Cai verzi pe…ste tot!

Cai verzi pe…ste tot!

Visam la o pereche de colanti verde kaki cu cai pe dansii. In lung si-n lat. De jur imprejur pana-n…spate. Si visu’-mi fu atat de puternic ca l-am facut sa se intample. Acum sunt bucuroasa posesoare a unei herghelii care imi va galopa pe picioare din cand in cand…in cand. Am o afinitate aparte pentru hainele cu mesaj simbolic. Iar caii verzi daca nu-i avem pe pereti, tre’ sa-i avem pe undeva.

Ca sa avem in ce ne ancora visurile. Face sens pentru voi ce zic io acilisea? M-am si gandit cu ce o sa ii asortez. Cu un tricou kaki (cum altfel?!) pe care dupa vreo doua zile de tatonari mi l-am luat de la standul de materiale promotionale ale Festivalului de Film din Motovun Editia a XII-a prin 2010 adica acum ha-haa! Am concluzionat ca s-ar potrivi de minune. Ca doua boabe-ntr-o pastaie sau doua rufe-ntr-o copaie. Oaie! :))

Nu de alta, dar trebuie sa termin cumva poezia post-moderna cu ceva rimat. Pastaie-copaie-oaie! Dar sa ne intoarcem la oile noastre, sau mai cu seama la caii nostri. Intamplarea face ca mie chiar mi-e cam frica de cai. Unele amintiri din copilarie inca ma mai bantuie la ceas de seara. Asta cand nu alerg dupa cai verzi pe pereti sau numar oi (tot pe pereti) ca somnifer autoindus.

Dar cu mintile omului nu te pui. Le lasi acolo, sa dospeasca (ne)linistite, si atunci cand simti ca ceva miroase a ars le mai bagi un pic de aer/apa dupa gust. Asta e un post criptic, recunosc! E ca si cum as scrie in limbaj binar, dar trag speranta ca sunt macar cativa omusori care inteleg cate ceva din ce indrug io in seara asta faina.

Atunci cand ma trezesc sa dau frau liber asocierilor mele libere, atunci sa te tii! Ca se toooot leaga si dezleaga ca ochiurile unui pulover tricotat de mama. Chiar, n-am mai vazut-o pe mama tricotand de ceva vreme. Cand eram io mica, cam de scoala generala asa, mi-o aduc aminte stand lejer pe unul dintre fotoliile din sufragerie si tricotand in timp ce o supraveghea discret pe fi-sa cum isi face lectiile. Mai vorbea la telefon, mai invartea un ochi, mai bombanea ca nu i-a iesit modelul.

Si uite asa ma trezeam cu fulare kilometrice din mohair si caciuli cu ciucuri care le dadeau un prilej strasnic colegilor de clasa sa ma fugareasca. Era un adevarat preambul pe care tineam mortis sa-l intamplu inaintea fiecarei dupa-amieze de facut lectii. Recte, scoteam tot din ghiozdan si le asezam de la mare la mic in mijlocul mesei de mijloc din sufragerie, unele peste altele, dar niciodata claie peste gramada. Si penarul era ultimul, in varf, la loc de cinste. Dupa care extrageam din turnuletul proaspat facut un caiet si o carte si incepeam sa balotez.

Imi zice muma si in zilele noastre ca io nu prea ceream ajutor la lectii. Cel putin in generala. Capoasa de mica fusei, recunosc! Sau poate se lega totul mai cu sens in capsorul meu. Nu stiu sigur! Dar ceea ce stiu e ca temele la mate’ mi-au dat intotdeauna batai de cap. Si palpitatii. As fi facut orice altceva, mai putin asta.

Pana si caii cei verzi din acele vremuri se minunau de aversiunea mea spre tot ceea ce inseamna mate’. Si ca lucrurile sa nu fie usoare, m-am incapatanat (io) sa dau si la mate-info. Sa fie treaba, treaba! Pentru ca mi-am zis: Bai ceva-ceva tot s-o prinde si de mine! Poiata mi-s, artistica mi-s, dar matematica te face om! Sau nu (aveam sa aflu mai tarziu, dar nicidecum prea tarziu)!

Si cata cazna am avut cu numerele, limitele, triunghiurile si ecuatiile. Valeu si vai de mine. Tata (care intamplator sau nu fuse la viata lui si prof’ de mate’) ma intreba: Cum alti colegi de-ai tai stiu sa isi faca tema la matematica si tu nu? Cu o privire demna de o bovina pe vreme cetoasa, dadeam din umeri si il rugam mieros sa ma ajute. Si ma ajuta. Folosind cunostinte mult prea avansate in rezolvarea problematicelor probleme de algebra, analiza sau trigonometrie. Cu cele mai bune intentii, desigur! Nestiutoare sefa, cu teme de olimpica. Paradox intruchipat.

Nu ma poate acuza nimeni ca nu as fi incercat, dar n-a fost sa fie. Intre mine si mate’ chimia fu inexistenta. Dupa ce m-am umanizat alegandu-mi o facultate pe masura potentialurilor mele nemarginite, ma umflam in pene atunci cand eram singura care intelegea un pic mai multa statistica decat colegii socio-umani de la nastere. Imi gasisem in sfarsit contextul in care puteam sa ma mandresc cu matematica pe care o stiam. Matematica pentru psihologi! :)) Asta suna ca limba chineza pentru ingineri.

Baza o am in continuare, deci anii de lacrimi, palpitatii si meditatii nu s-au dus in van. Stiu sa numar oi, cai sau alte animale arhetipale, sa adun ganduri, sa inmultesc emotii, sa impart lucrurile pe categorii, sa calculez delta pentru dilemele mele existentiale si sa ma panichez cand e negativ! Limitele chiar daca ideal imi tind de la 0 la infinit, de cele mai multe ori rezulta in numele care apartin multimii numerelor naturale. Si triunghiuri asemenea identific cand mi se pune pata grav.

Si cand te gandesti ca totul a pornit de la o pereche de colanti verzi cu cai… 😉

Oare caii verzi pe pereti sunt rude cu unicornii? 😀

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.