Tag Archives: lupa

Lupa mea

Lupa mea

Este printre cele mai frumoase lucruri care mi s-au intamplat in viata. Ea musteste de viata prin fiecare por acoperit cu blana neagra – cafeniu. Am primit-o in dar intr-un moment in care mi-o doream mai mult decat orice pe lumea asta. Si in care ideea de a creste un caine-lup nu parea atat de far out of reach. Am petrecut impreuna mai bine de un an, si fiecare secunda din cele peste 3,153,600 a ramas imprimata in mine. Cam ca un tatuaj, foarte permanent intr-o zona foarte sensibila. Aia cu atrii si ventricule.

Inca mai am filmuletul in care am cunoscut-o si am ales-o dintr-o puzderie de lupusori umblatori. Ea era cea mai mica, avea urechile inca necoordonate, dar a fost cea care a venit spre mine. De fapt she kinda chose me, and I loved her for it. Cu ochii ei mari si curiosi, mustatile in toate directiile, urechile care faceau eforturi sa reactioneze la orice zgomot necunoscut, blana aspra si laboantele neasteptat de mari pentru o lupa asa de mica. Era ca si cum i-ar fi imprumutat pantofii mamei sa umble un pic in ei, pentru ca mersul era total necoordonat la 2 luni cand ne-am intalnit, dar asta nu a insemnat ca nu facea eforturi sa alerge intr-o singura directie cu toate cele 4 labute.

Ni s-a spus atunci de la canisa ca trebuie sa ii dam un nume cu B pentru ca face parte din cel de-al doilea cuib al parintilor ei. Mama si bunica sa era foarte impunatoare, deci se vedea treaba ca in familia aia de lupi domnea matriarhatul. Ceea ce urma sa observ de cate ori incerca sa ma domine. Dupa ce am stat si ne-am gandit la toate numele cu B posibile am ales castigatorul: Bombon! Pentru ca suna dragalas, era cu B si i se potrivea manusa. Era ca o bomboana cu ciocolata si caramel. Mai paroasa decat o bomboana obisnuita, dar nu cu mai putin adorabila.

Ta-su a zis ca i-ar placea foarte tare sa ii puna numele de Pisi ca sa o poata striga prin parc sau pe strada, eventual cand trece vreo duduie cu alura de pitzi: Ce faci Pisi? Si atunci, preconiza el, s-ar fi intors amandoua, dar el ar fi avut cover-up ca isi striga cateaua de fapt. Fiecare cu piticii lui, ce-i drept, dar fata noastra s-a conformat de dinainte dorintei tatalui ei adoptiv si din cand in cand mai ridica o labuta cu foarte multa delicatete si gingasie. Asa ca Pisi was actually meant to be for her. Imi aduc aminte si acum drumul dinspre Fagaras inspre casa, pe serpentinele de pe Rucar – Bran.

Cutia din carton in care ii facusem culcus pe bancheta din spate inainte de plecare devenise instant mult prea mare, astfel incat puiul de lup nu prea intelegea de ce se tot balangane de colo-colo. Asa ca muma-sa a luat-o in brate in fata si a tinut-o mai ceva ca o centura de siguranta pana la destinatie. Daca as fi avut un marsupiu, al ei ar fi fost, pentru ca pe la jumatatea drumului tin minte ca am si culcusit-o sub puloverul meu. Ea dormea si nu parea a fi vadit deranjata de toate rasfaturile si mangaierile care ii erau aplicate. Am mai oprit, a baut niste apa, s-a plimbat de jur-imprejur sub atentia supraveghere a tatalui ei cu fata umana si iar am pornit la drum. Cand am intrat in Bucuresti am constatat ca draga noastra nu avea de mancare asa ca am oprit la Plaza.

Ta-su a plimbat-o nitel prin parcare atragand privirile de admiratie ale domnitelor de Plaza care se indreptau spre masina, iar ma-sa s-a dus in goana nebuna sa ii ia de mancare, o zgardita si ceva jucarii. A avut zgarda rosie cu tepi din prima si o gaina tiuitoare pe care a ros-o cu indarjire pana cand pasarea de plastic a capitulat dandu-si epocalul duh. Nu aveam pe atunci a dog-proof house. Nici nu stiam exatct ce inseamna asta. Stiam doar ca trebuie sa ii facem un locsor al ei unde sa doarma si asa am si facut: o patura Ikea cu doua fete a fost reconvertita (profesional) in salteluta pentru domnisoara lupa. Aveam un stres pe atunci legat de unde o sa isi faca nevoile. Dilema a fost spulberata rapid: Peste tot si-a facut nevoile pana cand am primit binecuvantarea veterinarei sa o scoatem afara.

Era ianuarie cand am adus-o si prin februarie, deci tot pe un frig simpatic, am inceput sa ne rugam de ea, pe rand sa faca pipi si/sau caca. Mama si ce ne-am mai rugat. Saraca fata nu intelegea cum puteam sa ii cerem sa isi faca nevoile in frig intr-un mediu pe care nu il cunostea si inconjurata de ceva necunoscuti. Dupa vreo 2 iesiri de cate 8 ore pe afara s-a dat batuta. A scancit, a plans, s-a uitat cu ochii ei mari spre noi si a comis-o! Primul pipi afara! Yupiiii! Aleluia! Si treptat cu certuri si admonestari parentale s-a invatat sa faca afara. Si noi ne-am invatat sa ne trezim cu noptile in cap sa o scoatem.

In pijama, cu ochii lipiti de somn si morocanosenia aferente, dar ne trezeam, pe rand. Si fata noastra crestea intr-o zi cat altii intr-o luna. Si noi ne uitam la ea ca la o comoara cu urechi ciulite si privire patrunzatoare. Ta-su a inceput incet, dar sigur sa o disciplineze asa cum ii sade bine oricarui tata sa puna limite copchilului. Ma-sa a inceput sa ii gateasca tot felul de combinatii dubioase de mancare, pe care fata le manca pentru stia ca daca sunt facute de ma-sa trebuie sa fie bune. Mai inghitea si ceva vitamine pentru crestere si era coplesita cu dragoste din toate partile.

Unde mai pui ca avea si un unchi care o mai scotea in timpul zilei pe afara sa se aeriseasca. Viata buna, nu gluma! Am invatat sa urcam si sa coboram scarile in fuga, ne-am cunoscut cu cateii din cartier cu care ieseam la joaca de fiecare data cand aveam ocazia, cat si cu copiii pe care i-am iubit din prima. Poate pentru ca si ea era pui si se gandea ca puiul de lup nu e cu foarte mult diferit de puiul de om. Intr-un fel avea dreptate. Inteligenta nu i-a lipsit nici o clipa. Ramaneam trazniti cand observam ca ne depaseste cu mult asteptarile. Ca atunci cand dormeam, dormea si ea. Ca il simtea pe ta-su venind acasa dupa sunetul motorului. Ca se plimba dupa ma-sa prin casa atunci cand stia ca a facut vreo boacana si trebuie sa isi ceara iertare.

Ca in medii sociale cu multa lume nu se agita, ci se uita la toata lumea dupa care se ducea la culcare as it was past her curfew. Ca devenea protectoare si agresiva in raport cu betivi sau cersetori pe strada. Ca stia sa se apere si sa se joace cu alti caini mai mari decat ea in tarc. Ca isi dezvolta o personalitate foarte umanizata si care o prindea exceptional. Pisi a lu’ mama si a lui’ tata. Cam asa o alintam. Ne pupam inainte de culcare si la trezire. Si am si invatat sa innotam in Herastrau, sa alergam dupa bicicleta (tot in Herastrau), sa mergem fara lesa la pas (Circului si Herastrau) si sa ascultam comenzile date de parinti.

Din cand in cand mai aveam ceva tendinte de dominare care ne-au fost retezate din start cu greu. Mama, si ce ne mai placea sa alergam prin balti, prin ploaie, prin noroi, pe vant, pe zapada, prin iarba, prin camp, pe munte. Am coborat si pe grohotis. Atunci a fost cu ceva sperietura, ca nu prea stiam ce pana tot zice tata sa coboram cand vedeam clar ca se duce pietrisul de sub picioare. Dar am izbavit! Cu succes. Si ceva rani de razboi la o labuta, care insa au trecut. La zile distanta de la escapada la munte, fata noastra mergea teleghidat si nu stiam de ce, pana cand ne-a lamurit veterinara ca e posibil sa aiba febra musculara. Si ce am mai ras pe tema asta pentru ca nu credeam ca si cateii fac febra musculara. But apparently they do. Ours did!

A stat si prin vecini cat timp ai ei parinti au fost plecati in lume sa se reculeaga spiritual dupa un an de munca. A participat la absolut toate evenimentele pe care le-am trait in perioada aia ca un membru cu drepturi depline, cat si obligatii. Dupa care a venit timpul schimbarilor multiple. Care au dat-o oarecum peste cap de i-a venit ciclu de vreo 2 ori intr-o luna. Dar a rezistat cu stoicism haitelor de caini care o doreau explicit. Cat si teckelitei feroce fara dinti si cu ceva cataracta care isi demarca teritoriul.

Pe acolo, muma-sa, draga de ea, a stat stramb si a judecat cat a putut ea de drept ca ar fi cazul ca aleaga ce e mai bun pentru puiul ei. Chiar daca asta insemna sa ii gaseasca un nou camin. Si mare noroc ce a avut pentru ca un camin mai bun nici ca se putea sa ii gaseasca. Inconjurata de oameni buni care o iubesc si fac tot ce e mai bine pentru ea. Unde are spatiu sa alerge in voie, si animale pe care sa le adune sau imprastie ca un adevarat Ciobanesc German.

Dupa vreo 4 luni de la despartire, am vazut-o. A fost demential. Acum este parca mai catea, mai independenta, dar la fel de copilaroasa cand vine vorba de mers in toate directiile. Aduna caprele sa le bage in tarc. Mai omoara pui de gaina din cand in cand, fara intentie. Alearga pisici cu intentii criminale. Da, este o Pisi care nu a suportat pisicile fiind traumatizata din copilarie de o una care ii punea gand rau doar atunci cand se scremea concentrat in iarba. Asculta in continuare comenzi. Merge la cules de porumb in spatele carutei. Este pregatita de atac cand vede necunoscuti dubiosi. Este prietena cu ceilalti caini de prin batatura, realizand foarte bine care este locul sau pe acolo.

A cunoscut si un lup. Pe care nu l-a placut foarte tare la inceput, dar pe parcurs a ajuns sa il simpatizeze (dupa o baie in noroi – kinky girl, seamana cu ma-sa! :))). Cine stie, daca il simpatizeaza indeajuns de mult poate se leaga si conjugal. All in her terms! 😉 Her virginity, her uterus, her call! E si oleaca feminista, tot ca ma-sa! :)) Si incapatanata si agila ca ta-su. E surprinzator cum unii parinti oricat de mult incearca sa fuck up their kids reusesc in final sa aiba parte de niste specimene foarte adaptate. Probabil inca un mister al lumii in care traim.

Ea e bine, eu sunt bine, ta-su e bine. In trei locuri diferite acum, dar asta nu inseamna ca nu ma gandesc cu mult drag la ea in fiecare zi. Poate si de mai multe ori, daca vad vreun lup pe strada. Time changes people. And people change themselves. And people change people. But some things never change. Unul ar fi dragostea mea pentru lupa mea. Care e acolo, ca un tatuaj batut adanc la intersectia atriului cu ventriculul, pe langa aorta. And for that I consider myself so God damn lucky! 🙂

Ritualul de cu dimineata

Ritualul de cu dimineata

06:50 Prima alarma izbeste linistea cu un sunet de motor turat, dar e gatuita cu o dexteritate vinovata pentru 07:15. Lupa se intinde, ridica usor capul in semn de verificare.

Nu se trezeste. Face cum face ea de obicei. Nu inteleg de ce ii trebuie 3 alarme cu 3 sunete diferite ca sa se ridice din pat. Stiu de ce are nevoie, si ce o va trezi instant. Hihihi. Ma duc sa o pup. Pe toata fata. Si in nas. Si in urechi. Gata, m-am pornit! Cu cat ghearele zgarie parchetul, cu atat tinta se simte incoltita si isi trage patura peste cap in semn de rezistenta la santaj. Nu-i nici o problema. Am mai lins si paturi pana acum. Chiar crede ca daca se ascunde sub patura, eu nu stiu ca e acolo? E dimineata! Si vreau afara! Cat mai repede. Somnul dupa ora 7 mi se pare total inutil.

Pisi, sht! Culcat! Treci la locul tau! Dar… Sht! La locul tau!

Bineeee…Stiu ca nu esti persoana cea mai matinala asa ca te iert de fiecare data cand ma trimiti in coltul meu. Si ma duc. O sa mai lenevesc pana cand o sa te panichezi ca e prea tarziu si o sa sari din pat. De parca nu te stiu eu pe tine. Fazele astea sunt deja clasice.

07:15 A doua alarma perforatoare de minti si timpane se anunta ca un claxon strident. Victima abuzurilor sonore, deschide un ochi si il arunca pe geam. S-a luminat deja. E tarziu. Mai am timp de un snooze. Si in plus eram chiar in mijlocul unui vis pe care trebuie neaparat sa-l termin. Somn deci! Din coltul opus al camerei claxonate se aude o onomatopee tipica lupei.

Offf…Deja sunt fresh si vreau sa zburd. Numai ca n-am cu cine. Sigur! Cand mie mi-e somn de mi se duc ochii in fundul capului si mi se pleostesc urechile-n lateral ei o tin tot intr-o petrecere. Na, sa vada si ei cum e! Vreau afara! Acum! Bine, in curand, atunci! Hai sa ma intind un pic pe toate partile. Ce ma mananca in halul asta? Nuuuu! Purici? De unde? Ah stiu, de la aia mica alba. Dar, nu-i corect, eu vreau sa ma joc nu sa iau purici. Ah, l-am nimerit. E mort! Victorie, deci hai sa mai zac un pic pana se trezesc.

07:45 A treia alarma anunta inevitabilul. E evident de ziua. E tarziu. Trebuie sa ma ridic din pat acum sau o sa intarzii grav. Bun lista. Ce am de facut. Cu ce ma imbrac? Si ce bijuterii imi pun…Ale lui deja sunt pregatite. Hainele adica. Dus. Pisi. Si am plecat. Lupa rasare din mormanul ei de polar verde praz. Se intinde gratios ca o … Pisi, si vine agale spre capul patului.

Deci, carevasazica te-ai trezit. 🙂 Neataaaaaa! Acum nu mai scapi. Trebuie sa ne pupam cum facem in fiecare dimineata. Si sa ma snotocesti un pic, si sa ma scaaaaarpini. Acolo! Exact acolo. Mama lui de puric. Sunt fericita. Opa, imi canta stomacul? Da, mi-e foame. N-o sa o grabesc ca si asa e teleghidata. A intrat in dus. Super! Pot sa ma joc un pic pana iese si apoi afaraaaaaa. Iar trebuie sa fug.

Cat e ceasul? 08:30. Bun, mancare pentru Pisi. Pus, pregatit. Da, fata. Si eu te iubesc dar sa nu incepem cu santajul emotional asa de dimineata. Stai sa ma incalt. Nu-i voie! Abia m-am machiat, pe bune! Pisi! La locul tau! Fara scancete subliminale, te rog. Sunt gata, hai afara.

Ieeeeei. Vant, si viscol, si pipiiiii grav. Mama ce l-am tinut. Ar fi cazul sa stie ca nu-i bine sa ma tina cu vezica plina pana mi se bulbuca ochii. Acum pot sa alerg in voie. Uite-o si pe alba. Saluuuut! Bai ce purici mi-ai dat ieri. Daca mai faci din astea eu nu mai mai joc cu tine sa stii. Joaca, joaca, dar daca ii umplu pe ai mei de purici parca vezi ca ma trezesc in cada. Si nu stiu daca ti-am zis cat de mult urasc eu cada. In fine, hai sa te alerg un pic ca n-am timp foarte mult. Ea pleaca si eu am un bufet de bucatarie de finisat.

Treci in tarc!

Ah, da am uitat de asta. Gata, l-am facut.

Pisi, aici! Hai inapoi in casa. Uite si mancarea. Sunt absolut impresionata de pofta ta de mancare din ultima vreme. Bravo, fata! Am plecat, pa.

Si uite-o cum pleaca. Paaaaa! Stai sa vad in ce directie o ia. Hop pe pervaz. Aha, in stanga. Paaaa! Deci ce ziceam ca mai cioplesc azi? 🙂   

Ambuteia-m-as!

Ambuteia-m-as!

Deci sa ne fie clara treaba: Imi place iarna! Aia viscolinda, cu nameti pana-n gat, cu trolee blocate si straturi multe de haine precum foile de ceapa.

Poate pentru ca-s nascuta iarna, sau poate pentru ca intr-o viata anterioara am fost vreun pui de eschimos. Cert e ca imi da o stare aparte lupta asta cu natura.

Drumul catre fabrica brusc capata sensuri conexe atunci cand trebuie sa opun rezistenta vantului care tine mortis sa te salte-n primul stalp. Invat tehnici noi de slalom printre babe, mosi, balti, masini oprite pe trecere, cretini. Mi se reconfirma ca nimic nu se compara cu o cafea fierbinte garnisita cu un colt de geam prin care pot vedea lunecand din cer fulgi mari de zapada.

Intotdeauna mi-am zis ca n-as putea trai intr-un loc fara zapada. Pentru ca nu vreau sa ma privez de bucuria de a ma arunca in zapada in incercarea de a face ingeri de zapada, care la final arata ca niste creaturi extraterestre. Pentru ca mi-e drag sa ma bulgaresc cu cine mi-e drag.

Si mai ales pentru ca descopar cu fiecare zi de ninsoare cam cat de incantata e lupa de tot albul care o inconjoara. N-am vazut fiinta mai expresiva in a se bucura de viscolul de afara cum e lupa. Sa fi fost ea oare tot intr-o viata anterioara vreun lup care imi tragea sania mea de eschimos?

Asa ca oameni de pretutindeni, ghiciti ce? A venit iarna pe ulitele patriei!

Haideti sa haidem in nameti…

Sa ne snopim cu bulgari…Sa facem oameni de zapada…

Sa scuturam crengi de copaci unii pe ceilalti…

Sa ne alergam ca bezmeticii prin viscol pana cadem lati si fara suflu…

…The time is now always!