Undeva, departe de ochii și nările lumii, e groapa de gunoi. Impunătoare prin putoare. Inedită prin amestecuri. Un loc unde nimeni nu-și dorește să poposească. Dar oare ce se întâmplă cu toate mizeriile pe care le aruncăm? Unde ajung? Vrem atât de mult să scăpăm de ele că nici nu prea contează unde se duc. Ceea ce contează e că nu ne mai populează ograda. Au plecat magic să ocupe alte spații demne de caracterul lor scabros. Odată ajunse acolo, la groapa de gunoi, dau peste alte mizerii.

Și ca într-o odă care slăvește estetica urâtului, they start commiserating. Hmmm, see what I did there?

Crezi că mizeriile pe care le scoatem pe gură ajung și ele la o groapă de gunoi a vorbelor aruncate? O fi la fel de puternic mirosul de hoit ca la o groapă de gunoi normală? Dar senzația de descompunere? S-or lipi slinos vorbele alea goale unele de altele, așa cum se lipește de exemplu, un ambalaj de brânză topită de o pereche de dresuri rupte? Io zic că dacă ar fi să fie o groapă de gunoi care ne iese pe gură, cu siguranță ar trebui să aibă o vitrină, unde să (te) poți vedea spunându-le. Și să ai și opțiunea de repeat, ca să fie experiența cât mai apropiată de cea a receptorului lor inițial.