Nu, nu stiu germana. Inca. Mi-ar placea tare si ma bate un gand grav sa ma apuc. Deocamdata sunt in faza in care imi fac curaj pe de o parte, si imi explic ca nu am nici timp si nici resurse sa fac asta chiar aici, acum, pe loc. Dar mai stiu un cuvant, doo, maxim trei. Pe care ma bucur nespus cand le pot folosi intr-o expresie coerenta.

Cum e cea de Kunst und Kultur…:D Germanofili din toate partile, uniti-va! 😛 Niciodata nu am crezut despre mine ca-s vreo (h)artista sau “culturista”, dar nu pot sa neg ca ce-i frumos nu-i place numai lui Dumnezeu, ci si mie. Totusi cred ca gusturile mele in materie de arta difera foarte mult fata de gusturile lui Dumnezeu. Probabil lui ii plac chestiile church-related. Io nu prea le am cu contemplarea picturilor bisericesti.

I kinda like funky, kinky and twisted arts and crafts. Ideea de baza e sa nu fie kitsch si sa imi transmita un mesaj puternic. Despre orice, numai sa fie acolo. Cred ca cea mai buna modalitate in care iti poti bucura simturile artistice cu niste bucati bune cultura si civilizatie este sa iti iei tolba cu trei bulendre in spinare si s-o iei la sanatoasa prin lume. Ca un hoinar in cautare de sensuri ale vietii pe diferite meleaguri. Sa pui destu’ pe harta la intamplare si sa te tot duci. Si sa fii disponibil pentru ce ti se arat in fata ochilor si pasilor.

Am trait momente in care nu imi mai incapeam in piele de bucurie ca ma aflu intr-un loc anume si ca am sansa sa vad lucruri inedite si oameni diferiti. Asa cum mi-a fost dat sa trec si prin faze in care deja nu mai conta ca ma aflam la capatul pamantului intr-o cultura diametral opusa fata de europenismele cu care erau obisnuita, pentru ca eram total ermetica, ca un arici in defense mode sau o testoasa care refuza sa iasa din carapace.

Asta nu inseamna nici pe departe ca nu am amintiri din acele perioade, numai ca emotiile asociate nu sunt unele foarte confortabile pentru mine. Ceea ce este ok de asemenea. Vorba lui Eric Berne: E ok sa nu fii ok! Asa zic si io. Daca tot sunt momente in care te simti de cacat de ce sa te mai chinui sa te ascunzi si de tine. Fii barbat(a) si recunoaste-ti seara la o discutie cu tine in oglinda din baie ca: Shit is bad! Anyway, sa nu divagam de la subiectul artistic al acestui post.

In weekend-ul asta am fost cum nu se poate mai doritoare de arte vizuale, respectiv teatru si film. Si fu atat de frumos. Vineri teatru clasic. Sambata film cu adevarat artistic. Duminica teatru modern. In-between timp de ruminat si cugetat. S-a nimerit cum s-a potrivit. Nu neg faptul ca pasiunea pentru teatru o am mostenire de familie de la muma-mea care cum se deschide stagiunea e protap pe la casele de bilete si organizeaza grupuri grupuri de teatrofili.

Vineri am fost la “O scrisoare pierduta” la Bulandra si m-am distrat teribil. Nu ma asteptam sa fie chiar atat de lunga piesa, adica 3h!, dar a meritat fiecare minutel si fiecare banut. Distributia de mare arta si meserie: Daniela Nane, Doru Ana, Vlad Zamfirescu, etc.

Sambata cum puteti deduce lesne din postul anterior ma uitai la Antichrist-ul lui Lars von Trier in confortul propriului meu cuib.

Iar duminica, duminica a fost tare de tot. Teatru modern la Teatrul Act. Piesa: Fidelitate de Chaz Palminteri. Distributie racnet: Adelaida Zamfira, George Ifrim, Florin Busuioc. Intimitatea pe care ti-o confera spatiul Act-ului o poti intalni in putine locuri in Bucuresti. Starile post-piesa ti le poate starni putina lume… buna.

Desi poate parea o aglomerare artistica obositoare, pot spune sincer ca dupa zilele astea ma simt mai revigorata si relaxata ca dupa un weekend de somn prelungit. Mi-era sufletul un pic cam flamand dupa ceva hrana spirituala. Inca nu m-am saturat, dar sunt pe drumul cel bun… 🙂