Imi place nespus de mult cand imi gasesc un pic de timp sa ma intalnesc cu prieteni pe care nu i-am mai vazut de 152 de ani si ne uita Dumnezeu (sau Buddha, dupa caz) de vorba pe strada, in vreo bodega sau printr-un magazin sclipitor. Ieri am avut parte fix de o zi de toamna foarte relaxanta si insorita alaturi de un foarte drag si vechi prieten de-al meu.
Sa nu va imaginati vreun batranel intelept in toiag, ca omul e chiar in floarea varstei si puterea cuvantului, dar vechimea relatiei noastre e data de o groaza de evenimente pe care le-am trait impreuna. Inca din liceu. Cum spunea un alt bun prieten de-al meu, prietenia mea cu omul de care va vorbesc e genul de legatura care persista si insista in timp, indiferent daca vorbim in fiecare zi sau o data pe an.
Asa ca ieri mi-am dedicat ziua fix pentru lucrul asta: stat la vorba si polemici mai mult sau mai putin existentiale cu domnul prieten (a carei identitate prefer sa o pastrez clandestina si anonima pentru a creste misterul istorisirii). Si cum vorbeam noi la un ceai in care pluteau gustos bucati de ananas si mar, omul meu zice:
EL: Auzi, tu ai vazut filmul Antichrist?
Io, ducandu-ma instant cu gandul la Jesus Christ Superstar al lui Andrew Lloyd Weber zic sec:
IO: Nuuu, I’m not into that kind of shit!
El usor descumpanit continua:
EL: Cum adica not into that kind of shit?
Io si mai feroce:
IO: Pai nu prea imi plac musical-urile. Nu e filmul ala de Andrew Lloyd Weber?
El razand asemeni unui parinte atoatestiutor:
EL: Nu ma, ala e Jesus Christ Superstar. Antichrist este regizat de Lars von Trier!
Io cu ochii bulbucati mai ceva ca niste cepe mari exclam in adoratie:
IO: LARS VON TRIER!!!
El razand in continuare:
EL: Da, chiar el. Il am pe calculator. Hai sa iti arat primele minute din film. Sunt absolut dementiale! Muzica e foarte misto!
Io deja usor bosumflata ca am dat-o cu mucii in fasole incurcandu-l pe von Trier cu Weber, dar entuziasmata la ceea ce ar mai fi putut copt mintea regizorala de geniu a lui Lars von Trier conchid:
IO: Ia sa vedem!
Si uite asa, al meu drag prieten scotoceste prin cotloanele laptop-ului sau si da peste filmul cu pricina. Si PLAY dupa care o tacere mormantala se asterne peste noi doi. Amandoi. Care a lasat loc si timp Prologului din Antichrist sa se desfasoare in plenitudinea sunetelor si succesiunilor de imagini care la propriu iti ridicau parul pe tot corpul. Maciuca!
Dupa cele cateva minute de teasing cinematografic intens ii zic ostoita de dorinta de a vedea filmul cat mai repede cu orice pret:
IO: Nu poti sa mi-l pui si pe asta pe stick?
Prietenul zice cu parere de rau:
EL: Bai, nu prea, pentru ca e prea mare.
Mintea mea deja programa cum o sa ajung acasa si o sa caut pelicula. Cum ma voi instala confortabil in propriul meu fotoliu de creatie si recreatie. Si voi savura ca o sticla de vin bun si vechi, Antichristul lui Lars von Trier.
Drumul pana acasa parca mi s-a parut mai lung ca niciodata. Poate si pentru ca ma pocnise o durere de cap din aia rapace, care dorea cu tot dinadinsul sa imi faca capatana sa zvacneasca in sunetul muzicii din casti pe care a trebuit sa o ascult la volum minim ca sa nu fac poc cu totul. Cu toate acestea am ajuns si acasa. Si ca un robotel, m-am schimbat in pijamale, am pus la downloadat minunatia de film si am asteptat cuminte timp de 9′ si mai bine ca sa vad filmul.
Era trecut de 10 seara cand m-am pregatit sa decolez sufleteste, cortical si organic in aventura propusa de Lars von Trier in Antichristul. Si nu vreau nicidecum sa ma apuc sa va povestesc filmul si astfel sa va stric placerea de a-l vedea si simti pe propria voastra piele. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa va arunc niste informatii suplimentare care sa va faca sa il vreti si mai mult.
Una ar fi distributia: Willem Dafoe & Charlotte Gainsbourg. Americanul cu o fizionomie mai mult decat interesanta prin ridurile sale de expresie atat de provocatoare poate starni pasiuni ascunse in femeile carora le face placere sa se uite si la specimene masculine originale vizual, nu neaparat idealuri de frumusete masculina in viata. Ma recunosc vinovata aici. Mai ales dupa ce am avut ocazia sa il vad si jucandu-si rolul din Antichrist. Lovely! Simply lovely!
Cat despre Charlotte, este just sa afirm ca este fiica tatalui sau, respectiv Serge Gainsbourg care in copilaria mea cea timpurie canta impreuna cu Jane Birkin cantecul care i-a consacrat si care i-a facut pe baietii puberi ai acelor timpuri sa suspine: Je t’aime, moi non plus! Cu un accent englezesc caruia iti este dificil sa ii rezisti, insotit de o dictie perfecta si o mimica de o frumusete raw fascinanta, protagonista Antichrist-ului s-a afirmat in lumea actoriceasca intotdeauna prin roluri dense si ciudatele care sa se potriveasca cu firea si zvacnirile sale interne de interpretare dramatica.
Ulterior vizionarii filmului am citit un pic despre filmografia lui Lars von Trier ca sa stiu si io unde sa incadrez pelicula care tocmai ma bulversase pana peste poate. Imaginati-va ca undeva pe parcursul dezvaluirii plot-ului antichristic stateam pe fotoliul meu cel visiniu cu genunchii la piept si gluga hanoracului trasa peste cap si acoperindu-mi cu parte din mea gura si nasul. O scena in mod special (o sa va dati voi seama care, daca o sa va uitati la film) m-a facut sa reactionez fix asa cum o faceam cand eram pustoaica si ma uitam cu ai mei la Falci. Adica sa vreau sa ma ascund sub masa doar ca sa nu vad ce urma sa se intample.
Dar nu am facut asta acum pentru ca masa mea e una de cafea si mi-ar fi fost un pic cam greu sa ma pitul supt dansa. Dar mana la ochi tot am pus-o! :)) Dar cinste lui Lars ca m-a spariat in halul asta, ca io mi-s mai din toporisca cand vine vorba de filme, si nu ma cuprinde spaima asa usor. Eh, dar el a reusit! He did it, he did it, si pentru asta merita toata stima si respectele mele! Sa traiti dom’ Lars! 😉
Revenind totusi la includerea filmului in operele complete ale lui von Trier, cica Antichrist (2009) face parte dintr-o trilogie pe nume DEPRESSION TRILOGY din care fac parte: Antichrist (2009), Melancholia (2011) & Nymphomaniac (2013). Mai mult decat atat, trilogia DEPRESSION este chiar a treia trilogie von trierista dupa EUROPA TRILOGY care include filmele The Element of Crime (1984), Epidemic (1987) & Europa (1991) si GOLDEN HEART TRILOGY care include peliculele Breaking the Waves (1996), The Idiots (1998) & Dancer in the Dark (2000). Exista si o a patra trilogie intitulata USA: LAND OF OPPORTUNITIES TRILOGY care cuprinde filmele Dogville (2003), Manderlay (2005) & Wasington (la care filmarile nu au inceput inca).
Evident fiecare trilogie are un laitmotiv care ii contureaza si firul dramatic, adica:
– EUROPA TRILOGY: Traumele Europei din trecut si viitor;
– GOLDEN HEART TRILOGY: Eroine ingenue care reusesc sa isi mentina “inimile de aur” in pofida tragediilor personale pe care le traiesc;
– DEPRESSION TRILOGY: Personaje care se lupta cu depresia sau durerea sub diverse forme;
– USA: LAND OF OPPORTUNITIES TRILOGY: Evolutia personajului Grace intr-o America de odinioara stilizata.
Un al treilea motiv care cred ca va si ultimul pe lista mea personala de “Why actually watch this freaking movie?” cuprinde 3 sub-motive ca sa ma aliniez si eu obsesiei trinice a lui Lars von Trier: spectaculos, simbolic si inspaimantator. Ca-n titlu. Mi se pare absolut fantastic cum acest regizor danez cuprins de niste stari depresive intense a reusit sa cuprinda intr-o pelicula de aproape 120′ atatea teme existentiale, simboluri si imagini neo-noir. Chiar am avut impresia ca filmul a fost facut intr-o colaborare dubioasa cu Jung pentru ca imi apareau atatea imagini arhetipale in fata ochilor incat imi era chiar destul de greu sa le cuprind si inteleg pe toate. Reprezentarile celor THREE BEGGARS: GRIEF, PAIN & DESPAIR in animale mi s-a parut a pure touch of genius.
Pe IMDB filmul e cotat cu doar 6.6. Cotatia mea pur subiectiva se invarte undeva intre 9 si 10. Dar repet, este pur subiectiva. Si cum observa foarte multa lume care imi cunoaste gusturile in materie de filme, mie imi plac filmele grele, cu semnificatie si socante vizual. Daca impartasiti macar parte din gusturile mele, vi-l recomand. If else, puteti sa alegeti ceva mai american si comercial… Oricare ar fi alegerea voastra va doresc: POFTA BUNA! 😉