Era ca si cum plecasem cateva zile si ma intorsesem, nu mai bine de 6 luni. Eram plina de bube, semne ale frustrarii care imi iesea prin piele la propriu, dar aveam si convingerea ca se vor domoli si ca incetul cu incetul ne vom regasi linistea.

Omului meu i-au mai trebuit 7 luni pana cand sa mi se alature. Luni de tranzitie si cumpatare a dorului.

Plecasem cu gandul sa incercam sa traim inafara si sa vedem ce iese. Ne interesasem, ne sfatuisem si ne facusem o imagine care sa ne propulseze fix in directia dorita.

Noi am facut parte din diaspora.
Noi am ras ori de cate ori am vorbit pe Skype cu cei dragi.
Noi am plans de dor si jale cand totul ni se parea prea strain si stingher.
Noi am facut haz de necaz si ne-am ridicat moralul reciproc spunandu-ne ca o sa fie mai bine.
Noi am decis sa ne intoarcem acasa sa ne facem cuib, luand exemplul porumbeilor care facusera fix asta cat timp ‘nu a fost nimeni acasa’.

Aseara Piata s-a umplut de romani veniti din toate colturile Europei, sa isi spuna of-ul. Romani care au trecut si trec inca prin aceleasi stari de migrant pe care il mistuie dorul de casa la fel de mult cum il macina indignarea in raport cu mersul lucrurilor in Romania.

Ordinul a maturat cu noi toti pe jos intr-un fel sau altul. Fie ca a fost vorba de tunuri de apa, bastoane pe spinare sau gaze lacrimogene.

Am plecat din Piata fix cu 5’ inainte ca jandarmii sa ia cu asalt protestatarii de langa girafa, loc unde statusem si noi. Fierbeam de furie si neputinta in timp ce imi simteam ochii iritati si gatul ragusit de la cat strigasem.

Dupa ce am ajuns acasa nu am putut sa ma culc asa ca am citit tot ce se postase pe tema protestului. Pe masura ce citeam imi era din ce in ce mai clar ca daca nu continuam sa iesim in Piata o sa ne fie luate toate drepturile rand pe rand.

Astazi de dimineata cand m-am spalat pe fata ochii inca ma usturau. Mi-am facut o cafea si am verificat din nou media pentru update-uri. Asa am dat peste documentarul celor de la Recorder, ‘Nu e nimeni acasa’, care spune povestea unei familii care s-a hotarat acum sa plece in Marea Britanie.

Asa cum hotarasem si noi. Si am trait fiecare moment din documentar pentru ca traisem de fapt fiecare moment pe propria piele.

Am plans in hohote de furie, de tristete si de neputinta. In oamenii aia plecati din tara s-a dat cu lacrimogene. Am fost tratati ca niste infractori. Batuti si gazati.

Am spus ca am plecat din Romania ca sa ma intorc. Cu alti ochi, cu alta minte si cu alte stari. Am plecat din Piata, dar ma voi intoarce.

Nu plecam!
Nu plecam!
Nu plecam!
Nu plecam!
Noi suntem poporul!