Ce poliandria mea fraternala?

Ce poliandria mea fraternala?

Po-li-an….Ceeee? Iar vine si asta cu vorbe complicate asa pe nemancate? Adica io o citesc, dar daca incepe cu faze din astea nu ma mai joc. Ma duc pe blogul altcuiva mai putin complicat si fitos!

Stimate cititorule, sezi bland, ca nici io nu stiam pana acum 5′ ce-i aia poliandrie. Drept pentru care am facut o excursie mica pan’ la DEX care zice ca poliandria ar fi o forma istorica de organizare a familiei (intalnita astazi numai la unele triburi primitive) în care o femeie poate sa se casatoreasca in acelasi timp cu mai multi barbati. Indeajuns de simplu si cinstit, nu crezi?

Dar mai cu seama, ca s-o bagam pe ea, poliandria, in context, mai aduc o vorba de care ai auzit sigur: poligamie. Asadar, si prin urmare, daca unii barbati isi permit luxul de a se lafai in viata avand coada de muieri aliniate spre a le fi soate, asa si unele dudui aleg sa isi faca asigurari de viata casatorindu-se cu mai multi barbati, concomitent sau cu ceva decalaj. Oricum ar fi, e cu mai multi. De acolo si sintagma de poli. 😉

Pentru noi astia care nu suntem nici mormoni (unde poligamia se practica in draci!), nici arabi (idem), nici nepalezo-tibetane din varful muntilor Himalaya care in loc de drame clasice cu adulter si plecat la mama acasa, baga o poliandrie mica, totul pare foarte iesit din comun.

Asa ca te invit la ZOO, draga cititorule! Cumparam bilete impreuna. Fara reducere, ca suntem majori si ne intereseaza pana la bulbucarea ochilor acest subiect situat la granita dintre sociologie, antropologie si psihologie de cuplu.

Daca poliandria e ceea ce tocmai am spus mai sus, poliandria fraternala e practic starea de caznicie a unei femei cu doi sau mai multi frati. Pai nu? Mama de mica imi spunea ca e bine sa impart chestii cu frati-meu. Acum io nu stiam ca s-ar referi si la parteneri de cuplu. :)) Noroc ca am un frate, si nu o sora, ca atunci sa fi vazut rivalitati fraterne.

Dar asta nu pare a fi o problema pentru comunitatile rurale neatinse de mana omului occidental situate undeva intre Nepal si Tibet, la vrea peste 500 km de Kathmandu, capitala Nepalului. Pe cultura si civilizatia mea daca inteleg toata smecheria asta combinatorica!

Si io atunci cand nu inteleg ceva, ma incrunt, iau sapa din debara si incep sa dezgrop explicatii care sa imi domoleasca setea, cat si foamea de cunoastere. Imi puteti spune lejer Knowledge Flamanzila & Setila! 😀 Mintea mea deja s-a dus la conectarea poliandriei de poligamie si de monogamie.

In principiu in functie de nevoi si neam, vorba poietului, oamenii se organizeaza marital in consecinta. Tin minte ca in formarea mea pe terapie de cuplu si familie, la un moment dat al nostru formator drag ne-a pus o intrebare incuietoare: Care credeti ca este tendinta naturala a speciei umane? De a fi monogama, monogama in serie sau poligama?

Cursantii, femei in majoritate, au creat o rumoare de nedescris, strigand sus si tare: MONOGAMIEEE! Io, va spun drept, desi tot femeie cum ma si recomand de obicei 😛 am stat un pic pe ganduri. Ca nu eram convinsa de categorisirea monogamiei ca tendinta naturala. Cred ca asta ne dorim ca oameni. Atentie, exclusivitate si monogamie. Liniste in pat si in casa.

Dar oare asta este tendinta noastra naturala? Daca ma gandesc la ipotezele conform carora barbatii ar fi programati genetic sa isi raspandeasca samanta in cele 9 zari pentru a indeplini legamantul de procreere si perpetuare a speciei, monogamia cade grav.

Mai mult decat atat, daca ma mai gandesc si cele mai noi tendinte relationale in care atasamentul si angajamentul devin complicate, deschise si flexibile, as zice ca parca toata lumea zilelor noastre migreaza spre o forma de poligamie. Unii dusi de valul maselor cu intentii poligame in vreme ce altii cu buna stiinta si premeditare.

Acum intrebarea pe care mi-o pun io ar fi: Da’ de ce aleg unii oameni occidentali sa fie poligami? Care este spiel-ul? Si reteaua mea de rationament se duce spre motivatii religioase, sociale si economice mai intai. Dar intra in ecuatie si factorul X al moralei relationale.

Huh? Ce-i aia morala relationala?

Pai e aia cu gen ce e bine si ce nu e bine sa faci intr-o relatie, sau in raport cu partenerul tau de cuplu.

Ah, deci vorbim si de vinovatie daca vorbim de morala.

Desigur, ca unde-i morala, e si nitica religie, si unde-i religie, culpabilitatea e nelipsita. Ca asa ne place noua, credinciosilor, sa ne credem vinovati pentru simpla noastra existenta. Daca mai si poligamam, atunci sa te tii pe pozitii.

In cazurile unde poligamia este o prescriptie religioasa, toate-s bune, cum e cazul musulmanilor sau a mormonilor. In celelalte cazuri vorbim de preacurvie cu diferite grade de gravitate. Daca te duci din floare in floare, fie barbat sau femeie, intri in conflict cu dogma crestina. Adica mai pe scurt, ai pus-o, fraiere/fraiero!

Tre’ sa te duci sa iti marturisesti pacatele, daca mai vrei vreodata sa te arati asa cum esti in fata lui Doamne Doamne, si evident tre’ sa iti ispasesti pacatele. Cum? Pai da-i cu Tatal Nostru, 20 de bucati, Crezul, de 3 ori pe zi, contributii la cutia milei si una dupa ceafa din partea sutanei care ti-a ascultat netrebniciile!

Dupa consultarea cu ceva materiale de specialitate musulmana, am conchis ca poligamia in acest tip de societati are ratiuni atat religioase – Gen, toate femeile sa vina la Allah, sa dea proba de sotie!, cat si pecuniare. Adica poligamia ar fi o solutie echitabila la saracie, si evitarea situatiilor in care femeile ar ramane pe strazi, nemaritate si fara un sprijin real din partea unui barbat.

Pentru ca aici, barbatul e baza. Fara de dansul, treaba nu-i treaba, si viata nu-i viata! Si femeile s-au conformat sa imparta un partener intre ele, atata vreme cat imparteala era echitabila si fara favoritisme. Ca daca era cu favoritisme s-ar fi lasat automat cu galceava in batatura, si cu strigaturi ca in tara Oasului. Nici un musulman, oricat de bazat ar fi, nu isi doreste sa trebuiasca sa tina in frau o hoarda de araboaice furioase care isi cer drepturile de neveste.

Nu, nu, nu! Evident, prima-i prima, intotdeauna. Alpha Wife! Cat si prima nevasta care naste un baiat… Dar sub aspectul compensatiilor si beneficiilor care se asociaza cu jobul de nevasta de arab, toate trebuie sa primeasca aceeasi cantitate de aur, camile, mancare, atentie, sex, toale si tot asa.

Daca omul nostru poligam scapa in porumb, atunci e jale. Pentru el. Pentru ca oricum ar fi, de ura si razbunarea unei femei nu prea poti sa scapi. Poti sa incerci sa fugi, dar asta nu o va face decat sa se ambitioneze si sa te urmareasca si mai abil. Ascultati, o femeie care stie ce spune…;)

Pe principiul asta functioneaza si comunitatea mormona din punctul de vedere al organizarii poligame. Barbatu’-i miezul, iar femeile pulpa din fructul casatoriei! O diferenta majora ar fi aceea ca mormonii sunt un pic mai occidentali de fel decat musulmanii. Mai deschisi la minte. Nu-si infasoara femeile in valuri, mai ceva ca niste mumii, nu le pun site pe ochi si nu se isterizeaza daca vad capul descoperit al unei femei, sau vreo bucatica de carnita la vedere.

Acum ca ne-am dumirit cat de cat cu privire la poligamie sa trecem in subiectul care ne macina creierii azi, adica poliandria. Cand am citit articolul asta care a si generat de altfel activarea resurselor pentru a intelege fenomenul poliandriei un gand curajos mi-a sagetat mintea:

Ce-ar fi daca poliandria, nu ar fi decat o alta forma de manifestare matriarhatului in acele comunitati, si deci o forma de feminism?

Aici categoric am nevoie de sprijinul si indrumarea persoanelor abilitate sa cugete despre drepturile femeilor si doctrina feminista. Deci astept lamuriri, doamnelor si domnisoarelor cititoare! Intr-o astfel de conjunctura nu prea putem spune ca femeia devine obiect al barbatului, pentru ca face o alegere, respectiv aceea de a se casatori si coabita cu mai multi barbati. Ea singura, ei multi. Cel putin doi.

Ca sa o dau in trivialitati, bine zicea Alex Velea cu: Dragostea se face-n minim doi. Dar pun pariu ca el nu se gandea la poliandrie, ci doar la un amarat de menaj a trois. Banal daca ma intrebati pe mine! :)) Sa revenim, deci femeia devine subiectul principal al unei casnicii cu mai multi barbati, al caror scop primordial in viata este sa aiba grija de ea. Haremul tibetan reloaded! 😉 Pai ma duc si io in Tibet, frate! Sa ma dau la mica publicitate:

Femeie caucaziana, alba ca branza, cu prea multa scoala, capoasa grav, caut barbati tibetani, cu stare, amabili si draguti in vederea realizarii unei uniuni consensuale poliandrice. Accept si frati! :))

Acum sincer, asiaticii nu prea sunt pe gustul meu. Puteti sa spuneti ca sunt prea selectiva, sau chiar rasista, dar io doresc uniuni cu barbati cu care sa am lucruri in comun. Pasiunea pentru Buddha, nu este unul dintre aceste lucruri, asa ca I’ll pass on Tibetans and Nepalese.

Hai sa zicem ca dupa ceva sapaturi arheologice mi s-a mai cracanat un pic mintea, cat sa incapa si conceptul de poliandrie. Dar acum poliandria fraternala deja ma provoaca si mai tare ca happening. Si nu pot sa nu ma gandesc decat la complexul lui Seth. Adica pe bune? Dupa ce avem de-a face, noi copiii care suntem mai multi la parinti, cu rivalitati si invidii mai mult sau mai putin prostesti, acum ca doi sau mai multi frati sa imparta aceeasi femeie mi se pare un intins dubios de coarda.

In filmul competitivitatii fraterne masculine este aruncata o femeie. Care daca nu e devorata de frati, are mari sanse sa traiasca visul vietii ei in care este idolatrizata si disputata intre 2 sau mai multi frati mai ceva ca o zeitate. Cu ofrande, sacrificii si tot tacamul. Sunt convinsa ca viata nu e una roz in poliandria fraternala, dar macar e variata! Si femeia e mai presus de tot si toate. Ceea ce ma face sa conchid ca poate nu-i o idee chiar atat de rea. Pacat ca bigamia in Romania e usor ilegala. Si mama nu a crescut si educat o infractoare…:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *