Stiti de ce imi place mie de mor Brene Brown? Pentru ca este de o autenticitate contagioasa. Pur si simplu nu ai cum sa te ascunzi sau sa incerci sa fii altcineva in prezenta ei, nu ca as fi fost in prezenta ei pana acum (din pacate), dar asa imi imaginez. Este o texana get-beget, alcoolica abstinenta de peste 20 de ani, mama a doi copii, sotie de Steve, cercetator pe taramul minat al rusinii si un psiholog al naibii de bun in conturarea celor mai delicate caracteristici ale fiintei umane. Cele mai umane si cateodata umanitate vine cu un pret. Are drept matra citatul lui Theodore Roosevelt:

‘

Astazi de dimineata, in my 5 A.M. window of opportunity, am dat peste un reel in care ea avea o conversatie cu un tip la un podcast, al carui nume imi scapa (si al tipului, cat si al podcastului), despre Paradoxul Stockdale. I love myself a good paradox, mi-am zis, si am ascultat cu luare-aminte pana la final.

Paradoxul Stockdale suna cam asa: trebuie sa iti mentii credinta ca vei izbavi in cele din urma de nezdruncinat, indepedent de dificultatile pe care le intampini, si in acelasi timp, trebuie sa ai disciplina de a confrunta faptele cele mai brutale din realitatea ta curenta, oricare ar fi aceea.

Conceptul de ‘confruntare a faptelor brutale’ (Atentie! A nu se confunda cu confruntare brutala a faptelor!) spune ca schimbarea productiva incepe atunci cand confrunti faptele brutale. Cu onestitate. Calm. Cumpatare. Asumare. Care este de fapt situatia de fapt? Let’s stop beating around the bush! The bush does not seem to like it and it’s not doing you any good either.

Onestitatea fata de propria persoana combinata cu credinta ca vei reusi in cele din urma ce ti-ai propus functioneaza ca un cocktail care te propulseaza direct in stratosfera. Si nu e vorba de ego aici, ci de incredere, rezilienta si un mecanism de supravietuire in care iti aduni toate fortele, mintea ti se limpezeste brusc si privirea iti ramane atintita asupra obiectivului. One track mind. It’s a state of pure bliss! In the midst of all the noise just maintain focus and you shall prevail. Everything else is just background noise. Discard it!

Orice om care a trecut printr-un proces real de maturizare s-a confruntat cu adversitati semnificative in drumul sau spre devenire, intr-un fel sau in altul. In orice caz, acel om a raspuns in fata acestora cu o dualitate psihologica puternica. Pe de o parte, el a acceptat cu stoicism faptele brutale ale realitatii. Pe de alta parte, si-a mentinut credinta (nu increderea) nezdruncinata in obiectivul final, si angajamentul de a reusi sa devina un om mai bun, mai puternic, mai matur in ciuda acestor fapte. Cam asa se traduce Paradoxul Stockdale raportat la fiinta umana.

Numele ii vine evident tot de la om om: amiralul Jim Stockdale, care era ofiterul militar cu rangul cel mai mare din lagarul cu prizonieri de razboi ‘Hanoi Hilton’ in apexul Razboiului din Vietnam. Torturat de mai bine de 20 de ori in cei 8 ani in care a fost prizonier (din 1965 pana in 1973), Stockdale a trecut prin razboi fara drepturi de prizonier, fara a avea in clara in minte o data a liberarii, si fara certitudinea ca va trai sa isi revada familia.

Dupa eliberarea sa, a scris cartea ‘In Love and War’ in tandem cu sotia sa, documentand experientele lor concomitente din cei 8 ani de separare. Ma scuzati pentru pauza publicitara, dar a trebuit sa imi comand cartea de pe Amazon si sa am si un mini-atac de panica atunci cand am vazut cat sunt taxele vamale. ‘re-ati ai dreacu’ de intelectuali! Ce va trebuieste, ma, atatea carti?

‘Nu mi-am pierdut niciodata credinta in finalul povestii’ zice Stockdale. ‘Nu m-am indoit niciodata nici ca voi iesi din lagar, nici ca voi reusi sa transform aceasta expereinta intr-una definitorie pentru viata mea, si pe care, retrospectiv, nu as schimba-o cu nimic (experienta, nu viata)’. Cum e asta? Sa ai un prizonier de razboi care zice ca nu ar vrea sa schimbe experienta sa de tortura pentru ca l-a ajutat sa fie om.

Inspirational! Asa e! Nici eu nu as schimba nimic din experientele pe care le-am trait pana acum pentru ca m-au facut sa fiu cine sunt acum! Si imi cam place de mine. Nu la modul narcisic, autosuficient. Ci la modul asumat, matur, asezat. Sunt chiar foarte bine cu mine si vreau sa fac mult bine in jur. Dar evident voi incepe cu mine. Cu noi. Cu mine si cu Dimi. Si cu Vio. The holy trinity! 🙂

Revenind la Stockdale, el este intrebat intr-un interviu:

‘Cine nu a supravietuit lagarului?’

‘Ah, e usor de spus. Optimistii!’

‘Optimistii? Nu inteleg!’

‘Da, optimistii. Ei erau cei care spuneau ‘O sa iesim pana la Craciun’. Si pe urma venea Craciunul, si trecea Craciunul. Dupa care spuneau ‘O sa iesim pana la Paste’. Si trecea si Pastele, asa cum venise. Si dupa Thanksgiving-ul, si dupa urmatorul Craciun. Si uite asa ei au murit de inima franta.’

‘O lectie foarte importanta de invatat este urmatoarea: Nu trebuie sa confunzi niciodata credinta ca vei reusi in final – pe care nu ti-o poti permite sa o pierzi in niciun moment – cu disciplina de a confrunta cele mai brutale fapte ale realitatii curente, oricare ar fi acestea.’

Asa ca hai sa facem ca Stockdale si sa strigam in gura mare: ‘Nu iesim din lagar pana de Craciun! Obisnuiti-va cu asta!’