E surprinzator ca intr-o lume atat de preocupata de supravietuire exista si oameni care se gandesc la imbunatatirea calitatii vietii. Unii isi fac buncare, isi cumpara kit-uri de supravietuire in salbaticie si isi fac testamente preapocaliptice. Iar altii… altii incearca sa isi faca viata mai usoara, amuzanta si sigura.

O initiativa mi-a atras atentia in mod special, respectiv cea a celor de la Volkswagen, denumita oportun: THE FUN THEORY. Sa fi descoperit cercetatorii germani vreun concept stiintific denumit FUN? Nici pe departe! Ceea ce au scos in lumina reflectoarelor intr-o maniera inedita si captivanta pentru mase a fost o teorie a invatarii.

Invatarea prin joaca, explorare care are ca si combustibil nesfarsit curiozitatea individului. Curiozitatea reprezinta o calitate umana care este profund conectata cu forme ale gandirii inchizitorii cum sunt explorarea, investigarea sau pur si simplu invatarea prin observatie a altor reprezentanti ai speciei. Curiorizatea poate fi considerata o emotie in sine intrucat se refera la setea de cunoastere.

Deci putem afirma cu mana pe ce organ vreti voi ca la baza oricaror studii, fie ele mai elocvente sau tampe, sta curiozitatea unui individ care se trezeste gandind cu voce tare: Ba, ce-ar fi sa investigam asta?

Proiectele de cercetare initiate de echipa Volkswagen pot fi lesne categorisite ca dovezi de ingeniozitate si inalta civilizatie.

Ipotezele de cercetare au fost cum nu se poate mai simple.

Metodologia de lucru alambicata, dar extrem de bine organizata.

Esantionul de populatie suedez… deci mai civilizati de atat cre’ca sunt pinguinii de pe langa cercul polar, asa ca-i bine si aici.

Evolutia testarii fabuloasa in termeni de reactii ale populatiei si actiuni directe legate de obiectivul propus.

Rezultatele uimitoare si imbucuratoare totodata.

Pentru o non-cercetatoare (nu ca n-as musti de curiozitate, insa n-am patalama de cercetatoare :P) am fost extrem de vaga prin afirmatiile anterioare. Adica v-am spus cate ceva, dar fara cifre si date concrete. Doar cu aprecieri si interpretari. Trebuia sa am si io momentul meu de subiectivism, nu?

Acum ca l-am descarcat, sunt pregatita sa imi pun ochelarii obiectivi si sa va povestesc cate ceva despre proiectele de cercetare realizate sub tzidula The Fun Theory. Din sapaturile mele proprii si personale sunt 5 astfel de proiecte adica:

– Centura de siguranta ludica a.k.a. The Play Belt;
– Reciclatorul de sticle de tip tonomat de jocuri a.k.a. Bottle Bank Arcade Machine;
– Loteria camerei limitatoare de viteza a.k.a. The Speed Camera Lottery;
– Scara pian a.k.a. The Piano Staircase;
– Cel mai adanc cos de gunoi din lume a.k.a. The World’s Deepest Bin.

The Play Belt are la baza ideea sarboaicei Nevena Stojanovic care a s-a si situat printre finalistii Premiului The Fun Theory. Premisa de la care porneste aceasta Teorie a Fun-ului este aceea conform careia: Comportamentul uman se poate schimba in bine, sub influenta unor stimuli care inlesnesc invatarea involuntara si amuzanta.. Unul dintre obiectivele operationale ale Volkswagen in The Fun Theory a fost acela de a incuraja condusul ecologic.

Sarboaica noastra cea de toate zilele si cu creativitatea cat casa, a mers un pic mai departe, propunandu-si sa faciliteze condusul in conditii de siguranta sporite. Mai exact, in cazul modelelor Volkswagen family care poseda si sisteme audio-video pentru locurile din spate, acestea au ca si pre-conditie de accesare punerea centurii de siguranta. Astfel, totul capata o cronologie care conditioneaza automat si comportamentului persoanelor din interiorul masinii: Mai intai iti pui centura de siguranta, dupa care poti sa asculti muzica preferata sau sa vizionezi show-ul mult-asteptat.

Atat specialistii in psihologia traficului rutier din Suedia, cat si managerii de vanzari VW considera ca ideea are parghii solide de implementare atat pentru ca da rezultate din punct de vedere comportamental, cat si pentru ca printre efectele pe termen lung se numara si salvarea de vieti in trafic prin cresterea masurilor de siguranta a pasagerilor. Bravo, Nevena!

The Bottle Bank Arcade Machine a avut ca si intrebare centrala: Oare putem determina cresterea numarului de utilizatori ai reciclatorului de sticla daca acesta ar capata o imagine amuzanta? Asa ca o sleahta de mecanici suedezi au luat un anost reciclator de sticla si l-au transformat in cel mai interesant joc cu fise inventat vreodata. Zici ca joci pinball, sau vreun alt joc asemanator, nicidecum ca duci sticle la reciclat.

Grozavia e verde (eco!), are fo 6 orificii de introdus sticlele (nimic neobisnuit pana acum!), are beculete rosii deasupra fiecarui orificiu (pe bune?) si un ecran considerabil care iti arata cate puncte ai castigat pe masura ce bagi sticlele si iti mai da si un incentive doo de genul: Good job! Deci daca vreau sa-mi creasca un pic self-esteemul sifonat de vremea de afara nu trebuie decat sa iau o sacosa cu sticle si sa ma duc cu ele la acest aparat de reciclat din Stockholm? Beton!

In doar o seara reciclatorul revolutionar a adunat peste 100 de oameni dornici sa scape de sticlele din dotare. In tot aceeasi perioada de timp, reciclatorul conventional de la cateva strazi distanta a fost folosit de doo ori mai putin. Interesaaaant!

The Speed Camera Lottery este materializarea ideii lui Kevin Richardson, cetatean american, a carui preocupare principala a fost: Cum pot respecta oamenii limitarile de viteza, iar aceasta experienta sa fie pentru ei una amuzanta nu stresanta sau constrangatoare? . Cobaii acestui proiect-pilot au fost tot suedezii, desigur, respectiv stockholmezii, care s-au trezit peste noapte cu un panou limitator de viteza mai aparte.

Aparea a fi mult mai vesel decat clasicele limitatoare de viteza care iti fac poza in timp ce iti dai seama cam cu cati km ai depasit viteza legala si iti iei la revedere de la o suma frumusica din salariu cu care va trebui sa platesti amenda. Ceea ce este cu adevarat amuzant la acest limitator de viteza este prezentarea sa sub forma unei loterii. Cum adica loterii?

Pai banii incasati de la cei care nu pot in fel si chip sa ia piciorul de pe acceleratie si sa mai foloseasca si frana din cand in cand, nu se duc la bugetul de stat, ci intr-o tombola cu premii la care au acces cei care respecta limitarea de viteza. Se face o extragere si brusc te trezesti ca respecti legea si esti si platit pentru asta! Ain’t that fabulous? 😀 Pe o perioada de 3 zile, peste 24,000 de masini s-au perindat prin fata camerelor noului limitator de viteza. Viteza medie inainte de experiment era de 32 km/h. Viteza medie din timpul experimentului a fost de 25 km/h.

Not bad! Not bad at all I might say myself! Deci se poate! Acum nu pot sa nu stau sa ma gandesc ca suedezii aveau o problema cu viteza de 32 km/h, in vreme ce pe stradutele noastre cu limitare de 30 km/h se trezesc vitezomanii de cartier sa ii dea tare. Ma scuzati, nu concorda cu subiectul postului. A fost sa-i zicem, o verbalizare a unei frustrari mai vechi. Gata! Si good job, bai Kevin! 😉

The Piano Staircase este fara chip de indoiala proiectul meu preferat dintre cele cinci realizate de The Fun Theory. Are acel ceva care transcende celelalte idei prezentate pana acum. Si in plus mi se pare din reactiile participantilor la experiment ca a fost cel mai distractiv. Sa va spun despre ce e vorba! Statia de tren Odenplan din centrul Stockholmului a suferit o modificare muzicala in doi timpi si trei miscari.

Una dintre caile de acces, respectiv o scara obisnuita a fost acoperita cu un sistem care permitea emisia de sunete asemanatoare unui pian, dupa care intreg sistemul asezat pe treptele scarii a fost acoperit cu un material cu imprimeu de claviatura de pian. Scopul? S-a dorit cresterea numarului de oameni care utilizeaza scara obisnuita, in locul celei rulante amplasate chiar langa scara in cauza. Reactiile oamenilor au fost nepretuite! De la uimire, la bucurie maxima, la alergat in susul si josul scarilor in incercarea de a crea o melodie. Singuri. In cuplu. In grup. De zabovire pe scari pentru a vedea cat de mult persista sunetul.

La sfarsitul experimentului s-a constatat ca utilizarea scarii neconventionale crescuse cu 60% fata de momentul initial. Deci da, oamenii isi modifica comportamentul sub actiunea unui stimul amuzant care le trezeste curiozitatea si dorinta de schimbare. Tin minte cand au tapetat scarile de la metrou cu diverse modele sau culori ca le urcam doar ca sa vad cum se termina modelul. Si daca tot vorbim de metrou si de introducerea unui stimul inedit care sa educe populatia intr-o anumita directie sunt fanul statiei de metrou Victoriei si a peretilor tapetati cu carti ;). Si la noi se poate cu un pic de Vodafone si nitel Humanitas.

Ultima idee funny din seria celor 5 pe care mi-am propus sa vi le prezint astazi este The World's Deepest Bin. S-a luat una bucata cos de gunoi albastru si total obisnuit dintr-un parc suedez. S-a amplasat pe portiunea superioara din interiorul cosului un sistem audio cu senzor de miscare care de fiecare data cand cineva arunca o hartie la cos se activa.

Sunetul era precum un suierat de hau fara sfarsit, dar cu un pic de sfarsit sa-i dea satisfactie aruncatorului ca gunoiul sau nu zboara prin neant, ci chiar a aterizat in locul destinat. Oamenii s-au speriat initial de sunetele scoase de cosul magic, insa cum era si de asteptat, au continuat sa-l testeze, gandindu-se daca nu cumva conteaza si greutatea gunoiului in modificarea sunetului de aterizare. Nu, nu conta, pentru ca sistemul era destul de simplu! Dar extrem de eficient. Cosul suierator a fost senzatia parcului si probabil e folosit si in clipa asta de cei care isi aduc aminte de faptul ca poate si vorbi.

Si ca sa bag o concluzie stiintifica la ditai expunerea de fun si experimentalisme suedeze made by Germans, as zice ca noi toti functionam pe baza de recompense. Alegem sa facem sau sa continuam o anumita activitate daca suntem manati de ideea unei recompense pe care o vom primi la indeplinirea activitatii. Chiar de nu-s vreo comportamentala prin formarea mea profesionala, pot spune ca ce-i al lor e al lor.

Fie ca e vorba de bani de pe urma unei tombole initiata de limitatorul de viteza de pe strada ta, un cantec pe care propriile picioare ti-l fac cadou cum urci scarile de la metrou, un scor mare si piuituri in cartier ale reciclatorului tau de sticle, un suierat care puncteaza faptul ca tu ai aruncat ceva in cosul de gunoi si nu pe langa sau vizionarea unei melodii la player-ul din masina ca premiu pentru punerea centurii de siguranta.

Noi, oamenii, suntem niste eterni vanatori de recompense! Hai sa o recunoastem si sa ne bucuram de asta prin tot ceea ce facem, fara neaparat a ne-o ghida exclusiv de obtinerea imediata de ceva-uri! 😉