Tag Archives: transfer & contratransfer

Tratameeent!

Tratameeent!

Impinsa de la spate de vizionarea a 1-2 episoade din productia hboista mioritica In Deriva, m-am reapucat de tratament. De In Treatment, mai precis. Putine femei ii pot rezista lui Gabriel Byrne si accentului lui de englez sofisticat si subtil in acelasi timp. Ne place, place, place. Grav!

Si cu atat mai putine femei care au o oarescare legatura cu consilierea si psihoterapia. Psihanalistele cred ca deja uda canapelele. :)) Sunt prea grosolana pentru o zi de luni? 😛

Si cum ma uitam eu la primul episod al seriei americane incercam sa read/hear between the lines. Si ma mai duceam catre Marcel Iures-ul nostru care pentru mine are o moaca un pic cam grava pentru un psihoterapeut. Doar nu vii la terapie ca sa te sperii de omul din fata ta, sau sa iti imaginezi ca tot ceea ce iti spune el este de o seriozitate si o gravitate apocaliptica. On the other hand, Gabriel Byrne e smooth si carismatic.

Primul episod o are ca protagonista in rolul “pacientului” – asta ca sa respectam pana la capat paradigma psihanalista, nu pentru ca mi-ar face mie vreo deosebita placere sa imi denumesc clientii pacienti, pe Laura o bunaciune de asistenta medicala cu ceva issue-uri nasoale de atasament si relationare. Formatul serialului este ca timp de 30′ telespectatorii sa fie ca niste muste pe tavanul unui cabinet de psihoterapie psihanalitica carora le este dat sa poata vedea si auzi tot ceea ce se petrece in acel cabinet.

De la drame, tipete, plansete, nebunii – mai mult sau mai putin demonstrative, rasete, recapatari de speranta, dat de ultimatumuri si reconsiderat de vieti. Ochiul meu paranoid si cu pretentii de profesionist in domeniu s-a holbat 30jde minute la interactiunea dintre dr. Paul si Laura incercand sa sublinieze mental partile interesante si critice din relatia terapeutica.

De la sine inteles mi-a fost faptul ca relatiile terapeutice cu persoane de sex opus sunt tricky pentru ca apar interferente cu relatia mama – fiu si respectiv tata – fiica, precum si cu relatiile de cuplu. Pai cam asa se intampla si cu aceasta diada terapeutica din nefericire pentru dom’ doctor Paul. Pentru ca pus in situatii de genul asta, si psihanalist fiind, singura optiune viabila este sa folosesti cum altcumva decat terapeutic toata povestioara de amor si pasiune nestavilita.

Transfer si contratranfer gen! Si sa te rogi la toti sfintii, inclusiv tata Freud si unchiul cel mistic de Jung sa mearga toata smecheria si sa nu te trezesti cu pacienta, vorba aceea, calare peste tine incercand sa… vorba aceea. Si cum sedea Paulica fara frica asa in fotoliul sau ascultand-o pe Laura Balaura povestind despre cum parca si-ar fi tras-o cu unul in toaleta unui bar, domnisoara pacienta s-a dat in fapt.

Ca vezi Doamne, nu a putut merge pana la capat cu the whole thing pentru ca i-a aparut in minte imaginea terapeutului si s-a gandit cum pana ei o sa povesteasca asta in terapie. Eh, pana la urma s-a descurcat cu povestitul folosind un surplus de amanunte care il cam faceau pe Paul sa transpire.

Si ea, draga de ea, dupa ce s-a demostrat acolosa pe canapea, marturisind si apoteoticul final al escapadei sale sexuale a luat-o cu astupus si somatizare, de i-a botezat si toaleta lui Paul cu ceva varsaturi istetice. Boooon! Pana aici parca nu-i asa de rau…Sau da?

Cert e ca daca te bagi in terapie, in calitate de terapeut tre’ sa te astepti frate la tot felul de situatii care mai de care mai inedite. Inclusiv ca un client sa iti povesteasca treburi sexuale asupra carora planeaza un mega-sentiment de culpabilitate care il face in cele din urma sa dea la boboci doar-doar l-o scoate din el macar pe calea asta.

Ceea ce mi s-a parut cu adevarat skillful din partea crew-ului regizoral a fost modalitatea in care au punctat niste elemente esentiale la Laura cum ar fi:

– mimica seducatoare, care transmitea non-verbal mesaje de lust cu duiumul spre bietul Paul;
– machiajul de femme fatale semi-sters de la bocit: neagra de jur-imprejurul ochilor ei cei albastri si rosie pe bot;
– vestimentatia ravasita ca dupa o noapte de agonie si extaz: rochia neagra foarte mulata, dresurile negre rupte si sutienl rosu-grena care era foarte usor vizibil prin decolteul ei generos;
– tocurile rosii pe care se tinea nu foarte bine;
– parul ciufulit pe care si-l aranjeaza cu grija dupa ce termina conversatia cu toaleta lui Paul;
– schimbarea la fata dupa episodul de varsaturi: intr-o femeie debusolata cu machiajul intins si privirea tulbure, renaste intr-o tipa mai calma, curata pe fata si cu ochii tristi.

Nu am apucat sa vad toata seria In Treatment asa ca de data asta ma voi tine de ea, religiously si poate (cine stie) din cand in cand o sa va mai povestesc si voua ce excretii mentale am avut in urma episoadelor sau poate chiar revelatii stralucitoare. Io zic ca daca aveti timp si stare, si va simtiti in stare puteti sa va rupeti 30′ din viata cotidiana pentru a vedea un serial facut cu cap…