Tag Archives: vara

Masa rosie

Masa rosie

Ieri am avut parastasul de 7 ani pentru mamaie. In timp ce mancam, vorbeam si glumeam, mi-o imaginam cu noi la masa. Micuta de statura, cu parul scurt, carunt si facut permanent si cu rochia ei mov cu jacheta asortata. O simteam cum ia masa cu noi si isi da cu parerea despre ce ii place si ce ar fi putut sa fie gatit altfel.

Mi-am adus aminte de ea pe cand era in viata… in viata noastra a tuturor. Duioasa, darza, muncitoare si glumeata. Cum spala covoare cu peria de sarma. Cum numara sarmale pe masura ce le punea in ceaun. Cum framanta cozonaci, facea gogosi si rula strudel.

Cum isi facea din cand in cand parul mov si se dadea cu un pic de parfum. Cum venea cu carutul de la piata plin ochi pe care ma apoi il urca pe scari pana la etajul 7. Cum se speria tare cand ne uitam la ‘Alien’ impreuna si ma tot intreba care-i treaba cu monstrul ala.

Cum vorbea despre tineretea ei din casa parinteasca. Cum il pretuia pe tataie pomenindu-l de fiecare data cu drag. Cum ne servea cu dulceata de visine si apa rece cand veneam in vizita pe la ea. Cum avea grija de noi si ne dojenea cand saream calul. Cum calca munti de haine cu o precizie elvetiana.

Cum incerca sa inteleaga lucruri moderne care intrau in conflict cu timpurile in care crescuse ea. Cum se aventura in calatorii pana la tara impreuna cu noi sau cu una dintre surorile ei. Cum tinea post in fiecare miercuri si vineri si se inchina in fiecare seara inainte de culcare.

Cum vantura varza cu ditamai tubul de plastic. Cum ii placea sa povesteasca cu noi. Mamaia mea nu mi-a spus multe despre cum e sa fii femeie in lumea asta. Dar mi-a aratat cu varf si indesat ceea ce a fost una dintre cele mai frumoase lectii de viata.

Mama povestea ieri de vremurile in care mamaie muncea in trei schimburi si o ducea la gradinita diminetile. Am mai auzit povesti si despre cum mamaie si tataie naseau pe banda rulanta: daca cineva ii ruga nu refuzau niciodata. Despre dupa-amiezele petrecute in curte cu vecinii, muzica si voie buna. Despre duminicile in care tataie o scotea pe mamaie la restaurant. Despre cum mamaie a invatat-o pe mama sa brodeze, sa croseteze, sa tricoteze si sa coasa.

Eu mi-o amintesc cum se desfasura la masina de cusut inconjurata de falduri de material care ulterior capatau forma definita a unui asternut de pat.Cum mergeam in parc la Obor sa ma dau in ‘Gargarite’ dupa care adunam musetel din spatele blocului ei in drum spre casa. Cum florile din garsoniera ei au trait 2 saptamani dupa ce ea n-a mai fost fara apa sub soarele torid de august.

Astazi de dimineata am dat peste Red Table Talks cu Jadda Pinket Smith, mama si fiica ei. Cat am stat sa le ascult vorbind despre cum e cu comunicarea intre femeile aceleiasi familii si despre mecanismul de transmitere transgenerationala a modelelor de feminitate si maternitate, mi-a aparut in minte o masa rosie la care stateam eu, mama si mamaie. Trippy, nu?

Acum ca maternitatea e un subiect care imi capteaza atentia destul de des, mi-as fi dorit sa o am pe mamaia mea sa imi mai spuna cate una, cate alta. Vorbe de duh din batrani. Dar stiu ca ea oricum vegheza in cer asigurandu-se ca nu o luam pe miriste.

Dor de viata

Dor de viata

Imi place sentimentul care ma cuprinde la sfarsitul unui weekend plin de viata. In care totul a fost un du-te-vino, cu planuri multe si marunte, cu lume diversa si aleasa, cu clipe intense de viata personala si sociala. Cam asa fac sa mi se intample de vreo cateva saptamani bune incoace. Pentru ca am decis ca daca tot o sa-mi petrec asumat vara urban, o sa profit de orice moment de non-work. Sa imi infiltrez viata in doze mici, dar tari, printre crapaturile zidului de studiu, munca si vocatie.

colorful_clouds_by_andrework-d7dmps5

Caci fiecare zid are si el nevoie de crapaturile sale pentru a putea respira un pic, cat si pentru a se mai incolaci vreun fir de verdeata. Griului ii sade bine niste verde viu. Deja sunt mai mult decat impacata cu gandul ca vara asta nu va fi una de relaxare si vacante exotice, dar contrar disfunctionalitatilor cognitive care mi-ar fi napadit mintea acum vreo cativa ani in care m-as fi conformat pasiv-agresiv ca ori e vacanta ori nu-i (whatever that may mean), acum mi-s oleaca mai inteleapta si semeata (culmea!).

jellyfish_by_andrework-d79x0rv

E loc pentru de toate atata vreme cat stare e. Si va anunt de pe acum ca sunt foarte in stare. De de toate. Nu in acelasi timp, ca nu-s si nici nu-mi propun a fi vreodata multitasking, caci la drept vorbind nu mi-ar prea conveni sa fiu unul dintre multitask-urile cuiva. O sa fie secvential. Munca. Vocatie. Noi. Ei. Vocatie. Munca. Studiu. Ei. Noi. Si tot asa. O vara-ntreaga, cat e ziulica de lunga si noaptea de animata.

lampions__in_sky_wallpaper_by_andrework-d7akf9t

Si oboseala-mi va fi din aceea datatoare de energii nebanuite care sa-mi alimenteze setea de cunoastere si vrerea de a ma face utila prin ceea ce stiu si-mi place sa fac. Pana acum am fost intr-un roadtrip brasovean cu ploaie torentiala, serpentine, barbat calare pe mobra si situatie (asta in acelasi timp, caci el, dragul de el, poate cu multitasking-ul), filme animate, atitudini ardelenesti si soare muntenesc.

the_lovely_bones_by_andrework-d7bgo2b

Si-am mai fost la un concert supt ape bucurestene, cu plete ude in vant si ruoc cat cuprinde, urmat de vreo doua zile de relas campenesc la un conac cu oameni putini, dar cum rar iti e dat sa intalnesti in viata asta. Dupa care a venit navalind sfantul weekend prelungit. Sfant pentru ca a interpus o zi intre sambata si duminica, respectiv luni-ul rusaliesc, resimtit pana in maduva oaselor precum o duminica, iar duminica asemenea unei sambete. Sambata unei pre-sambete, iar vineri va fi intotdeauna vineri.

the_up_by_andrework-d79rxoj

S-a lasat cu nunta pe meleaguri medgeniene. Nu a noastra. Dar genul de eveniment care iti lasa un after-taste atat de rafinat incat il stocheze repejor in memoria de lunga durata, nu cumva sa-ti scape printre sinapse. Cu eticheta, emotie si voie buna. Combinatie inedita care iti resusciteaza viata sociala pe alocuri si dorinta de traditii pe ici pe colo prin partile esentiale.

Si pentru ca fura trei zile si nu doo, a treia a fost moto. Ca nu se poate si nici nu se cade fara. Si-am incalecat pe-o Aprilica si-am plecat in tromba catre zarile bulgaresti intr-o scurta, dar cuprinzatoare preumblare. Paradoxul voiajului a fost ca la Jilava eram cum nu se poate mai uscata si mai curata. Pe podul Giurgiu-Ruse un nor poznas s-a gandit sa ne arunce trei stropi la deruta, dar am bagat a patra si-am fugit de el catre soare.

Iar soarele a fost generos cu noi. Curbele line si largi. Companionii de calatorie deschizatori de drumuri. Gropile vizibile, adanci si zgaltaitoare. Mancarea bulgareasca gustoasa si indestulatoare. Servirea grabita si aroganta. Aposteriori, bacsis nexam. Intoarcerea aglomerata si precipitata. Seara calma, prieteneasca si carteriasca.

In concluzie, sunt sigura ca aceasta nu este decat inceputul unei relatii de lunga durata intre mine si aceasta vara.