Tag Archives: varsatori

cEntauruL si EA

cEntauruL si EA

Pe cand eram o adolescenta neagra la port si cu suflet rebel, ma provoca teribil sa imi dau cu parerea despre bucati stranii de literatura post-moderna. Intr-a unspea cand am inceput sa cochetam cu Ionesco, Visniec, Urmuz sau Dimov mi-am zis ca aici e de mine. Cu cat cei din jurul meu nu intelegeau nici in ruptul capului care-i treaba cu absurdul, rima alba sau lipsa conventiilor literare, cu atat io ma duceam mai cu avant spre interpretarea acestor piese de literatura, intrucat mi se parea ca sky is truly the limit, and the sky is wide, blue and very familiar.

Am disecat cum nu se poate mai nemilos, dar cu pofta, “Caii la fereastra” ai lui Matei Visniec la olimpiada pe scoala la limba si literatura romana. Reactia doamne profesor de romana a fost de uimire, groaza si admiratie, all wrapped into one. Ma intreba aproape obsesiv de unde am scos toate acele interpretari, ce surse de inspiratie am consultat. Raspunsurile succesive de “nici una, is de la mine din cap” nu au parut s-o convinga foarte tare, dar nu-i bai.

Nu am pus la suflet lipsa domniei sale de incredere in potentialul meu literar analitic de la acea varsta. Si fie vorba intre noi: de adolescenti e mai bine sa te pazesti si sa nu te increzi prea cu foc, ca te cam parlesti, daca esti un adult respectabil cu ceva anxietati legate de prapastia dintre generatii si “tineretul din ziua de azi”. Am continuat sa imi fac temele constiincios la romana, doamna profesor a continuat sa ma gratifice in portii bine delimitate, sa nu care cumva sa mi se urce la cap, si uite asa am inceput, timid, dar in forta, sa scriu.

Azi, pe cand ma intorceam in soarele arzator de dupa-amiaza de la muncile campului, cu desaga atarnata nonsalant de antebrat, ochelarul de soare pe nasul transpirat si hainele lipite de corp mai ceva ca o a doua piele, m-a strafulgerat: Varcolacul si Clotilda. Ce nume inedit de poezie si-a gasit si Leonid Dimov! Din analogie in analogie, dendritele mi se urcasera in podul ramasitelor literare din capul meu sa scormoneasca ceva original, nemaipomenit si stralucitor.

Si nu s-au lasat pana cand nu au gasit: cEntaurul si EA. In rolurile principale cEntauruL = EL si EA = IO.

De ce centaur? Caci arhetipal vorbind, cam asta este EL in esenta. O fiinta mitologica, jumatate om, jumatate cal, purtator de arc, sageti si tolba, posesor al darului ochirii cu ai sai ochi albastrui-verzui (ui, ui, ui…), cal de cursa lunga cu mers hotarat si apasat, coama blonda-n vant si desavarsit strateg al vietii.

De ce Ea? Se zice ca babilonienii au asociat constelatia sub care s-a nascut ea intr-o zi de ianuarie cu ger viscolit, cu unul dintre zeii lor, pe nume “EA”, in traducere libera “cel maret”. EA poarta cu ea un vas plin cu apa care da pe-afara. Este mai cu seama un vas cu apa vie, a cunoasterii si spiritualitatii. Daca te apropii pas-pas de EA s-ar putea sa-i observi apucaturile de nimfa carpato-danubiano-pontica.

cEntauruL urmareste tinta, isi pregateste arcul si sageata, le pune in pozitie de atac si… ocheste doar atunci cand e sigur ca nu va rata. Si asa i se si intampla de cele mai multe ori.

EA se preumbla prin lume graind imbietor si ademenitor catre cine i se opreste in cale, caci asa stie EA ca poate cunoaste lumea. Prin logos. Mult, des si complex.

Ce creaturi ciudate, cEntauruL si EA! EL un paricopitat cu aspiratii de elf, EA o nimfa cu aere de batrana inteleapta. Casa buna oare or putea face aceste doua specii mitologice rare? Si daca da, ce ar putea iesi din contopirea lor? O cEntaurA sau poate un EL? Doar zeii pot stii, caci muritorii nu detin asemenea secrete nebanuite ale lumii.

Dar povestea lor se va fi sfarsind odata cu dragul care i-a adus unul in calea celuilalt…

The_Centaur_and_the_Woman_by_ThisBryce

Oda leilor

Oda leilor

Am o marturisire sa va fac… la ceas tarziu de dupa-amiaza varateca, in care soarele se duce spre asfintit prinzand intr-insul culori de mar ionatan.

Fac ce fac, ma invart prin inaltimile mele de varsatoare cautatoare de guri de aer proaspat, vijelii interioare si internationale si nori care in care sa ma ascund pentru o clipita, dar vine acel moment in care ma duc tintit, ca hipnotizata, sado-masochist (ar spune unii mai rai de gura) direct in groapa de foc a leilor.

Lion_and_Lioness_by_rosswillett

Am stat pret de mai multe milisecunde in contemplarea tampa a acestui impuls total irational, dar atat de natural pe care il tot propag spre confuzia celor care n-au nici cea mai mica pornire de a se avanta prin foc si para tocmai in gura leilor.

Apropo, va place floarea gura leului? Nu-i asa ca parca, de aproape, chiar seamana cu un bot de felina grandomana si pe alocuri autosuficienta? Sa ma scuz acum sau sa ma acuz, ca orisicum cin’ se scuza, se acuza si sfarseste spintecat de o sabie Yakuza manuita de un leu sau leoaica mofluza!

Ati vazut voi vreun leu mofluz, ca tot venii vorba? Nu stiti ce-i acela mofluz? Pai rimeaza cu obuz, difuz, confuz fara a capata sensul niciunuia de mai sus. Mofluzul este acela care este ruinat, inselat, falit, saracit, dezamagit, nemultumit, blazat, etc. Iar mofluza de asemenea + un “a” in coada fiecaruiA.

Io va zic drept ca la ce experienta de viata intr-ale leilor, cat si leoaicelor am, mi-a fost dat sa intalnesc si specimene blazate, dar niciodata ruinate. Caci una dintre virtutile acestor nativi este fix aterizatul in picioare, ca doar sunt in fond si la urma urmei niste pisici, un pic mai mari, dar fara doar si poate, tot pisici.

Paradoxul intretaierii cailor mele existentiale cu cele ale acestor animale aurii cu coama zburlita, este poate unul dintre cele mai ample ale vietii mele. Daca am incercat sa-l alung la inceput, fiindu-mi frica de dansul mai ceva ca de felinele feroce printre care ma invarteam, acum il imbratisez cu drag, cam cum ii imbratisez pe leii din viata mea de fiecare data cand iesim la vanatoare impreuna.

Cine e vanatorul si cine e vanatul pe ziua de azi? Dam cu banul si lasam soarta sa decida pentru noi, sau ne (de)numim din oficiu asumandu-ne roluri de urmarit sau urmaritor. There is greatness in being a skilled hunter, maybe just as much as in being a sneaky prey. Bird of prey… prey… prey.

Mirosul de sange intotdeauna da tonul unei vanatori pe cinste. Cine sangereaza primul, ala va trebui sa fuga mai repede spre ascunzisuri numai de el stiute. Caci daca va fi aflat, pe loc va fi… papat.

And similar to the cat who candidly ate the poor canary and cannot stop licking her whiskers in pride, the lion(ess) will pretty much do the same without forgetting to eternally brag about it! Caci gurile leilor, si aici imi permit sa fac discriminari la adresa masculilor, is sparte de nu se poate.

Sa fie oare de vina combinatia astrala cu cea de gen? Ca am auzit io de la un leu intelept cu coama deasa ca cica barbatii ar fi “prosti, fuduli si rai de gura”. Dar stati asa, ca nici cu leoaicele nu mi-i rusine. Chiar deloc. In materie de ragete de lupta, convingere, dominare sau pur si simplu joaca, o leoaica va reusi invariabil fie sa-si surzeasca adversarul, fie sa-l irite atat de tare pana in punctul in care se va trezi ragand singura la lustra care nu inceteaza a se opri din balanganit.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Do not get me wrong, folks! I love leos! All of them! Individually as well as in a pack! Va imaginati o haita de lei? Io cand ma uit cu ochii mintii in directia asta, primul lucru care imi apare este filmuletul acela care a tot circulat pe retelele de socializare, sponsorizat de Nikon, despre un biolog care s-a inhaitat cu o ceata de pui de lei in savana africana.

I-a crescut de cand erau de dimensiunea unor pisicute gingase si inofensive, pana cand au ajuns sa nu mai fie chiar atat de gingase, cat si un picut cam ofensive… cu lumea dimprejur, dar niciodata cu liderul si protectorul lor cu chip de om si suflet de leu.

Nu cred ca-l chema totusi Richard (Inima de Leu), dar omul acela a aratat lumii intregi ca, nu numai ca poti supravietui inconjurat de lei, dar ii si poti conduce dezvoltand cu ei relatii de atasament durabile si autentice, care transcend pura relatie dintre om si animal.

Caci leii, in situatia de fata, capatasera rol de animale totemice. Ce-i ala un animal totemic? Un corespondent animal cu care omul stabileste o conexiune atat de puternica, care ii va servi ca resursa existentiala. Io cred ca animalul meu totemic e pasarea. Nu m-am decis inca asupra unei specii, dar am cateva candidate care dau tarcoale fluturilor din capul meu mistic.

Chiar! Mistic rimeaza cu fistic! Acel film constituie pentru mine o inspiratie continua in drumul meu anevoios in relatiile pe care le tot tes cu leii din preajma mea. Mama mea draga e o leoaica tenace, de-o eleganta rar intalnita si mandra tare. Frati-meu ii in prima zi de fecioara, dar toti feromonii pe care ii transpira in luptele sale zilnice sunt de leu get-beget.

Unul dintre oamenii mei de capatai este leu si nu se sfieste sa le arate tuturor originea sa printr-un talisman stralucitor pe care il poarta in jurul gatului si cu care se joaca, ostentativ atunci cand doreste sa “ameteasca” pe careva.

Lion_by_Art_Photo

Cea mai veche, in sensul de batrana bineinteles (caci gaina batrana face prietenia buna), prietena a mea este o leoaica inconfundabila, al carei sport preferat este plimbatul prin cusca cu ceva accente intimidante. Dante. Dante.

This having been said, one might conclude, from this rather indecent self-exposure, that I am quite well-acquainted with the kind of the leos. Ii miros de la o posta, dar nu pentru ca ei put, ci pentru ca io pot.

E foarte instinctuala toata treaba, bag seama cu destul de multa luare-aminte! Ancestrala ar fi un cuvant si mai potrivit pentru descrierea acestei situatii inedite.

Leii pe care i-am invitat sa imi populeze existenta, esenta si prezenta au fost cei care m-au invatat cea mai importanta lectie dintre toate: supravietuirea cu capul neplecat! Adevarat ii ca capul plecat, sabia nu-l taie, dar capul neplecat poate anticipa de la kilometrii distanta orice sabie care l-ar viza.

Leii care au pasit clandestin prin gradina sufletului meu m-au invatat si ei cate ceva, si anume ca pot alunga orice fiinta care imi (in)calca sau dupa caz incarca spatiul personal inutil de dureros.

Leii care mi s-au infiltrat printre crapaturile Eului meu inca fraged si verde, doar pentru a incerca sa muste animalic din mine o parte care considerau ca li se cuvine au primit ceea ce au cautat: o parte scursa de viata, sangeranda pe post de trofeu flasc si placid.

Leii care mi-au bucurat viata, scaldandu-ma in razele de soare ale atentiei, elegantei si galanteriei care nu se vor demoda nicicand mi-au conferit dreptul de a ma lafai narcisic in mine ori de cate ori se gaseste careva sa incerce sa ma convinga de contrariul.

Inchei, inclinandu-ma in fata voastra in semn de dragoste si recunostinta, lei ai diminetilor, amiezelor, dupa-amiezelor, serilor si noptilor mele vijelioase! 😉