Imi place mult ceea ce fac. Ma pierd in idei si ma surprind entuziasmandu-ma la tot soiul de nascociri profesionale. Gandesc inafara cutiei de cand mama m-a facut. De fapt cutia cred ca e la vreo trei strazi distanta de unde gandesc eu. Cu greu ma bag in cutie, si atunci cand o fac, e tot de amorul cunoasterii si inovatiei.
De Sfantul Ion, am sarbatorit prezentand la o conferinta de teaching. Cand am primit invitatia nu eram sigura in ce calitate imi este facuta. In calitate de participant? In calitate de vorbitor? Nu am prezentat de multa vreme la o conferinta si mi-era asa un dor, dar cumva, in mine, nici nu ma lasam sa ma duc aproape de dorul asta, pentru ca prioritatile-mi bat la usa si le iau in seama cu responsabilitatea care vine cu ele.
Si totusi astrele s-au aliniat, in sensul in care am avut putin timp sa ma asez in firea mea de studiu si cercetare, si am zis ca ce-o fi o fi. Si a fost. A fost foarte frumos. Un cadou potrivit pentru soarecele de biblioteca din mine care isi dorea sa vorbeasca cu patos despre ceea ce fac, dar sa si asculte perspective diverse asupra unui subiect provocator: Impactful Teaching: Skills for Next – Gen Learners.
Conferinta a inceput bland la ora 10:00, cat sa apuc si eu sa beau o cafea si sa intru in modul de specialist in educatie. In urma cu cateva zile, cand zaceam rapusa de ceva (nici acum nu stiu exact ce-a fost), nici nu puteam sa ma gandesc la privilegiul conferintei, daramite sa imi conectez trei neuroni si sa scriu cateva randuri intr-o Canva.
Pe 7 ianuarie insa, soarele a iesit pe strada mea… si la propriu si la figurat. Ma uitam pe un yellow legal pad pe care luasem niste notite in fuga, ca sa le pun ‘pe curat’. Da, iau notite. Prefer sa le scriu, sa fac tot soiul de sagetute, subordonari si bulinute ca sa imi asez in cap ceea ce aud.
Primul speaker a fost Marina Falasca care ne-a povestit cu despre Media Literacy si Critical Thinking si cum pot fi ele predate si dezvoltate la elevii de liceu pentru a ii ajuta sa navigeze the wild wild web, si mai precis sa (isi) poata recunoaste biasurile si sterile false. Fascinant! Adobe Spark, Canva, Magic School AI, Gemini, Chat GBT, Lead Stories, NewsTrust, Claimbuster si Deepfakes sunt doar cateva instrumente digitale pe care Marina le-a pus in contextul educational, explicand in detaliu cum procedeaza cu elevii ei din Buenos Aires. In timp ce vorbea, mintea mi-a fugit un pic catre strazile din San Telmo in plin festival de cartier. Ce frumos a fost!
Cea de-a doua prezentare a venit din partea lui Claire Ross, care ne-a vorbit despre platforma Cambridge One, asociata fiecarui workbook Cambridge, si despre ce minuni poti face cu ea, pentru elevi mai mari sau mai mici. Am aflat ca exista Cambridge Life Competencies incluse in platforma, ceea ce m-a facut sa ma simt warm and fuzzy, din rolul meu de psiholog care preda dezvoltare personala oricui sta sa ma asculte.
Ucrainianca Anna Plaksiienko m-a impresionat cu un sharing despre ceea ce a manat-o pe ea in a invata engleza, si anume ideea ca poate impartasi ceea ce se intampla in tara ei, intr-o limba de circulatie internationala. Momentul de vulnerabilitate a fost scurt, dar a prins foarte bine in conectarea cu publicul online. Anna ne-a invitat sa reflectam la cum e sa predai unor cursanti care au nivel de engleza avansat. Ce le predai? Cum? Ce dificultati poti intampina? Cat de mare poate fi frica de a nu putea sa raspunzi la intrebari dificile de limba? Un aspect identificat de ea ca esential in teaching proficient learners este making their progress visible, pe de o parte, si concentrarea pe punerea corecta in context a unor cuvinte din vocabularul de 16000 low-frequency words pentru acest nivel de invatare a limbii engleza conform standardelor, pe de alta parte.
Hop si eu, dupa ea! Toti speakerii mai sus-mentionati vorbisera despre elevi de scoala si liceu si despre o sumedenie de moduri in care poate fi folosita tehnologia in predarea limbii engleza. Imi incep prezentarea stangaci, dar continui, facand niste glumite, in timp ce incerc sa imi dau seama cum sa dau share screen corect prezentarii. Dupa care imi suflec metaforic manecile rochiei mele verzi si intreb:
‘Cine preda copiilor cu varste cuprinse intre 2 – 6 ani, mana sus! Cine are copii cu varste cuprinse intre 2 – 6 ani, aratati-va!’
Dupa cateva secunde de pauza in care ma gandeam cu groaza ca exista sanse mari sa nu am public interesat de grupele astea de varsta, au inceput sa curga confirmarile in chat.
Recunosc, am rasuflat usurata…
Mi-a facut placere sa le vorbesc celor peste 400 de participanti despre cum aplicam la gradinita curriculumul britanic in dezvoltarea comunicarii si limbajului, cat si a abilitatilor de scris si citit. Am vorbit cu multa pasiune despre ce inseamna enabling environments in teorie, dar hora dezbaterilor s-a incins la partea practica.
Si aici dau filmul inapoi cu vreo cateva zile, cand inca eram in faza de dospire a prezentarii. Am tendinta sa ma pierd in studii, detalii si fineturi teoretice cand caut materiale sa le pun cap la cap. Aveam pe putin 20 de taburi deschise cu particularitati ale enabling environments, gen alpha, class set-up, simboluri Canva, curriculumul britanic, activitati de communication and language, activitati de literacy si tot asa. Si dupa ditamai suprastimularea intelectuala, mi-am zis:
‘Ridica-te si pozeaza, Lazare!’
Asa ca m-am dus mintenas la gradinita si am intrat in fiecare clasa, tinta la mesele de Literacy si Phonics. Stiti ce e atat de frumos la noi? Ca si atunci cand mesele nu sunt setate, de fapt sunt setate. Intelegeti ce zic? Suntem genul ala de profesionisti care nu pot pleca in vacanta lasand mesele goale, asa ca mi-a fost usor sa fac niste poze foarte relevante pentru tema mea. Poze pe care ulterior le-am folosit ca amnar pentru a deschide o conversatie cu sens despre ‘ce a dorit sa spuna autorul (in cazul nostru, educatorul) acolo?’.
Inimioare peste inimioare, intrebari despre ce scoala este vorba, daca e privata sau nu, despre cei 7 ani de acasa, metodele de predare, joaca, obiective educationale generale si specifice. Ce sa mai? A fost o atmosfera de invatare excelenta! Multumesc de invitatie, Madalina! Daca ma mai chemi, eu mai vin! Si stiu deja si ce intariri sa aduc cu mine data viitoare!
Dupa ce m-am scuturat un pic de emotiile prezentarii si am mancat un pic, am revenit online pentru a-l asculta pe André Hedlund. Cand l-am vazut pe afisul conferintei, mi-am amintit de sesiunea de training pe care ne-a facilitat-o atat de fluid prin 2016 (cred) la Avenor in care ne vorbea despre neurostiinta invatarii. De atunci am ramas in minte cu niste concepte precum spatierea invatarii, brain breaks si reproducere activa a unui continut memorat anterior.
Eram curioasa sa explorez perspectiva unui psiholog care este interesat de rolul neurostiintei in procesul de invatare, cu atat mai mult cu atat mai mult cu cat conferinta in care ne intamplam cu totii aducea in prim-plan tehnologia ca facilitator sau conditie necesara pentru invatare in cazul noii generatii.
In creionarea cadrului teoretic pentru prezentarea mea, recunosc ca mi-am dorit sa introduc niste note care sa intrerupa fluxul de confirmari in directia digitalului. Ceea ce am si facut. Am afirmat sus si tare ca, tocmai pentru ca sunt supranumiti ‘digital natives’, copiii generatiei Alpha, au nevoie de cat mai multa interactiune umana si cat mai putina tehnologie pentru a invata. Mi-am dedicat un slide pe care am scris citatul Annei Lembke din Dopamine Nation care zice asa:
‘The smartphone is the modern-day hypodermic needle, delivering digital dopamine 24/7 for a wired generation.’
Si acum, dupa mai bine de jumatate de zi de prezentari si ipoteze cu privire la cum putem preda noii generatii, majoritatea axate pe tehnologie, apare André, care seteaza de la bun inceput mediul pentru controversa, lansand urmatoarea ipoteza: Este de necontestat ca predarea s-a schimbat in istoria omenirii, dar invatarea nu.
Mic drop!
Am simtit cum se bulbuca ochi in spatele ecranelor. Am zambit larg si parca mi-a revenit inima la loc. E reconfortant sa auzi un alt psiholog vorbind despre invatare. André a continuat prin a explica faptul ca, desi la nivel de procese interne, cu totii invatam la fel, asa cum afirma Jared Horvath, creierele umane sunt la fel de unice ca fetele umane, abordare adusa in discutie de Tracey Tokuhama-Espinosa.
Si de acolo a inceput o conversatie plina de informatie si inspiratie legata de cum anume putem facilita invatarea. L-a adus in discutie si pe Michel Desmurget cu a lui carte ‘La fabrique du crétin digital’ si de acolo am inceput sa dezbatem cum e cu dopamina cu eliberare prelungita si amanarea gratificarii in invatare. Despre cum apare si se mentin motivatia, curiozitatea si atentia in orice proces de invatare. Si despre cum nu toate lectiile sunt menite sa fie ‘entertaining’, ci mai degraba ‘memorable’.
Mi-a placut mult. Am pus si eu o intrebare lunga cat o zi de post despre cum facem sa readucem elevii in planul real, in care invatarea e grea si se intampla etapizat, in timp, nu pe loc. Raspunsul a fost pe masura si m-a lasat intr-o stare de reflectie post-conferinta. A fost tare bine…
