lumea asta mare.
Calatoritul ar trebui sa fie un catalizator al tolerantei. Evident ca poti sa inveti intr-un mod mai natural geografia lumii daca te plimbi prin ea si ai ocazia sa si experimentezi senzorial locurile mentionate in carti.

Dar cum ramane cu oamenii? Cum ii inveti pe ei? Cum inveti sa traiesti cu ei? Sa ii accepti? Sa le intelegi obiceiurile si apucaturile? Sa le citesti limbajul non-verbal atunci cand limba nu te ajuta? Eu cred ca exista o limba universala care ne ajuta sa ne intelegem si aceea e limba tolerantei.

Suna a tertip? Probabil. Dezvoltarea abilitatilor de a-i tolera pe cei din jur ar trebui sa se invete in scoala. Asta pe langa dezvoltarea abilitatilor de a ne tolera pe noi insine.

Intelegerea celuilalt ne ajuta la adaptare si la supravietuire. La interpretarea corecta a unor semnale implicite care ne aduc confort si siguranta.

Ca oamenii nu sunt asa rai precum ii credem noi atunci cand ni se face frica de ei mai ceva decat de un ‘bau-bau’.

Ca oamenii nu sunt prosti doar pentru ca nu folosesc aceleasi modele de gandire pe care le folosim noi.

Ca oamenii nu sunt ciudati, doar pentru ca arata, se imbraca si se comporta diferit de noi.

Ca oamenii nu sunt fanatici doar pentru ca au principii, valori si credinte care ne par indepartate si depasite.

Ca oamenii nu sunt nesimtiti pentru ca au obiceiuri diametral opuse fata de cutumele noastre.

Ca oamenii nu sunt necivilizati doar pentru ca nu au avut ocazia sa fie expusi la alte culturi precum noi.

Intoleranta e un fenomen care se propaga mai rapid decat viteza luminii intr-o lume in care stirile false patrund adanc in mintile oamenilor activandu-le ideile preconcepute despre tipuri de oameni.

Romanii sunt cersetori.

Arabii sunt teroristi.

Francezii sunt jegosi.

Englezii sunt betivi.

Indienii sunt prosti.

Sa continui?

Astea sunt etichetele pe care le lipim unii pe spatele celorlalti. Si in functie de ele ne comportam intr-un fel sau in altul.
Oare daca crezi ca cineva e cersetor sau terorist sau jegos sau betiv sau prost, care sunt sansele sa ii dai o sansa? Sa il poti privi si sa poti relationa cu omul din fata ta intr-un mod nepartinitor si adaptat la realitatea din fata ta?

Minime, as zice!

Nu aspir la o pace idilica in care toata lumea se iubeste cu toata lumea. Nu trebuie sa iti placa de cineva ca sa il tolerezi.

Nu trebuie sa fii de acord cu obiceiurile cuiva ca sa i le intelegi. Nu trebuie sa aderi la valorile de viata ale cuiva ca sa le poti acorda un context integrant.

In lumea asta mare intotdeauna vor exista oameni care cer bani pe strada, oameni care fac rau manati de credinte extremiste, oameni care nu se spala prea des, oameni care beau mult si des si oameni carora le ia mai mult timp sa decodifice realitatea.

Poti fi chiar tu unul dintre ei. La un moment dat. Si asta e ok atata timp cat esti constient de faptul ca nu nationalitatea, apartenenta religioasa, orientarea sexuala sau alte daturi individuale sunt cauzele tuturor comportamentelor cu care nu te mandresti in mod deosebit.

Lectia de prim ajutor

Lectia de prim ajutor

Stiti voi vorba aia care zice ca ‘Ciocanul cuie vede’? De ceva vreme incoace imi dau tarcoale furia si esecul. Adica ma trezesc in contexte in care fie se vorbeste despre furie, se exprima furtunos, se fuge de ea, se ascunde sub pres. Oameni care se iau la tranta cu alti oameni sub o forma sau alta, doar-doar or scapa de uriasa lor furie devenita deja coplesitoare. Ah, si pe langa asta se mai confrunta si cu esecuri venite tocmai din limitarea capacitatii de a lua decizii mai de Doamne Ajuta tocmai din cauza unui surplus de furie.

Urma are un album tare fain pe care il ascultam pe repeat cam in perioada in care a murit tata: Anger as a Gift. Imi facea bine ca imi crea un spatiu mental in care puteam face ca toate visele ca sa scot tot raul din mine. Tot ce durea, tot ce apasa, tot ce sufoca, tot ce… murea. Mai in gluma mai in serios, bag seama ca am o atractie profesionala fata de oamenii furiosi. Ca ma conectez mai bine cu ei. Ca ii contin mai abitir. Ca inteleg nevoia lor de a fi pur si simplu, nu de a fi neaparat ajutati.

Vinerea trecuta intrebam copiii: E furia o emotie rea? si ei raspundeau in cor: Daaaaaaa! Asa ca am pus-o de-o discutie despre cum emotiile in general nu-s nici bune, nici nebune, ci doar sunt. Ceea ce facem sub imperiul emotiilor poate fi ok sau non-ok. Astazi intreb aceeasi copii: E furia o emotie rea? si ei au raspuns in cor: Daaaaaa! Pare-mi-se ca obiceiurile vechi se sting greu, si ca clivajul obiectului are efecte nebanuite. Totul trebuie sa fie fie bun, fie rau. Prost sau destept. Alb sau negru. Perfect sau deloc.

Lipsa asta de teren de mijloc contribuie radical la asteptarile pe care le avem unii de la altii, cat si la modul in care ne dirijeaza ‘furia rea’ atunci cand vine. Daca furia-i rea evident ca o sa bat, ca si bataia e rea. Nu pot doar sa ma incrunt, sa strig ‘Sunt furioooooaaaasaaaaa!’ si sa cer ajutor de la cineva care simt ca-mi poate fi alaturi in my time of need.

Primesc intrebari despre cum operationalizez dezvoltarea personala in termeni de produse ale activitatii in educatie. Ca stim ca daca facem romana/engleza invatam sa scriem si sa citim, daca facem mate invatam sa numaram, dar daca facem dezvoltare personala ce invatam? Cum cuantificam valoarea adaugata a acestei activitati? Oare n-o fi doar vreun moft post-modernist care sa ii faca pe copii sa piarda un timp pretios pe care si l-ar fi putut petrece citind sau socotind?

Noi, adultii de astazi, inca invatam despre noi, emotiile noastre si relatii. Scoala nu ne-a invatat decat ca noi suntem buni daca luam note bune, e misto sa fii popular si sa te placa toata lumea, iar atunci cand ti-e greu lumea rade de tine si ia distanta, ca nu cumva sa se ia ‘greul’ si pe ei. Old school, I know. Da, am supravietuit. Numai ca furia, ca ma intorc tot la ea, revolta, nedreptatea, umilinta, toate astea au ramas cu noi.

Acum pe bune, cui ii vine usor sa vorbeasca despre cum si-a facut draci la serviciu astazi ca nu stiu cine a facut nu stiu ce? NI-MA-NUI! Nu in public, ca in privat, we huff and puff like Puff the Freakin’ Magic Dragon. Am si o idee ascunsa in tot acest rant, promit. Ideea e ca daca tie iti e greu sa faci fata propriei furii si sa vorbesti despre ea, imagineaza-ti cu e pentru un copil care nu are experienta ta de viata.

Un copil care se uita la tine ca sa ‘fure meserie’ despre cum facem atunci cand ne apuca dracii. Asa ca unii copii bat, iar altii urla. Unii copii tac, iar altii se prefac. Unii copii rad, iar altii vorbesc despre altceva. Astazi am vorbit despre cine ne poate ajuta sa facem fata furiei atunci cand ni-i greu. A fost ca si cum un bec mare si luminos se aprinsese peste toate mintile noastre conectate.

Furie 0 – Noi 1

E si maine o zi…

33 de lucruri pe care le-am invatat pana la 33 de ani

33 de lucruri pe care le-am invatat pana la 33 de ani

1. Oamenii pe care ii alegi sa-ti fie in preajma ajung sa te oglindeasca mai bine decat ti-ai dori.
2. Cateodata este indicat sa fii mai degraba in tine, decat inafara ta.
3. Ceea ce faci conteaza cel putin la fel de mult ca ceea ce spui.
4. Desi unii suntem vii si altii morti, dragostea tot ne leaga.
5. Sa apartina poate fi una dintre cele mai aprige nevoi ale omului.
6. Totul e sistemic, asa ca explicatiile circulare sunt mai potrivite decat cele liniare.
7. Dupa ca ai sfarsit sa te uiti inapoi cu manie, poti sa mai si respiri din cand in cand.
8. Cresterea de orice fel doare.
9. Atunci cand te apuca pandaliile si crezi ca nimic nu merge, un pic de recunostinta ajuta.
10. Trebuie sa pleci, ca sa te poti intoarce cu adevarat.
11. Traiul la comun iti lucreaza rabdarea si toleranta mai ceva ca sala muschii.
12. Unele lucruri pot tine loc de altele, dar nu pentru mult timp.
13. Cand intuitia iti da un ghiont ascult-o intotdeauna.
14. Inainte sa iti invinovatesti familia pentru tot ce nu e in regula cu tine, priveste imaginea de ansamblu.
15. Faptul ca azi vreau ceva si maine altceva nu ma face cu nimic mai putin autentica in trairi.
16. Cand ratiunea iti impiedica simtirea sau simtirea ratiunea, e timpul sa iei o pauza de la amandoua.
17. Nu stii daca poti face ceva decat in momentul in care incerci.
18. Modul in care vorbesti cu tine este decisiv pentru dezvoltarea ta ca om.
19. E bine sa faci miscare si atunci cand nu iti vine.
20. Sunt oameni care apar in viata ta si se lipesc de tine. Lasa-i!
21. Sunt oameni care decid ca nu mai vor sa faca parte din viata ta. Lasa-i!
22. Trebuie sa am grija de mine ca sa pot avea grija de altii.
23. Iubirea, ca orice lucru pe lumea asta, are o trei fetze: bunul, raul si uratul.
24. Scopul vietii ti se schimba pe masura ce mai mergi prin viata. Fericirea apare din cand in cand.
25. Pasiunea cu care faci lucrurile care iti plac iti da energie pentru cele care nu iti plac neaparat, dar trebuie facute.
26. Greselile fac parte din viata si ajuta la invatare.
27. Prietenii sunt fix oamenii aia care sunt langa tine si au rabdare sa te asculte vorbind, atunci cand nici tu nu prea stii ce vrei sa spui.
28. Oamenii nu trebuie reparati. Fiecare om e responsabil pentru sine.
29. Pisicile, muzica si paturile pufoase sunt pansamente sufletesti.
30. Familia va fi intotdeauna cu tine, sub o forma sau alta.
31. Iertarea, pe cat e de grea, pe atat e de necesara ca sa fii bine cu tine.
32. Daca te face fericit, nu poate fi chiar asa de rau.
33. Blandetea si tandretea atrag blandete si tandrete.

Asta mi-e armura pentru urmatorii 33 de ani!