A Bunch of Non-Vegetarian Psychos

A Bunch of Non-Vegetarian Psychos

Mi se intampla rar sa ma prinda o seara din timpul saptamanii pe acasa. Eh, saptamana asta, cre’ca era miercuri, m-a prins, m-a tintuit de fotoliu si m-a legat fedeles. Curioasa de fel si oarecum hooked on documentaries, din alea de ti se face paru’ maciuca, am dat peste o treaba video care se numea dragalas: “Interview with a Cannibal”.

Mi-am zis in sinea mea cu un ranjet condescendent: Bai, io am facut master pe judiciara, deci cu siguranta nu o sa vad ceva care sa ma impresioneze in mod deosebit. 25 de minute mai tarziu injuram singura prin casa, ca reactie la micul film tocmai inghitit, si pe care imi era foarte dificil sa il diger. Mi se activasera toate defensele din lumea asta si ma indignasem pana la culme.

Cum pana mea poti sa transformi un canibal intr-un produs si sa faci din delictele sale, cat si din comportamentul sau, un morman de materiale media cu tenta pro-sociala? Japonia, Japonia, dar chiar in halul asta de dusi cu pluta sa fie these Japs? Nu degeaba si-au luat-o in WW2! Da, asta e the vigilante din mine speaking.

Dar, lasand gluma la o parte, imi este imposibil sa inteleg cum autoritatile japoneze nu au luat masuri impotriva lui Issei Sagawa. Nu vreau sa ma apuc sa va oripilez cu detalii plastice despre ce a facut nenea asta cu ochii in parti, dar pe scurt: pe cand se afla la Paris sa studieze literatura comparata (Suntem culti ce pana noastra japoneza!) a cunoscut o don’soara pe care a placut-o instant si a zis sa o invite la el ca sa il ajute la nush ce. O data aflata in apartamentul japonezului, nea’ nu a stat foarte mult pe ganduri: a impuscat-o, a violat-o, a dezmembrat-o, a mancat-o pe jumatate si a vrut sa o faca pachet (la propriu!) si sa o deverseze (romantic!) intr-un lac din Bois du Bologne. In ordinea asta. Acum, e clar pentru oricine, ca Gigil Japonezu’ era dus grav cu capul.

Autoritatile franceze au zis: Nous n’en fichons! Nu vrem sa il tinem in inchisoare pe banii statului francez! Asa ca l-au extradat. Ajuns acasa, pe meleagurile natale, Issei Sagawa a stat intr-un spital de boli mentale vreun an asa sa isi revina dupa experienta sa europeana, dupa care, fara nici o remuscare sau regandire a situatiei, statul japonez a zis: Zboara, puiule, zboara! Liber si linistit, ca toate necazurile tale s-au terminat! Un an la nebuni iti ajunge ca sa nu iti mai treaca prin cap sa mananci femei. Fute-le ma! Nu le manca! Asa facem noi astia normalii!

Singur, trist, infometat si falit, canibalul japonez a gasit lesne moduri de a face bani dupa ce a fost eliberat din ospiciu. A intrat intr-un cerc de regizori si scriitori boemi in cautare de grotesc si senzational care l-au platit sa isi vanda povestea canibala sub diverse forme. Si uite asa omul nostru a facut un film ne-enactment of his crime, o carte de benzi desenate manga, o carte in care isi traducea cele 3 evaluari psihiatrice si includea poze ale victimei si cu scena crimei, niste filmulete cu role-play in care el era Lupul cel Rau care o manca pe o tantica japoneza care o juca pe Scufita Rosie, un semi-documentar din ciclul “O zi cu….” si pe final documentarul despre care tocmai ce va povestesc.

Pentru mine una este halucinant cum absolut nimeni nu s-a sesizat, si i-a permis omului astuia, nu numai sa ramana in libertate, ci si sa faca bani de pe urma delictelor comise. Nu inteleg! Ma depaseste si ma scoate din sarite in acelasi timp! Ce cacat de legislatie degeaba aveti frate in Japonia, de l-ati lasat pe Issei Sagawa sa walk, atata timp cat mintea lui cea incetosata de psihopatie inca are fantezii cu tente canibale? Tre’ sa manance 100 de oameni ca sa devina important sau un infractor in toata regula? Una nu conteaza? Sau poate si-o cauta doamna?

Sub egida rasu’-plansu’ canibalul japonez s-a apucat sa isi dea cu presupusul despre motivatia sa criminala, cacand din putul gandirii o cugetare de mi s-au strepezit neuronii dupa care au intrat in greva: Poate daca as fi iesit cu ea la masa nu as fi sfarsit prin a o manca!”. Psihologic sa zicem ca pot intelege, dar oricum declaratia frizeaza ridicolul si este pusa pe tapet cu o oarecare ostentatie, ca si normalitatea cu care vorbeste individul despre ce si cum a facut prin copilarie care ar fi putut fi triggere pentru crima din Paris.

Dupa ce m-am fatait vreo ora prin casa, in incercarea de a ma lepada de reziduurile mentale ale minunatului documentar, ca sa nu visez urat noaptea, m-am culcat. Am povestit si altora, din gura-‘n gura despre acest specimen (in)uman. Pai ce? Numai io sa ma revolt? Let’s make a revolted group! In teorie am mai multe idei despre cum e treaba cu canibalismul, dar pe mine la cazul asta m-a socat irecuperabil nepasarea autoritatilor japoneze in fata unui canibal care scoate profit de pe urma infractiunilor comise fara a arata cea mai mica urma de remuscare.

Si ca sa ma mai linistesc oleaca, mi-am indreptat atentia spre the cannibal I know :)), adica figura reprezentativa pentru mine a canibalismului, despre care am invatat si la psihopatologie sociala: Jeffrey Dahmer a.k.a. The Milwaukee Cannibal. Am gasit un alt documentar si i-am dat play sa vad daca the life and works of Dahmer imi vor sterge the shit compliments of Issei Sagawa. Well, it worked! Chiar binisor!

Filmul mi se pare ca a cuprins toate aspectele esentiale in conturarea unui profil psihologic si criminologic ale unui criminal in serie. Early childhood, important family evets, school and professional backgrounds, orientare si activitate sexuala, numar de victime, modus operandi, particularitati ale modului de operare, modul in care a fost prins si modul in care s-a sfarsit punerea sa sub acuzatie. Documentarul a fost atat de bine gandit dpmdv incat specialistii pot sa conchida lesne ca in cazul Dahmer au existat red flags cu duzina.

Trebuia doar ca cineva sa le bage in seama si sa zica: This shit is fishy! De la divort nasol al parintilor, solitudine, alcoolism, singuratate (patologica zice naratorul), abandon parental, disectii pe road-kill-uri la o varsta foarte mica, ideatie criminala in copilarie, acting-out garla in liceu, homosexualitate reprimata, parafilii cu un manechin si tot asa. Ceea ce a urmat de la prima sa crima pana la ultima este o dubiosenie extrem de inteligenta. Nu degeaba zic ca Dahmer a fost un psihopat, pentru ca de fiecare data cand intampina obstacole in modul sau de operare, gasea solutii adecvate la problemele sale. A scapat de politie de vreo 3 ori afisand calm si alibiuri foarte pertinente.

Partile mai kinky ale crimelor sale au fost alea in care a vrut el sa faca o piramida din craniile victimelor, sau in care topea intr-un butoi cu acid ramasitele osoase ale victimelor, sau alea in care injecta victimele cu ceva substante in creier pentru a vedea daca le poate mentine intr-o stare de mijloc intre viata si moarte ca sa fie zombie-urile lui sexuale. Bolnavior baiat, dar un pic mai cinstit zic io, decat Sagawa.

De indata ce a fost prins de politie – Fourth time’s a charm for the American police force!, Dahmer s-a apucat sa le povesteasca politistilor de caz despre toate cele 17 victime in detaliu intr-o marturie scrisa de nici mai mult nici mai putin decat vreo 150 de pagini de orori. Imi si imaginez cum au citit psihologii judiciaristi declaratia sa, pentru a ii face profilul psihologic. Apararea sa in instanta a avut la baza argumentul necrofiliei ca boala mentala, dar nu a convins juriul, astfel incat Jeffrey Dahmer a fost condamnat in la 957 de ani de detentie. Dupa vreo 2 ani de parnaie, un botez mai tarziu si ceva regasiri ale lui Dumnezeu, Dahmer a fost omorat (culmea!) de un alt detinut afro-american care se autoproclamase Jesus. Killed by Jesus after finding God! That’s a bitch, don’t you think?

Ceea ce persista latent dupa vizionarea documentarului despre Dahmer sunt interventiile tatalui sau, care explica pe indelete cam cum de a ajuns fi-su un psihopat criminal in serie. Vorbele pluteau intr-o mare de vinovatie de care nu cred ca va scapa in viata asta. Oricum se tinea bine. Dupa ce am terminat si cu Dahmer, m-am intrebat daca exista vreun Cannibal Hall of Fame si my wishful thinking m-a dus fix la un colaj video cu cei mai cei dintre criminalii canibali, asa ca tre’ sa va pun si pe voi in tem, asta in caz ca nu ati capitulat pana acum din citirea acestui post, care (imi asum) este a little bit uncomfortable for delicate minds.

Asaaaa, deci daca e sa fim sintetici in expunere, cei mai cunoscuti canibali ever made ar fi cam astia:

1)  Fritz Haarman a.k.a. The Vampire of Hanover care undeva prin Germania a omorat si mancat vreo 24 – 27 de omusori (baieti si barbati), a caror carne le-a si vandut-o pe piata neagra a carnii din zona. In 1925 a fost executat. Cica s-a cait un pic pentru faptele sale.

2) Albert Fish a.k.a. The Moon Maniac care prin S.U.A. a omorat si papat vreo 3 copchii (2 baieti si 1 fata) si s-a dat mare ca ar fi molestat peste 100 de copii. Ultima crima, respectiv cea a lui Grace Budd in varsta de 10 ani a ramas in istorie pentru ca la 6 ani de la disparitia fetei, canibalul bine-voitor le-a trimis o scrisoare parintilor in care le spunea cam asa: “It took me 9 days to eat her entire body. I did not fuck her though I could have had I wished. She died a virgin.” A fost executat prin 1936 si s-a aratat quite curious and happy to be fried. Faza tare e ca a fost nevoie de vreo 2 runde de socuri electrice pentru ca nea Fish s-a gandit pe perioada detentiei sa isi bage vreo 27 de ace cu gamalie in pelvis, iar metalul din corp a generat ceva scantei in plus la focul de artificii.

3) Karl Denke (fara vreun a.k.a.), neamt de origine, a ucis si had for dinner peste 30 de persoane. Dupa ce a fost prins, la o zi distanta s-a sinucis (Total cliseic si neinteresant, draga Karl!)

4) Edmund Kemper a.k.a. The Co-Ed Butcher a born and bread American a lasat fara viata si savurat vreo 10 oameni incepand cu bunicii pe la varsta de 15 ani, continuand cu tinere autostopiste si sfarsind apoteotic cu ma-sa abusiva si prietena ei cea mai buna. Talk about some unfinished family business! S-a predat frumusel dupa ce a omorat-o pe ma-sa si si-a recunoscut necrofilia si canibalismul cu autostopistele. Omul era oarecum gigantic cu o inaltime de 2,06 m si o greutate de 136 kg. Unde mai pui ca era si geniu cu un IQ de 136. Sfat parintilor: Nu va suparati sau abuzati copchilul geniu. La maturitate o sa v-o luati grav!

5) Joachim Kroll a.k.a. The Ruhr Cannibal, tot neamt, a killerit vreo 14 persoane cu varste cuprinse intre 4 – 61 de ani si a fost prins in timp ce isi gatea romantic o cina constand in bratul unei fetite de 4 ani.

6) Richard Chase a.k.a. The Dracula Killer, american, a omorit 6 persoane si catorva le-a baut si sangele. Ultimele 4 victime erau chiar o familie, iar pe unul dintre ei l-a luat la pachet pentru mai tarziu. I-a mancat creierul copilului dupa care i-a amestecat niste organe cu Cola intr-un soi de shake pe care l-a baut (You sick fuck!). In 1980 dupa ce a fost prins s-a si sinucis (Inca un las!);

7) Issei Sagawa a.k.a. Japonezul Dobitoc si Fudul, a omorat dupa cum va spuneam la inceput o femeie olandeza in Franta dupa care a mai si violat-o si mancat-o. Pedeapsa primita: un an intr-un azil de bolnavi mental. Yeeeey! Hooray for the Japonese justice system! Motherfuckers!

8) Tsutomu Miyazaki a.k.a. The Otaku Murderer, japonez din mama in tata a omorat vreo 4 fetite cu varste cuprinse intre 4 – 7 ani, le-a mancat parti ale corpului si le-a baut si un pic din sange. Crimele sale au generat valuri de controverse in Japonia cu privire la caracterul instigator al anime-urilor, benzilor desenate manga si jocurilor video japoneze.

9) Andrei Chikatilo a.k.a. The Butcher of Rostov, rusnac zdravan a omorat si pregatit pentru cina peste 56 de oameni avand o predilectie pentru utere si testicole. Fiecare cu complexele lui de fertilitate, acum! A fost executat in 1994.

10) Jeffrey Dahmer a.k.a. The Milwaukee Cannibal, american dupa cum ati banuit a omorat, violat, mancat si topit in acid vreo 17 baieti si barbati homosexuali. Avea o predilectie pentru bicepsi, coapse si inimi, aparent.

11) Armin Meiwes (canibalul) + Bernd Jurgen Brandes (carnita) a.k.a. Doi nemti tembeli s-au gasit dupa ce primul a dat un anunt pe site-ul sau intitulat sugestiv The Cannibal Cafe ca “Looking fir a well-built 18 to 30 y/o to be slaughtered and then consumed”, iar cel de-al doilea (cumintel) a raspuns pozitiv anuntului. Restul e canibalism!

Gata, i-am gatit! Gatat, adica! :)) In speranta ca nu v-am dezgustat total cu continuturile informationale care imi invadasera creierul si drept urmare trebuiau externalizate ASAP, va doresc pofta buna in continuare. Pentru necunoscatori, specific yet again, ca disclaimer, ca notele sarcastice, ironice si cinice din postul de fata nu sunt altceva decat manifestari ale unui mecanism de aparare matur pe care il scot la inaintare cand am de-a face cu scary and horrific shit, pe numele lui (mecanismul adica), umor. 😉 Enjoy the rest of the weekend, asta daca nu va hotarati subit sa deveniti vegetarieni! :))

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *