Eu nu am avut norocul sa-mi cunosc bunicii barbati. Fiecare s-a dus in felul lui inainte sa ma nasc. Ceea ce mi-a ramas au fost pozele si povestile despre ei. Frumoase si spumoase.

Trebuie sa fie tare fain sa ai alaturi un bunic, sau poate chiar doi, care sa-ti ofere o alta perspectiva de masculinitate si paternitate pe langa cea a propriului tata.

Maine, va fi ziua de nastere a unui bunic.

El nu mai e, dar amintirea lui e mai vie si patrunzatoare ca niciodata.

Il chema Constantin.

Ii placea sa mestereasca.

Ii pregatea cafeaua sotiei sale in fiecare dimineata.

Scria frumos.

Vorbea cu grija cu nepotii lui.

Ii placea sa se plimbe pe strazi si sa explice realitatea pe intelesul copiilor.

Nu l-am cunoscut, dar m-ar fi onorat s-o fac.

Si i-as fi spus ca are de cine sa fie mandru.

Si-a crescut nepotul cu rabdare si drag.

Si el acum ii calca pe urme.

Ca si el pregateste cafeaua dimineata.

Si el mestereste.

Si lui ii place sa se plimbe pe strazi si prin piete.

Si el incepe sa isi descopere frumusetea scrisului si-n fond si-n forma.

Maine o sa fie ziua ta! La multi ani si multumesc pentru ce-ai sadit in omul meu!