Tag Archives: Avenor Nursery

Jan13

Cadou de Sf. Ion

Posted on by
Cadou de Sf. Ion
Imi place mult ceea ce fac. Ma pierd in idei si ma surprind entuziasmandu-ma la tot soiul de nascociri profesionale. Gandesc inafara cutiei de cand mama m-a facut. De fapt cutia cred ca e la vreo trei strazi distanta de unde gandesc eu. Cu greu ma bag in cutie, si atunci cand o fac, e tot de amorul cunoasterii si inovatiei.
De Sfantul Ion, am sarbatorit prezentand la o conferinta de teaching. Cand am primit invitatia nu eram sigura in ce calitate imi este facuta. In calitate de participant? In calitate de vorbitor? Nu am prezentat de multa vreme la o conferinta si mi-era asa un dor, dar cumva, in mine, nici nu ma lasam sa ma duc aproape de dorul asta, pentru ca prioritatile-mi bat la usa si le iau in seama cu responsabilitatea care vine cu ele.
Si totusi astrele s-au aliniat, in sensul in care am avut putin timp sa ma asez in firea mea de studiu si cercetare, si am zis ca ce-o fi o fi. Si a fost. A fost foarte frumos. Un cadou potrivit pentru soarecele de biblioteca din mine care isi dorea sa vorbeasca cu patos despre ceea ce fac, dar sa si asculte perspective diverse asupra unui subiect provocator: Impactful Teaching: Skills for Next – Gen Learners.
Conferinta a inceput bland la ora 10:00, cat sa apuc si eu sa beau o cafea si sa intru in modul de specialist in educatie. In urma cu cateva zile, cand zaceam rapusa de ceva (nici acum nu stiu exact ce-a fost), nici nu puteam sa ma gandesc la privilegiul conferintei, daramite sa imi conectez trei neuroni si sa scriu cateva randuri intr-o Canva.
Pe 7 ianuarie insa, soarele a iesit pe strada mea… si la propriu si la figurat. Ma uitam pe un yellow legal pad pe care luasem niste notite in fuga, ca sa le pun ‘pe curat’. Da, iau notite. Prefer sa le scriu, sa fac tot soiul de sagetute, subordonari si bulinute ca sa imi asez in cap ceea ce aud.
Primul speaker a fost Marina Falasca care ne-a povestit cu despre Media Literacy si Critical Thinking si cum pot fi ele predate si dezvoltate la elevii de liceu pentru a ii ajuta sa navigeze the wild wild web, si mai precis sa (isi) poata recunoaste biasurile si sterile false. Fascinant! Adobe Spark, Canva, Magic School AI, Gemini, Chat GBT, Lead Stories, NewsTrust, Claimbuster si Deepfakes sunt doar cateva instrumente digitale pe care Marina le-a pus in contextul educational, explicand in detaliu cum procedeaza cu elevii ei din Buenos Aires. In timp ce vorbea, mintea mi-a fugit un pic catre strazile din San Telmo in plin festival de cartier. Ce frumos a fost!
Cea de-a doua prezentare a venit din partea lui Claire Ross, care ne-a vorbit despre platforma Cambridge One, asociata fiecarui workbook Cambridge, si despre ce minuni poti face cu ea, pentru elevi mai mari sau mai mici. Am aflat ca exista Cambridge Life Competencies incluse in platforma, ceea ce m-a facut sa ma simt warm and fuzzy, din rolul meu de psiholog care preda dezvoltare personala oricui sta sa ma asculte.
Ucrainianca Anna Plaksiienko m-a impresionat cu un sharing despre ceea ce a manat-o pe ea in a invata engleza, si anume ideea ca poate impartasi ceea ce se intampla in tara ei, intr-o limba de circulatie internationala. Momentul de vulnerabilitate a fost scurt, dar a prins foarte bine in conectarea cu publicul online. Anna ne-a invitat sa reflectam la cum e sa predai unor cursanti care au nivel de engleza avansat. Ce le predai? Cum? Ce dificultati poti intampina? Cat de mare poate fi frica de a nu putea sa raspunzi la intrebari dificile de limba? Un aspect identificat de ea ca esential in teaching proficient learners este making their progress visible, pe de o parte, si concentrarea pe punerea corecta in context a unor cuvinte din vocabularul de 16000 low-frequency words pentru acest nivel de invatare a limbii engleza conform standardelor, pe de alta parte.
Hop si eu, dupa ea! Toti speakerii mai sus-mentionati vorbisera despre elevi de scoala si liceu si despre o sumedenie de moduri in care poate fi folosita tehnologia in predarea limbii engleza. Imi incep prezentarea stangaci, dar continui, facand niste glumite, in timp ce incerc sa imi dau seama cum sa dau share screen corect prezentarii. Dupa care imi suflec metaforic manecile rochiei mele verzi si intreb:
‘Cine preda copiilor cu varste cuprinse intre 2 – 6 ani, mana sus! Cine are copii cu varste cuprinse intre 2 – 6 ani, aratati-va!’
Dupa cateva secunde de pauza in care ma gandeam cu groaza ca exista sanse mari sa nu am public interesat de grupele astea de varsta, au inceput sa curga confirmarile in chat.
Recunosc, am rasuflat usurata…
Mi-a facut placere sa le vorbesc celor peste 400 de participanti despre cum aplicam la gradinita curriculumul britanic in dezvoltarea comunicarii si limbajului, cat si a abilitatilor de scris si citit. Am vorbit cu multa pasiune despre ce inseamna enabling environments in teorie, dar hora dezbaterilor s-a incins la partea practica.
Si aici dau filmul inapoi cu vreo cateva zile, cand inca eram in faza de dospire a prezentarii. Am tendinta sa ma pierd in studii, detalii si fineturi teoretice cand caut materiale sa le pun cap la cap. Aveam pe putin 20 de taburi deschise cu particularitati ale enabling environments, gen alpha, class set-up, simboluri Canva, curriculumul britanic, activitati de communication and language, activitati de literacy si tot asa. Si dupa ditamai suprastimularea intelectuala, mi-am zis:
‘Ridica-te si pozeaza, Lazare!’
Asa ca m-am dus mintenas la gradinita si am intrat in fiecare clasa, tinta la mesele de Literacy si Phonics. Stiti ce e atat de frumos la noi? Ca si atunci cand mesele nu sunt setate, de fapt sunt setate. Intelegeti ce zic? Suntem genul ala de profesionisti care nu pot pleca in vacanta lasand mesele goale, asa ca mi-a fost usor sa fac niste poze foarte relevante pentru tema mea. Poze pe care ulterior le-am folosit ca amnar pentru a deschide o conversatie cu sens despre ‘ce a dorit sa spuna autorul (in cazul nostru, educatorul) acolo?’.
Inimioare peste inimioare, intrebari despre ce scoala este vorba, daca e privata sau nu, despre cei 7 ani de acasa, metodele de predare, joaca, obiective educationale generale si specifice. Ce sa mai? A fost o atmosfera de invatare excelenta! Multumesc de invitatie, Madalina! Daca ma mai chemi, eu mai vin! Si stiu deja si ce intariri sa aduc cu mine data viitoare!
Dupa ce m-am scuturat un pic de emotiile prezentarii si am mancat un pic, am revenit online pentru a-l asculta pe André Hedlund. Cand l-am vazut pe afisul conferintei, mi-am amintit de sesiunea de training pe care ne-a facilitat-o atat de fluid prin 2016 (cred) la Avenor in care ne vorbea despre neurostiinta invatarii. De atunci am ramas in minte cu niste concepte precum spatierea invatarii, brain breaks si reproducere activa a unui continut memorat anterior.
Eram curioasa sa explorez perspectiva unui psiholog care este interesat de rolul neurostiintei in procesul de invatare, cu atat mai mult cu atat mai mult cu cat conferinta in care ne intamplam cu totii aducea in prim-plan tehnologia ca facilitator sau conditie necesara pentru invatare in cazul noii generatii.
In creionarea cadrului teoretic pentru prezentarea mea, recunosc ca mi-am dorit sa introduc niste note care sa intrerupa fluxul de confirmari in directia digitalului. Ceea ce am si facut. Am afirmat sus si tare ca, tocmai pentru ca sunt supranumiti ‘digital natives’, copiii generatiei Alpha, au nevoie de cat mai multa interactiune umana si cat mai putina tehnologie pentru a invata. Mi-am dedicat un slide pe care am scris citatul Annei Lembke din Dopamine Nation care zice asa:
‘The smartphone is the modern-day hypodermic needle, delivering digital dopamine 24/7 for a wired generation.’
Si acum, dupa mai bine de jumatate de zi de prezentari si ipoteze cu privire la cum putem preda noii generatii, majoritatea axate pe tehnologie, apare André, care seteaza de la bun inceput mediul pentru controversa, lansand urmatoarea ipoteza: Este de necontestat ca predarea s-a schimbat in istoria omenirii, dar invatarea nu.
Mic drop!
Am simtit cum se bulbuca ochi in spatele ecranelor. Am zambit larg si parca mi-a revenit inima la loc. E reconfortant sa auzi un alt psiholog vorbind despre invatare. André a continuat prin a explica faptul ca, desi la nivel de procese interne, cu totii invatam la fel, asa cum afirma Jared Horvath, creierele umane sunt la fel de unice ca fetele umane, abordare adusa in discutie de Tracey Tokuhama-Espinosa.
Si de acolo a inceput o conversatie plina de informatie si inspiratie legata de cum anume putem facilita invatarea. L-a adus in discutie si pe Michel Desmurget cu a lui carte ‘La fabrique du crétin digital’ si de acolo am inceput sa dezbatem cum e cu dopamina cu eliberare prelungita si amanarea gratificarii in invatare. Despre cum apare si se mentin motivatia, curiozitatea si atentia in orice proces de invatare. Si despre cum nu toate lectiile sunt menite sa fie ‘entertaining’, ci mai degraba ‘memorable’.
Mi-a placut mult. Am pus si eu o intrebare lunga cat o zi de post despre cum facem sa readucem elevii in planul real, in care invatarea e grea si se intampla etapizat, in timp, nu pe loc. Raspunsul a fost pe masura si m-a lasat intr-o stare de reflectie post-conferinta. A fost tare bine…
Dec11

Vulturi, veverite, rate si gaste

Posted on by
Vulturi, veverite, rate si gaste
Trecut de amiaza de vreo doua ceasuri. Ploua in continuare cu galeata!
‘Care galeata, mami?’, m-ar intreba Dimi.
‘Pai uite galeata aia mare plina cu stropi de apa de nori din cer, iubire…’, i-as raspunde.
Club. Outdoor Games. Libertate, frate! Poate niste negocieri de reguli. Alergatura cu gura pana la urechi. Cugetare la sensul unor jocuri. Si voie buna cat cuprinde.
S. trage tavita cu ghete si exclama: ‘Diagonala!’, trasand cu privirea imaginar o diagonala de la tavita ei la o alta tavita de pantofi.
‘Exact, S.! Tavita ta se afla pe diagonala cu tavita lui Y, pe coloana cu tavita lui X si pe linie cu tavita lui Z…’
Trece Cori prin lobby. O prind in capul scarilor si o rog: ‘Pretty please, imi aduci si mie o tabla de sah si un set de piese din Art Room?’
Zis si facut!
T., vazand sahul se mira: ‘Jucam sah la Outdoor Games?’
‘Sah in ploaie si stat de vorba…’, explic.
Dupa vreun sfert de ora de incercari de tras strampi, pus pantaloni de ploaie, gasit caciuli si tras fermoare de geci fara sa ne prindem parul, iesim.
Asezam patru scaune roz drept masa. Fetele se aseaza fata in fata.
S. zice: ‘Eu cu albele…’
T. incuviinteaza, dand din cap. Fiecare isi aseaza tacticos piesele. S. incepe cu pionii. T. cu turele. Eu ma uit tacuta la ele, cu admiratie.
S. are un moment de aducere aminte legat de ultima lectie de dezvoltare personala, cand am discutat printre altele si despre moarte si zice: ‘Miss, tatal tau a murit, nu?’
Dau din cap ca da.
Zice: ‘Ne mai povestesti despre cum te gandesti la el?’
Am un moment de inner awe ca si-a adus aminte ca le-am spus ca eu atunci cand mi-e dor de tata ma gandesc la cum jucam sah impreuna si ma apuc sa le povestesc. Ma asculta cu gura cascata si ochii ca doua seturi de margele curioase.
Le intreb: ‘Voi cu cine jucati sah?’
T. zice scurt: ‘Cu Andrei…’
‘Bine, bine, la gradi cu Andrei (proful de sah), dar acasa?’
S. zice mandra: ‘Cu mami si cu tati!’
T. zice: ‘Cu tati. El e expert la sah!’
S. revine la moarte: ‘Eu o sa fiu foarte trista cand or sa moara mami si tati…’
T. zice: ‘Eu o raman singura!’
S.: ‘Mami si tati vor fi niste stele pe cer!’
T.: ‘Stai! Cand or sa moara mami si tati eu o sa am copiii mei!’
S.: ‘Daaa, mami si tati or sa fie our babies!’.
Eu incerc sa tin pasul cu aceasta discutie filizofica fara sa le stau prea mult in calea mintilor lor sclipioare.
T.: ‘Nu or sa fie babies, ca vor fi morti!’
‘Cati copii vrei sa ai, T.?’, imi indrept cuvintele curioase spre ea.
Imi arata palma cu degetele rasfirate.
‘5?!’, exclam.
‘Da.’, imi raspunde parca imaginandu-se avand grija de un cvintet de urlatori.
Ma intorc spre S., asteptand parca o replica si mai amuzanta: ‘Tu?’
Imi arata ambele palme cu degetele intinse ca razele unui soare.
‘10?!’, imi pitigai vocea, iar mintea mi se duce la durerile unei faceri, daramite a 10 faceri de prunci.
‘Da!’, zice competitiv.
Zambesc, lafaindu-ma in confortul inocentei acestei conversatii dintre doua fetite de 4 ani despre maternitate.
E frumos sa ai copii!
E frumos sa fii printre copii!
E frumos sa fii copil!
E frumos sa te conectezi cu copilul din tine si sa ii dai lucrurile de care are nevoie.
‘Mai zi-ne de tatal tau!’, ma prompteaza S.
Dragostea pe care o are pentru tatal ei se simte prin toti porii. S-a lipit de mine ca marca de scrisoare pentru ca a gasit acest lucru profund pe care amandoua il avem in comun: admiratia pentru tatii nostri.
‘Cand imi e dor tare de tata, ma gandesc cum jucam sah impreuna, cum imi vorbea despre carti si cum ne-am plimbat o data cu barcuta in Cismigiu…’
Ramane pe ganduri ca si cum se proiecteaza intr-un viitor in care ea e o femeie in toata firea si trebuie sa faca fata pierderii tatalui ei. Pare ca isi selecteaza mental momentele care vrea sa o tina de mana atunci cand isi va plange aceasta pierdere.
‘Vreti sa va zic si despre mama mea? Ea n-a murit…’, ma duc cu intentie si spre zarile materne ale structurii familiale nucleare.
Cele doua capusoare despletite aproba.
‘Mama mea face mancare foarte buna, se da cu ruj, acum are parul gri si este cea mai buna mama din univers!’
T. imi ia marturia de dragoste si o analizeaza. Firea ii este precum ochii, de o adancime sufleteasca care nu vine decat dintr-un inceput de viata in care s-a luptat cu tot ceea ce a avut ca sa traiasca.
‘Nimeni nu e doar bun sau doar rau. Poate doar hotii sunt rai-rai!’
‘Eu zic ca si hotii au ceva bun in ei, atunci cand nu sunt hoti, cand sunt si ei la ei acasa cu familiile lor…’, duc mai departe relativizarea care m-a lasat masca, incercand sa play it cool.
‘Ce-i ala univers?’, continua pustoaica analiza pe text.
‘Universul este toata lumea asta mare…’, spun bland si concret.
‘Adica orasul nostru?’, incearca sa inteleaga ea conceptul de ‘lume’.
‘Mult mai mult de atat. Planeta noastra, impreuna cu celelalte planete…’, o insotesc in acest demers de intelegere conceptuala.
Toate acestea se petreceau ca fundal sonor la o partida de sah in slow-motion. O discutie atat de serioasa nu prea poate sa mearga mana in mana cu o partida de sah-viteza.
O conversatie de invatare in care apar pe tabla de sah concepte care ii fac pe unii adulti sa se fereasca in expuneri, precum moartea, competente decisive pentru devenirea unui adult, precum capacitatea de integrare a obiectului in ceva care are si parti bune si parti rele, cat si trasaturi caracteriale care deriva doar din astfel de experiente in care iti doresti real sa te intalnesti mental, emotional si spiritual cu cel de langa tine pe un taram total necunoscut, dar atat de generos, precum este cel al invatarii.
T. zice dupa un schimb de vreo trei mutari pe tabla: ‘Vreau sa ma joc altceva. M-am plictisit!’
‘Ce-i drept am iesit afara sa alergam un pic prin ploaie nu?’, intru in acord cu ea si deja ma ridic intru dezmortire, de pe ciuci.
Apar doua zambete laaaargi si eu ma transform intr-un vultur, iar ele in veverite care urmaresc vulturul. Vulturul da din aripi si scoate sunete… de vultur. Veveritele agile il prind inevitabil pe vultur, si se intoarce roata.
Vulturul se transforma intr-o veverita gigant, iar cele doua veverite mici in vulturi, la fel de mici. Ochii mi s-au facut mici de ras vazand cum cei doi vulturi mici incearca sa repete fix miscarile pe care le observasera la runda intai, la vulturul cel mare. Vulture see, vulture do. Jocul plamadit de imaginatia lui T. are un real succes in descarcarea fizica necesara dupa partida de sah filozofic incinsa mai devreme.
Urmeaza ‘Rata, rata, gasca’, propus si adjudecat de S. Ia niste scaune, ne aseaza pe mine si pe T. pe ele si incepe sa ne dea tarcoale. In mijlocul inconjurului, se razgandeste, cum o face frecvent, de teama sa nu ii scape ceva, si zice, aratand spre mine:
‘Tu prima!’, dupa care da sa ma impinga cu fundul pe de scaun, ca o gasca veritabila.
Ma uit la ea amuzata si ma ratoiesc cam ca un personaj de desene animate: ‘Te roooog?’
O bufneste rasul si zice angelic: ‘Te roooog!’
Incepe o fugareala de rate si gaste, in ploaie, dupa care finalizam clubul cu ce ne propunem sa facem la urmatoarea ora, respectiv sa jucam ‘Sa fugim de Babau’, creat de T., din acelasi izvor
nesecat de jocuri simbolice.
Ajung inauntru spellbound. Sa ma ciupeasca cineva! Chiar s-a intamplat? Intr-o marti de Outdoor Games. Da, aparent eu pot face PSHE (personal social and health education) din orice. Sufletul mi-e plin! Multumesc, fetelor!
Nov23

Alegeri preșcolare

Posted on by
Alegeri preșcolare
Ieri in creierii diminetii am venit trap saltat la munca cu gandul sa transform lobby-ul din Casin intr-o sala de votare. Am rascolit toata gradinita dupa materiale si cu ceva maini de ajutor si resurse pregatite cu ceva zile inainte am reusit sa terminam pana la venirea copiilor la 8:45. Da, dimineata! I’m an early bird! 🤣
Am lipit semne cu ‘spre sectia de votare’ si niste mesaje teaser pe usa gradinitei. In interior aveam doua cabine de votare create din doua scari cu materiale textile, o masa de plastic si o bucata zdravana de carton. Un cos de gunoi fusese transformat ca prin magie in urna de colectare a buletinelor de vot. Aveam etichete cu vocabular legat de alegeri, democratie si votat. Aveam titluri cu ‘Sectia de Votare’ si ‘Alegeri’. Aveam si mesaje motivationale care sa ne propulseze pe toti spre vot.
Dar cel mai important: aveam manifesto-urile politice ale candidatilor Year 1 Blue la presedentia grupei si implicit la includerea lor in Consiliul Elevilor de la gradinita. Students’ Voice si Student Leadership sunt doua componente centrale din dezvoltarea personala, sociala si emotionala a copiilor din gradi.
Era o zi mare. Cu o zi inainte tinusem lectia pregatitoare la Year 1 Blue in care am introdus conceptele de democratie si vot, le-am conectat cu realitatea imediata, respectiv alegerile prezidentiale de maine, s-au remarcat candidatii si si-au prezentat printr-un scurt discurs in fata electoratului, propriul manifest politic.
S-au promis jucarii, carti, mai multi copii in clasa, mai multe gradinite, nicio gradinita, mai multe activitati de matematica, desfiintarea scolii, dinozauri, plante si mai mult timp de joaca afara.
In ziua votarii, am ales sa incep lectia pregatitoare pentru Reception Blue, aducandu-i in lobby in momentul in care Year 1 Blue vota. Le-am zis sa se uite si sa incerce sa isi dea seama ce se intampla. Dupa care am urcat in clasa si am inceput sa vorbim despre cine doreste sa candideze si de ce.
Manifestele politice de asta data au fost usor diferite. Am avut promisiuni de adus mame, tati, bunici, bunice si bone in gradinita sa petreaca timp cu copiii, flori in clasa, stelute in clasa, supa crema din aia buna la felul I la masa de pranz, activitati cu litere si popcorn si mai multe fructe la gustare.
In momentul votarii la Reception Blue, dorinta de a nu supara candidatii a fost mai mare decat abilitatea de a intelege ca trebuie ales un singur candidat ca buletinul de vot sa fie valid, asa ca au fost multe buletine de vot invalidate in primul tur de scrutin.
Da, da! Ati citit bine! A fost si un al doilea tur, cu urna mobila dusa in clasa de data aceasta. In momentul in care numarul alegerilor s-a restrans la doi candidati, s-a activat si gandirea critica mai abitir. Fiecare votant a stat si a cantarit bine decizia. S-a ales responsabil si noul presedinte al grupei a castigat la diferenta de un vot de oponentul sau.
La Year 1 Blue, castigatorul a obtinut o majoritate de cinci voturi, si s-a detasat de restul candidatilor care obtinusera unul sau doua voturi.
Momentul comunicarii noilor alesi ai grupelor a fost atat de diferit, in acord cu specificul fiecarei varste. La Reception Blue, noua presedinta, a fost luata prin surprindere totala si s-a bucurat discret de victoria sa. Acum promisiunea sa de a aduce mai multe jucarii in grupa capatase contur si va trebui pusa in aplicare cat mai curand. Restul candidatilor si electoratul s-au bucurat in felul lor de victoria obtinuta si evident, asteapta vantul schimbarii si al binelui sa ii viziteze in grupa.
La Year 1 Blue, noua presedinta (da, tot o fata), a fost atat de emotionata de veste ca s-a inrosit instant si s-a cuibarit inocent la pieptul uneia dintre Misse, cumva inca socata de realitatea care i se dezvaluia. Pe partea cealalta a pieptului Missei cu pricina era o oponenta care protesta vehement cu ceva incruntari si lacrimi de indignare, in fata faptului ca ea nu castigase. De ce? Cum a fost posibil asa ceva?
Intreaga experienta de invatare a celor doua grupe, cat si a spectatorilor de la grupele de Nursery Green, Orange si Blue care au avut parte de niste Circle Time-uri pe tema dreptului la vot si libertatii de a alege ceea ce este in putinta ta sa alegi, a fost una memorabila. In fiecare an, aceasta activitate ma cuprinde si ma invaluie cu totul.
Anul acesta cu atat mai mult cu cat suntem in ajun de prezidentiale. Am facut buletine de vot diferentiate pentru fiecare grupa in parte si cu fiecare pas al procesului, entuziasmul meu crestea exponential. Eram trup si suflet acolo cu copiii. Era important si pentru mine. Era important ca ei sa inteleaga experiential ca trebuie sa faca tot ceea ce le sta in putinta sa aleaga bine, asumat si informat pentru viitorul lor imediat.
Asa cum este important pentru fiecare om care va vota maine sa aleaga in acord cu propriile valori, cu gandirea critica activata si cu memoria timpurilor trecute pornita. Si cumva, fara blazari inutile si clisee mentale de genul ‘nu avem ce alege’.
Intotdeauna poti alege! Intr-adevar, atunci cand pare ca nu ai aceasta optiune, fix atunci trebuie sa te opresti un pic si sa te concentrezi indeajuns incat sa iti dai seama ca alegerea intotdeauna exista. Trebuie doar sa cugeti un pic. Sa respiri. Sa citesti despre fapte, nu impresii. Sa te uiti la rezultate. Si sa iti aduci aminte ca democratia se mentine inclusiv cu
votul tau.
Mai e putin, mai e un pic…
Aug31

New Year’s Resolution

Posted on by
New Year’s Resolution

Pentru majoritatea oamenilor anul nou se arata infrigurat prin ianuarie. Pentru noi, anul nou vine o data cu recolta si vantul de toamna.

Septembrie e luna in care ne adunam pentru a ne aduna copiii ca sa mai adunam ceva experiente si amintiri impreuna.

Impreuna pare a fi cuvantul de baza, caci totul se petrece impreuna.

Incertitudinea inceputurilor este amortizata de faptul ca mai sunt si altii ca tine, in aceeasi situatie cu care poti schimba o aluna, o impresie sau o batista nazala. Si aici ma refer la copii, profesori si parinti deopotriva.

Bucuria descoperirii noutatilor e de asemenea intensificata de prezenta grupului cu care poti impartasi cate si mai cate. Septembrie nu ar fi la fel fara acest nou an.

Indraznet, crud si promitator.

Cu frunti eliberate de poverile mintilor varatice, cu elan cu altfel decat patriotic, cu dor de copii si interactiuni, cu holuri goale nerabdatoare sa fie tropaite de ‘hoardele tatare’ in refrenul teacheresc ‘we walk inside!’ si clase dichisite si aerisite.

Gradinita isi asteapta copiii, precum o closca puii. Iar noi suntem precum niste titirezuri fara obiectul muncii care se straduiesc de vreo 2 saptamani incoace sa pregateasca totul pentru inceput si sa se pregateasca intru totul pentru inceput.

Oare cum va fi maine?

Ma vor recunoaste copiii?

Dar io pe ei?

Harmalaie mare? Daaa!

Plansete la despartire? Oh, da!

Agitatie pana peste poate? Da, da!

Rasete cu gura pana la urechi? Da, daa, daaa!

Baloane colorate? De 4 ori da!

Momentele de genul acesta sunt fix acelea in care stii ca esti fix unde trebuie sa fii, cu cine trebuie sa fii si stii de ce iti doresti atat de tare sa fii acolo!

Asa ca haideti sa haidem! Sa avem un an fain! Cel mai bun de pana acum! Cel mai cel dintre cei! Noi, cu voi si cu ei! Impreuna, cum altfel!

Cum bine spunea cineva (nu spunem cine, persoana importanta): Welcome to the bunch!

11880358_10153465467213400_7651477996552251675_n