Azi, in drum spre casa, in timp ce vantul imi falfaia claia rebela de par roscovan, m-am oprit mental asupra unui concept: forma lucrurilor.

N-as putea sa imi explic pe de-a-ntregul din ce ratiuni, dar mi se cuibarise intre emisfere fara vreo urma de a-mi da pace. Inconstientul omului nu-i inconstient degeaba. Ti-o da cand te astepti mai putin, si cat s-o tii minte.

Cum iti dai seama de forma unui ceva? Pai, tre’ sa te uiti la el un pic si sa incepi sa cauti in tine ceva-uri cu care se aseamana. Ceea ce ma intriga pe mine asa la inceput de februarie e: cum reusesc ochii nostri sa atribuie o forma unui ceva care pentru majoritatea ochilor e amorf?

Oare prindem contur ca si fiinte la intersectia privirilor care se opresc asupra-ne?

DA, e una dintre acele seri in care nici io nu imi prea inteleg curiozitatile filozofice si ca atare, e musai sa le dau afara.

Stiu ca sunt perfect capabila de a fi in acord cu esenta fiintei mele in timp ce ma metamorfozez in fata publicului spectator. So what is exactly your point? one might ask, pe buna dreptate, nu zic nu.

Unul dintre point-uri ar fi acela ca de oricata metamorfoza e capabil un om, la intersectia cu privirea a unui altuia, se dezvaluie in cel mai natural mod posibil. Sa aibe privirea cu pricina ceva raze x? Sau pur si simplu sa stie, intuitiv unde sa se uite si ce sa culeaga din omul din fata sa?

Azi poate sunt un triunghi colturos, evoluand de la (capul) patratul ce-am fost ieri.

But only the educated eye will unravel me as simply from a different circle.

Ma chinuie prea tare metafora, si pentru a evita prajirea neuronala a cititorilor ma opresc aci. Pentru cei care au inteles cat de cat ce-am baiguit io filozofic: sunteti mari si tari. Cinste voo! Pentru cei care si-au chinuit sinapsele fara vreun rezultat coerent: my apologies. Promit sa fiu mai concreta data viitoare! 😀