Tag Archives: oameni și locuri

Oameni care sfințesc (sau nu) locuri

Oameni care sfințesc (sau nu) locuri

Nu… nu vreau sa scriu nici despre pelerinajul Sfintei Parascheva din târgul Iașilor, nici despre cel al Sfântului Dimitrie din București. Vreau să scriu trei povești despre trei locuri în care mi-am petrecut trei nopți. În calitate de om căutător de tihnă și noutate în miez de toamnă.

*

Drachenhaus Urban Village

Într-o seară de vineri cu dor de ducă din capitala mult prea înțesată de stimuli, am reușit în doi timpi și trei mișcări să vorbim la telefon cu gazdele, să aflăm toate cele trebuincioase luării unei decizii de rezervare, să fim direcționați spre opțiuni de cazare care corespundeau mai bine nevoilor noastre de cuplu (gen pat dublu, în loc de paturi de o persoană separate) și să și finalizăm rezervarea.

Odată ajunși la fața locului, în buricul Brașovului, în susurul Timișului molcom curgător, butoiașele ne așteptau cu self-check-in fain-frumos. Căldurică căldurică, așternuturi de un alb imaculat și un nuc darnic care ne tot trimitea obuze de-o gustare de seară.

Dimineața, nimic nu-i mai fain decât să deschizi ușa butoiașului și să dai de aerul rece de munte sau dacă încă mai vrei să lenevești în pat poți deschide geamul pentru un efect similar. După un somn bun, am descoperit noi lucruri în lumina dimineții. Baia comună arăta impecabil, cu o presiune la apă care te lipea efectiv de perete și temperaturi pentru toate gusturile (de la doritorii de dușuri scoțiene, până la cei de saune fierbinți).

Curtea sătucului urban găzduiește un pian ornat cu flori de toamnă, ceva radiouri vechi și muuulte pisici care își fac de lucru escaladând lianele locului. Dacă pe timp de pandemie tomnatică atmosfera locului e atât de relaxată și primitoare, îmi imaginez că pe perioadă de voie bună, grădina interioară capătă un aer și mai boem.

Am primit prosoape și săpun, ceea ce a fost numai bine dat fiindcă plecaserăm fără. Și dacă sunteți dintr-ăia care nu puteți fără să mâncați ceva dimineața la trezire, nucile și merele din curte-s numa’ bune să vă potolească zvâcul mațelor.

În concluzie, locul e super-fain, inedit ca idee de cazare și cu multă independență în primirea-predarea cazării. Merită încercat.

**

Castle Garden Guesthouse

Sâmbăta drumul ne-a dus spre Ținutul Secuiesc, unde la îndemnul unor prieteni care mai călcaseră pragul casei domnului Tibor, am decis să înnoptăm la pensiunea pe care zice sus și tare că a deschis-o pentru prietenii săi din toată lumea.

Îți trebuie fix 3 secunde după ce intri în oricare dintre camerele tradiționale să te îndrăgostești de tot ce vezi în jur. Totul se potrivește cu tot, iar în materie de aliniere și atenție la detalii OCD-ul fiecăruia (fie el mai mare sau mai mic) se lăfăie cum nu se poate mai cu foc.

Mobila-i toată veche, dar recondiționată cu simț de răspundere. Așternuturile se potrivesc cromatic cu prosoapele. Vopseaua folosită în cabina de duș care e incorporată în cameră e aceeași nuanță cu restul camerei, dar are o textură specială care o face impermeabilă. Ideea de baie a fost regândită și adaptată vremurilor, așa că singura ușă folosită desparte toaleta de restul camerei. În rest, cabina de duș și lavoarul sunt integrate în cameră cu un perete despărțitor între ele.

Ceramica din cameră e luată din apropiere, de la Corund și respectă stilul ambientului. Perdelele, țesăturile și până și elementele de feronerie (clanțe și mânerele geamurilor termopan) sunt făcute de meșteri locali.

La o cafea de vorbă, domnul Tibor te impresionează prin principiile de viață, vitalitate și determinarea cu care vorbește limba română deși nu îi este tocmai lesne. O vorbă ne-a rămas în minte: ‘Când vorbesc cu un meșter și îmi spune prețul pe care îl cere pe munca lui, eu îl întreb dacă poate să lucreze de două ori mai scump, dar să facă treabă de calitate, așa cum îi cer eu. Nu mulți acceptă. Adevărul e că oamenii știu să înceapă să lucreze, dar când e de finisat, atunci nu mai știu. Acolo se vede de fapt cine-i cu adevărat bun în meseria sa’.

Așa că dacă aveți drum prin Odorheiul Secuiesc, vizitați-l pe domnul Tibor. Dacă nu aveți, faceți-vă!

***

Zabola Estate

No, dintre toate locurile de înnoptat din escapada asta de octombrie târziu, numai asta o fost plănuită și răsplănuită. Am stat nițel pe gânduri înainte de a rezerva camere care costau 150 EUR bucata/noapte, fie ele plătibile și cu tichete de vacanță. Până la urmă am zis: Fie!

Așteptările au fost pe măsura prețurilor, cât și a marketing-ului din jurul Mikes Kastely din localitatea Zăbala, județul Covasna. Calitatea serviciilor oferite însă, nu. Și o spun asumându-mi posibilele ocări din partea oamenilor care s-au haștaguit pe acolo nemaiprididind de laude la adresa întregului ansamblu.

Hai s-o luăm cu începutul. Povestea domeniului este fabuloasă, cât și întinderea de pământ, așa că dacă ești împăcat cu a plăti exclusiv pentru aceste două lucruri, atunci nu vei fi absolut deloc dezamăgit. Totuși cele cinci stele cu care se laudă cazarea de față nu sunt date doar pentru poveste și întinderea de pământ, ci mai degrabă includ: calitatea interacțiunii cu clientul, curățenia, funcționalitatea elementelor fiecărei camere și mâncarea.

Și pentru că vorba lungă-i sărăcia omului vă zic doar atât: după ce am rezervat și confirmat rezervarea, în momentul sosirii la poartă am sunat și așteptat preț de 15 minute până când ne-a fost deschisă poarta pentru că doamna recepționer își uitase telefonul la încărcat, camera în care am stat (Miklos Room) avea aruncate într-însa obiecte de mobilier vechi, scârțâitor și nefuncțional și obiecte de mobilier nou și pătat, iar praful pe oglinda de deasupra patului nu mai fusese șters de pe la 1800 (deși oglinda nu era de la 1800).

Mâncarea n-am mai încercat-o, căci nu voiam să ne mai sară muștarul încă o dată. Scurt pe doi: dacă știti cum arată stilul distressed chic, nu alegeți Zabola Estate, căci vă veți procopsi cu distressed kitsch.

Concluzii-s mai multe, da’ mă rezum la una: omul sfințește locul, iar unde-i locul sfințit deja omul poate veni să-l facă tare păcătos.