I-am promis ca o sa fiu acolo de ziua ei asa ca mi-am luat bilet din timp si cand a venit vremea de plecare, m-am impachetat. In bucati mai mici sau mai mari, aranjate alandala portocala. I-am luat si cadoul si-am incalecat pe-un Uber nocturn, mi-am basculat my ‘(im)personal belogings’ la cala si-am zburat intr-o clipita peste mari si tari.

Barbatul mi-a ramas singur, dar nu cuc, mai degraba singur pisici. Intre doo nu-i rost de plictiseala si daca nu l-au pisicit de l-au innebunit. S-or fi gandit ‘Hait! A plecat mama! Am imbulinat-o! Tre’ sa ne dam bine pe langa tata sa ne dea de mancare in continuare…’.

Zborul fu lin si in mai putin de 2 ceasuri ceasul imi arata 7:45 in loc de 8:45 soarele stralucea in nemteste si pupaza presarbatorita impreuna cu a sa surata ma asteptau pe aeroportul din Munchen. Io imbracata de vreme nemteasca, dar cand colo n-a prea fost sa fie asa.

Am adus in geamantanul meu kaki soare cu nemiluita care a durat de la venire pana la plecare. Acum, in timp ce scriu pe picior de plecare, in trenul care ma duce din Neu Ulm in Munchen, s-au adunat ceva nori de ploaie. Ce-i drept valiza a fost facuta si soarele mi-l iau inapoi. Nu-l las aici ca sigur se pierde printre picurii vestitori de toamna precoce.

Sambata si duminica am golanit prin Munchen in sus si-n jos. Cafele, sucuri, preumblari, shoppingareli, socializari si cate si mai cate. Ne-am uitat in etape ca fetele la ‘How to Train Your Dragon 2’ si am impuscat (eu si Andreea), tot ca fetele o criza de bila care pe ea a tinut-o cateva ore, iar pe mine cu intermitente vreo zi jumate.

Oboseala + mancat dupa apusul soarelui + caldura = bleeaaaah! Dar s-a gatat cu bine asa ca asta conteaza. Sa-i zicem o dieta la impuse caci ‘paine uscata cu branza’ imi fu meniul vreo 3 zile.

Munchen-ul era in pregatiri de Oktoberfest, iar fiecare vitrina pe langa care treceai iti arata costume tradionale care mai de care mai colorate si piperate a pret. Am probat cateva doar ca sa ma admir narcisic cateva momente in oglinda cabinei.

Am gasit si magazinul pe care aveam in plan de acasa sa-l identific si golesc de produse, respectiv Pylones. Odata intrate in el,  m-a pocnit: stai asa ca eu am mai intrat intr-un magazin Pylones, cand am fost in iarna in Praga. Tare faine produsele, prezentarea si atmosfera. M-am oprit cu greu din pus chestii in cos. Si cosul era atat de dragut ca l-as fi cumparat si pe el.

Dar nu va imaginati ca mi-am cumparat lucruri doar pentru mine… Nu, nu! Ceva pentru sarbatorita! Ceva pentru Razvan! Ceva pentru frati-meu! Ceva pentru noi! Ceva pentru mine! Si inca ceva… pentru casa. Easie-peasie! 😀

Ne-am plimbat de zalude prin centrul urbei, ne-am delectat cu niste fresh-uri de fructe si legume dupa care am mancat pare-se la unul dintre burger joint-urile cele mai faine din oras pe nume ‘Hans Im Glucke’. Cica numele localului e preluat de la o poveste pentru copii pe care sunt tare curioasa sa o citesc.

Seara deja aveam stabilit sa mergem la un rooftop terrace sa bem ceva si sa ne uitam la nori, stele si furtuni inopinate. Ne-am pozat, am dezbatut starea natiunilor si ne-am lasat batute de vant. Inainte sa ma ia criza de bila am vrut niste Cola ca fetele mele isi luasera Hugo, iar cum mie nu-mi prea place sa beau am zis sa dau pe gat niste Domestos, pardon Cola.

Asa ca ma duc la bar, ma aplec usor spre tejghea si intreb cu o privire ingenua ‘Do you have any Coke?’. Barmanul isi scoate nasul dintre pahare, se uita prelung la mine si face o pauza inainte de a-mi raspunde. Dandu-mi seama ce tocmai se intamplase continui razand ‘The drink!’, iar el rade inapoi dand aprobator din cap. Mi-a turnat Pepsi, dar a fost ok pentru ca scena precedenta fusese mult prea spumoasa ca sa ma supar ca in loc de Cola omul mi-a dat Pepsi.

Oricum toate-s un Domestos si-un pamant, ca de apa nici nu poate fi vorba. La primele semne ale unei ploi de vara ne-am mutat discutia intr-un alt bar ca sa avem un acoperis deasupra capetelor. Timpul zbura, vinul se scurgea din pahare, iar conversatia avansa. Timp petrecut cu rost. La drumul catre intoarcere, am trecut printr-un mic rond verde care fremata de oameni, viata si vibratii. Era sambata seara, iar Munchen-ul nu dormea. Asta era clar!

Ajunse acasa, in mai putin de 2 minute am fost preschimbate in pijamale si asezate ca 3 sardine pe canapeaua extensibila Ikea. Dupa care grosse schlafen, my friends! Pana dimineata in zori cand ma pocni bila. Atat mirosurile, cat si sunetele si luminile mi se pareau prea puternice. Da-i cu Colebil, da-i cu Triferment, da-i cu mers agale, da-i cu apa. Dupa un catarsis fiziologic prelung m-am potolit.

Si am putut sa ma bucur de lancezeala molcoma de duminica de la o cafenea din campusul universitar, chiar daca beam apa in loc de cafea. Am luat-o catinel inapoi spre casa, ne-am impachetat inca o data si am pornit motorizate pe 4 roti spre Ulm.

Am prins si-un ambuteiaj pe autostrada, dar intarzierea ne fu de doar cateva minute. Nici bine nu am ajuns in Ulm ca ne-am dus invitati fiind (ei si eu ca +1) la un Sunday afternoon garden barbeque. Lume multa, mancare din belsug, muzica anilor ’70 in surdina, oameni din diferite colturi ale lumii si subiecte de conversatie cat vezi cu ochii.

Cum ma linistisem nitel inlauntru apare un tip argentinian tinand in mana o farfurie cu niste chestii luate de pe gratar. Intinde farfuria spre mine si zice ‘Tenes que probarlo! Es delicioso! Probalo! Probalo!’. Sotia sa, la fel de argentiniana il dojeneste pe loc ‘Probalo! Probalo! Si ella quiere lo proba, si no no!’.

And I did! Era ananas pe gratar cu scortisoara deasupra si a fost cu adevarat delicios. Asta pana cand a aparut tiramisu-ul facut chiar de un cuplu de italieni. Care mi-a saltat papilele gustative fix in sus! Dar vedeti voi, oameni buni, lacomia si nesabuinta nu mi-au fost trecute cu vedere caci odata ajunsa acasa in Neu Ulm, criza, draga de ea, a revenit with the whole 9 freakin’ yards!

Greata, frisoane si durere de cap la super oferta. Asa ca da-i cu Colebil, da-i cu Triferment, da-i cu Ketonal, da-i cu apa, da-i cu patura intru incalzirea pacatelor si somn intru recuperare pana dimineata tarziu. Luni muncitoresc! Ma trezesc relativ tarziu, ma dezmeticesc, Facebook-esc un pic dupa care imi zic: nothing better than a workout to get me back on my feet again!

Asa ca am pedalat in gol vreo 30jde minute pe haus muzik, mi-am pornit sistemul intern, am facut un dus, am mancat precaut cate ceva, baut apa si am fost ca noo! Unde mai pui ca pe dupa-amiaza am fost impreuna cu Andreea la gym-ul ei unde a urlat un nene la noi o ora ca sa tone our back&abs.

Concluzia a fost ca intonatia trainerilor de fitness e aceeasi independent de cultura sau limba si se invarte in jurul mesajului ‘Hai inca 5, 4, 3, 2, 1… Relaxeaza!’. Ii ziceam si Andreei ca va fi prima vacanta din care ma intorc mai fit decat am plecat. Ceea ce nu e rau chiar deloc.

Dupa workout am luat-o aval catre Dunare si am tot mers pe mal tragand cu ochiul din cand in cand la ambarcatiunile pline ochi cu oameni care se distrau dand la rame dupa munca. In Ulm exista viata dupa munca ceea ce este fabulos.

Dupa ora 4:30-5:00 fruntile se descretesc, camasile se descheie cu un nasture sau doi, manecile se sufleca, si fie ca stai la o vorba si-o bere la terasa, alergi de nebun sa take the edge off, biciclesti, iesi cu familia in parc sau te dai cu barcuta pe Dunare, un lucru e clar: nu mai muncesti!

Cultura overtime-ului de dragul sucombarii pe altarul muncii nu isi are locul in Germania. Asta da buna practica de dat mai departe! Pe de alta parte, oamenii isi propun sa ajunga la 8:00 la munca si asta si fac pentru a pleca la 4:30-5:00 deci tot 8 ore muncesc si ei.

Anyway, tot mergand si vorbind ne-am oprit unde altundeva decat in gradina cu trandafiri unde am zabovit mai bine de un ceas la o vorba intensa despre flori, fete si baieti, cum altfel? Si am despicat in 4 dilemele cu care ne confruntam ca femei ajunse la 30 de ani. Pfuuu, ce ne-am mai aerisit mintile!

Serile au fost pentru Skype-uit acasa si facut planurile pentru a doua zi. Partea cea mai buna a vacantei asteia e ca planul general valabil era ca nu era nici un plan. Ulmul deja il stiam de data trecuta, deci trecuse frenezia vizitatului, pozatului si cunoscutului. Acum m-am putut plimba pe indelete prin oras fara un scop anume. Dar fie vorba intre noi, cine nu are un scop si-l cauta.

Am pierdut urma zilelor si a ordinii evenimentelor. Cred totusi ca marti am facut o scurta cercetare de piata in randul saloanelor de piercing din Ulm. Istoria se repeta fara doar si poate: daca pe cand aveam 18 ani, proaspat iesite din bac ne-am dus sa ne pierce-uim la mall (pisi), la 30 de ani parul ni l-am schimbat, dar naravul ba!

Dupa ce am stat si m-am maimutarit in magazinul meu preferat din oras, si anume Wonderland 13, proband tot felul de minuni rock-goth-punk-fetish, mi-am luat prietena de-o aripa sau ea pe mine si ne-am dus la Body Cult Tattoo & Piercing. Un salon fain numai bun de dat gauri! La intrare ne intampina Natalie, o blonda cu flori in par, machiaj pin-up, pielea alba, sleeve-uri, rochita rosie si pierce in buza.

Ne pune sa completam un formular, ne explica the dos and donts of pierce maintenance si ne da vestea ca in Germania orice pierce se face cu acul, nu cu pistolul. Oh well, that’s gonna hurt a bit! Andreea ii zice ca ea va pleca la mare intr-o saptamana si afla ca nu prea poate sa isi dea gaura atunci pentru ca nu poate intra in apa vreo 4 saptamani.

Iupiii! Deci sunt doar io huh? No bine, let’s get this show on the road. Ma asez, imi aleg cercelul, ma dezinfecteaza, imi face semnul pe nas, il confirm si scoate femeia o pensa si un ditai acul. Intorc capul si simt cum imi strapunge nasul cu acul si impinge frate! ‘Fuuuuck!’ zic dupa vreo cateva secunde de impins.

Scoate acul, baga un pai transparent si incepe sa bage cercelul. Si-l invarte, si-l suceste, si transpira, si ma doare, si rezist, si ea insista dupa care…. It’s in! Hip hip freakin’ hooray! Imi curg ceva lacrimi pe obraji involuntar, ma ridic, ii multumesc si ma duc sa platesc toata treaba.

Taxa de piercing include cercel si solutie antiseptica! Me gusta mucho! Natalie ma felicita pentru stoicism si imi zice ca dat fiind ca era a treia oara cand imi dadeam gaura in nas, pielea draga de ea, s-a ingrosat. Third time’s a charm si nici ca-l mai scot! Cross my heart and hope to die!

De bine ce mi-am facut nasul stropitoare cu restrictie de stat foarte mult cu capul sub apa, la o zi distanta ne decidem sa mergem la fetele la un complex de agrement din Ulm sa innotam… Ma rog, Andreea sa innoate, io sa ma duc cu pluta.

Primul bazin in care ne incumetam sa intram are adancime graduala: de la 1,40m la 2,00m. Io dau din craci pe mal si ma invart in zona cu 1,40m. Acolo e de mine… Un pustan imi spune ceva in germana, probabil ‘Tanti, da-te ca nu-o pentru tine sectiunea asta!’ si ii raspund zambind ca ‘Germana niet!’. 

Mergem la un alt bazin cu valuri si copchilaraie cat cuprinde. Inaltimea maxima a astuia e 1,60m. Deja incepe sa-mi placa! Fac pluta pe spate, vine valul ma ia cu totul. Ma agat de pluta ca o pisica disperata. Ating fundul bazinului cu picioarele. Ma linistesc!

Iesim din nou si mergem afara la un alt bazin cu adancime maxima de 1,40m. Hihihi! Apa e calda si involburata! Ca la bai… Dar ce imi vad mie ochii? Tobogane de apa! Rosu, albastru si portocaliu… Incep a ranji ca o nebuna si Andreea imi zice: ‘Vrei sa te dai?’. Ii raspund cu gura pana la urechi ca DAAAA si pornesc in sus pe scari cu pluta cu tot.

Ajung la toboganul rosu care ulterior am aflat ca era cel mai usor. Inspectez, cercetez, ma uit la adancimea maxima a apei pe traseu: 0,5m! Pfiu! Hai sa ne daaaaam! Si porneeesc! Iau curbele arcuit si rad in hohote zgomotoase! Si ajung si la final intr-un pleosc magistral! Andreea vine la intampinare.

Face inventarul de maini si picioare dupa care zice: ‘Nu ziceai ca vrei pe ala portocaliu?’. Asa ca imi scot apa din nas si urechi si ma duc la lupta! Urc ce urc si ajung la intrarea in toboganele albastru si portocaliu. Astea sunt mai abrupte si au semafor de ‘Go! Stop!’. La portocaliu e coada asa ca ma duc la albastru.

Pleaca un pustan in jos pe burlan. Io sau sa ma asez, sa ma uit, sa ma pregateeeeeesc! Shit! Am alunecat inainte de unda verdeeee! Futuuuu-i! E abrupt si intunecaaaat! Cat de tareeee! Inima mi-e in gat si rad cu toata inima! Iuhuuu! Se vede o lumina. Si pleosc! Da da da! Andreea vine sa ma recupereze si imi zice ca albastru e cel mai dificil. Ranjesc in continuare! What a ride, man!

Dupa balaceala prelunga ne reunim si mergem sa bem ceva undeva pe langa Ulm pe dreapta. Cre’ca-i zice Blautopf, dar n-as baga mana-n foc, ca memoria mea tare-i selectiva la denumiri nemtesti. Dau sa ridic dreapta sa mai cer o apa minerala si ai mei de la masa incep sa faca misto de mine ca sa am grija cum fac semne cu dreapta, ca vorba aceea… Heil, heil, heil! Pufnesc in ras si le zic ca o sa wave from side to side ca sa fiu safe.

Se apropie si ziua sarbatoritei. Pregatiri nevoie-mare pentru marea sarbatoare. Am mers la shopping-arit cu o zi inainte ca sa stim sigur ca o sa aratam Smashing Pumpkins. Ea in salopeta cromatic varateca, io in rochie scurta albastru electric. Secsimadarfacars! Joi pe 13 la pranz iesim la masa in centrul vechi al Ulmului. Desi am intrebat insistent in stanga si-n dreapta nimeni nu m-a putut dumiri daca in Ulm sunt ulmi sau nu. Mancam de pranz, dupa cum ziceam la grecesc, ne facem digestia din mers si ajungem semi-lesinate (de la caldura) acasa pentru dusul si reinvesmantarea de seara.

Pe seara ne vedem cu niste oameni faini la o terasa tot in buricul targului sa mancam inghetata, bem chestii si sa vorbim verzi si uscate. In sfarsit pot sa ma lafai si io gastronomic un picut! Dupa o inghetata supraetajata mi se ridica glicemia, cat si cheful de vorba si pana in miez de noapte radem, glumim, socializam si cunoastem lume noua.

Printre redari umoristice de Jimmy Carr, rasete grohaite, ciocnit de pahare si fum de tigara, seara fu mai mult decat reusita. Toata lumea relaxata intr-o dupa-amiaza de joi care (imi) parea a fi mai degraba una de sambata.

Vine omul dar tre’ sa mai si plece, vorba poetului! Numai joi n-a fost vineri si am inceput metodic sa ma (re)impachetez. Am pranzit intr-o gradina insorita, dupa care cu ghiozdanul in spate si trolerul pe roate am luat-o la sanatoasa spre gara, care era chiar la 5 minute de mers. Tres joli!

Ne-am imbratisat sa ne tina pana data viitoare si m-am inserat in tren. 8 ore mai tarziu eram din nou acasa in bratele lui care mi-au aratat cam cat de dor le-a fost de mine. ‘Ar trebui sa plec mai des…’, I-am soptit strengar dupa care am adormit la pieptul lui. M-a sarutat de noapte buna si asa a si fost…