Este duminica Paștelui.
Hristos a înviat!
S-a întâmplat din nou.
După un sacrificiu imens, viața devine din nou posibilă.
Afară e soare mult.
Blocurile de vizavi sunt în plină fotosinteză.
Am vorbit cu Dimi.
5’…
S-a supărat pe mine și a fugit din camera în care era telefonul.
Adevărul este că și eu aș fi supărată pe părinții mei, dacă aș vrea foarte tare să petrec Paștele cu amândoi și ei ar începe să-mi explice în limbajul ăla de adulți tare plictisitor și greu de înghițit că nu se poate.
Dar de ce? Eu vă iubesc pe amândoi și vreau să petrec timp cu amândoi.
În ultima vreme a crescut mult. E ditamai băietanul și odată cu înălțimea a crescut și la el în cap. Își pune o groază de probleme și parte dintre ele își dă voie să mi le spună și mie.
O întrebare apare pe repeat: ‘Mami, dar de ce tu și tati v-ați despărțit?’.
Acum e la Iași cu tatăl lui la o reuniune de familie din partea lui.
Și e supărat pe mine.
Că îi e dor și nu știe cum să îmi strige.
Dar îmi strigă altele.
Că de ce nu îl aud când vorbește la telefon (că e proastă conexiunea de net).
Că de ce am urechile lui de iepure pe cap (ca să mă conectez cu el prin joacă).
Că da, evident că rulota lui cea nouă pe care mi-o arată e din lego (nu se vedea pe video foarte clar asta).
Că de ce îi pun atâtea întrebări (pentru că îl iubesc și sunt curioasă în legătură cu universul său interior).
Și uite așa e supărat pe mine.
În duminca Paștelui.
Cumva când e la mine, nu se supără pe taică-su atât de des cum se supără pe mine. Căci mama e numai una. Doar cu ea îți verși toate of-urile. Îți permiți să urli și să strigi de jale și nedreptate.
Nu e drept pentru un copil atunci când părinții i se despart. Dar mai nedrept ar fi dacă ar continua să îl crească în tensiune, neînțelegere și conflict care nu se mai termină o dată.
Așa că Țumpiloiul meu drag, mami te iubește până la lună, soare și steluțele strălucitoare. E în regulă să fii supărat pe mine. Sper să putem totuși să ne auzim pe ziua de astăzi. Dacă nu, să știi că eu nu plec nicăieri. Te aștept acasă să îmi povestești ce vrei tu să îmi povestești. Sau să stăm îmbrățișați în tăcere. Sau să ne jucăm de-a ce vrei tu. Sau să avem movie morning cu popcorn și suc. Sau să ieșim cu bicicleta în parc. Sau să ne jucăm cu Vio. Opțiunile sunt nelimitate. Mi-e foarte dor de tine și mă bucur că crești frumos și at one point chiar și că te revolți în situația asta. Shout, shout, let it all out! E foarte important să vorbești despre ceea ce simți. Întotdeauna te voi asculta, oricât de grele ar fi discuțiile noastre. E în regulă. Noi oamenii suntem pregătiți biologic pentru a face lucruri grele și partea foarte faină este că după ce le terminăm ne simțim mult mai bine. Avem satisfacția lucrului bine-făcut. Nu uita asta niciodată. Nu te da în lături de la lucrurile grele din viața ta. Înfruntă-le! Rezolvă-le! Cere ajutor! Nu le lăsa să te împovăreze. Ain’t no mountain high, ain’t no valley low enough! Ain’t no river wide enough to keep me from getting to you! Doar știi ca lui mami îi place să cânte prin casă. Și când îi e bine. Și când încearcă să îi fie bine. Iubitul meu, viața e foarte frumoasă! Și o să vezi câte lucruri frumoase o să trăiești alături de mine, dar și alături de tati. Never let our divorce define who you are, because you are so much more than this! Și știu sigur că ești mult mai deștept, înțelept, empatic și iubitor decât eu și tati la un loc. This we did well! Dar nu numai noi. You are your own person și Doamne sfinte cât de fain e băietanul ăsta de 4 ani! Știai că ești fain? Ești tare fain! Și blând. Și bun. Și generos. Și răbdător. Și glumeț. Și isteț. Când greul îți devine prea greu, pasează-l înapoi spre mine și spre tati, ca la un meci de fotbal. O să știm noi ce să facem cu el. Și dacă nici noi nu știm, o să ne descurcăm, că ăsta e rolul nostru ca părinții tăi. Să te iubim. Să te protejăm. Să te educăm. Să te facem om. Hristos a înviat, Dimi! Petrecere frumoasă la Iași!
Later Edit:
A sunat inapoi după somnul de prânz cu o față odihnită, zâmbet până la urechi și chef de vorbă cu mine și ai mei.
Dragul meu, aici avem amândoi o lecție importantă de exersat, și anume cum să lăsăm emoțiile să ne viziteze, dar fără să ne guverneze.
Emoțiile sunt ca niște musafiri în casa noastră care este corpul fiecăruia dintre noi.
Ele vin, una câte una sau mai multe tăvălug.
Le primim, chiar dacă uneori vin fără să anunțe înainte.
Nu le închidem ușa în nas.
Le poftim la un pahar cu apă și o chisea cu dulceață de cireșe amare.
Vorbim cu ele.
Le dăm atenția cuvenită.
Și după ce considerăm că au stat destul, le invităm politicos să plece.
Ne luăm rămas bun de la ele și le spunem că le mai așteptăm și cu alte ocazii, pentru că ceea ce ne semnalizează fiecare emoție este vital pentru noi.
Fiecare emoție își are rostul ei. Până și supărarea asta năzdrăvană. Știi care a fost rostul ei? Să ascundă un munte de dor. De la Dimi către mami și de la mami către Dimi. Și după ce și-a făcut treaba, a lăsat dorul să se manifeste cu dragul de rigoare. Așa că hai să simțim ce avem de simțit, după care să continuăm să ne bucurăm unul de celălalt și împreună, de viață. Ia uite cum a mai apărut o emoție: bucuria.
Mă bucur tare că m-ai sunat. Mulțumesc!
