Tag Archives: caznicie

Ce poliandria mea fraternala?

Ce poliandria mea fraternala?

Po-li-an….Ceeee? Iar vine si asta cu vorbe complicate asa pe nemancate? Adica io o citesc, dar daca incepe cu faze din astea nu ma mai joc. Ma duc pe blogul altcuiva mai putin complicat si fitos!

Stimate cititorule, sezi bland, ca nici io nu stiam pana acum 5′ ce-i aia poliandrie. Drept pentru care am facut o excursie mica pan’ la DEX care zice ca poliandria ar fi o forma istorica de organizare a familiei (intalnita astazi numai la unele triburi primitive) รฎn care o femeie poate sa se casatoreasca in acelasi timp cu mai multi barbati. Indeajuns de simplu si cinstit, nu crezi?

Dar mai cu seama, ca s-o bagam pe ea, poliandria, in context, mai aduc o vorba de care ai auzit sigur: poligamie. Asadar, si prin urmare, daca unii barbati isi permit luxul de a se lafai in viata avand coada de muieri aliniate spre a le fi soate, asa si unele dudui aleg sa isi faca asigurari de viata casatorindu-se cu mai multi barbati, concomitent sau cu ceva decalaj. Oricum ar fi, e cu mai multi. De acolo si sintagma de poli. ๐Ÿ˜‰

Pentru noi astia care nu suntem nici mormoni (unde poligamia se practica in draci!), nici arabi (idem), nici nepalezo-tibetane din varful muntilor Himalaya care in loc de drame clasice cu adulter si plecat la mama acasa, baga o poliandrie mica, totul pare foarte iesit din comun.

Asa ca te invit la ZOO, draga cititorule! Cumparam bilete impreuna. Fara reducere, ca suntem majori si ne intereseaza pana la bulbucarea ochilor acest subiect situat la granita dintre sociologie, antropologie si psihologie de cuplu.

Daca poliandria e ceea ce tocmai am spus mai sus, poliandria fraternala e practic starea de caznicie a unei femei cu doi sau mai multi frati. Pai nu? Mama de mica imi spunea ca e bine sa impart chestii cu frati-meu. Acum io nu stiam ca s-ar referi si la parteneri de cuplu. :)) Noroc ca am un frate, si nu o sora, ca atunci sa fi vazut rivalitati fraterne.

Dar asta nu pare a fi o problema pentru comunitatile rurale neatinse de mana omului occidental situate undeva intre Nepal si Tibet, la vrea peste 500 km de Kathmandu, capitala Nepalului. Pe cultura si civilizatia mea daca inteleg toata smecheria asta combinatorica!

Si io atunci cand nu inteleg ceva, ma incrunt, iau sapa din debara si incep sa dezgrop explicatii care sa imi domoleasca setea, cat si foamea de cunoastere. Imi puteti spune lejer Knowledge Flamanzila & Setila! ๐Ÿ˜€ Mintea mea deja s-a dus la conectarea poliandriei de poligamie si de monogamie.

In principiu in functie de nevoi si neam, vorba poietului, oamenii se organizeaza marital in consecinta. Tin minte ca in formarea mea pe terapie de cuplu si familie, la un moment dat al nostru formator drag ne-a pus o intrebare incuietoare: Care credeti ca este tendinta naturala a speciei umane? De a fi monogama, monogama in serie sau poligama?

Cursantii, femei in majoritate, au creat o rumoare de nedescris, strigand sus si tare: MONOGAMIEEE! Io, va spun drept, desi tot femeie cum ma si recomand de obicei ๐Ÿ˜› am stat un pic pe ganduri. Ca nu eram convinsa de categorisirea monogamiei ca tendinta naturala. Cred ca asta ne dorim ca oameni. Atentie, exclusivitate si monogamie. Liniste in pat si in casa.

Dar oare asta este tendinta noastra naturala? Daca ma gandesc la ipotezele conform carora barbatii ar fi programati genetic sa isi raspandeasca samanta in cele 9 zari pentru a indeplini legamantul de procreere si perpetuare a speciei, monogamia cade grav.

Mai mult decat atat, daca ma mai gandesc si cele mai noi tendinte relationale in care atasamentul si angajamentul devin complicate, deschise si flexibile, as zice ca parca toata lumea zilelor noastre migreaza spre o forma de poligamie. Unii dusi de valul maselor cu intentii poligame in vreme ce altii cu buna stiinta si premeditare.

Acum intrebarea pe care mi-o pun io ar fi: Da’ de ce aleg unii oameni occidentali sa fie poligami? Care este spiel-ul? Si reteaua mea de rationament se duce spre motivatii religioase, sociale si economice mai intai. Dar intra in ecuatie si factorul X al moralei relationale.

Huh? Ce-i aia morala relationala?

Pai e aia cu gen ce e bine si ce nu e bine sa faci intr-o relatie, sau in raport cu partenerul tau de cuplu.

Ah, deci vorbim si de vinovatie daca vorbim de morala.

Desigur, ca unde-i morala, e si nitica religie, si unde-i religie, culpabilitatea e nelipsita. Ca asa ne place noua, credinciosilor, sa ne credem vinovati pentru simpla noastra existenta. Daca mai si poligamam, atunci sa te tii pe pozitii.

In cazurile unde poligamia este o prescriptie religioasa, toate-s bune, cum e cazul musulmanilor sau a mormonilor. In celelalte cazuri vorbim de preacurvie cu diferite grade de gravitate. Daca te duci din floare in floare, fie barbat sau femeie, intri in conflict cu dogma crestina. Adica mai pe scurt, ai pus-o, fraiere/fraiero!

Tre’ sa te duci sa iti marturisesti pacatele, daca mai vrei vreodata sa te arati asa cum esti in fata lui Doamne Doamne, si evident tre’ sa iti ispasesti pacatele. Cum? Pai da-i cu Tatal Nostru, 20 de bucati, Crezul, de 3 ori pe zi, contributii la cutia milei si una dupa ceafa din partea sutanei care ti-a ascultat netrebniciile!

Dupa consultarea cu ceva materiale de specialitate musulmana, am conchis ca poligamia in acest tip de societati are ratiuni atat religioase – Gen, toate femeile sa vina la Allah, sa dea proba de sotie!, cat si pecuniare. Adica poligamia ar fi o solutie echitabila la saracie, si evitarea situatiilor in care femeile ar ramane pe strazi, nemaritate si fara un sprijin real din partea unui barbat.

Pentru ca aici, barbatul e baza. Fara de dansul, treaba nu-i treaba, si viata nu-i viata! Si femeile s-au conformat sa imparta un partener intre ele, atata vreme cat imparteala era echitabila si fara favoritisme. Ca daca era cu favoritisme s-ar fi lasat automat cu galceava in batatura, si cu strigaturi ca in tara Oasului. Nici un musulman, oricat de bazat ar fi, nu isi doreste sa trebuiasca sa tina in frau o hoarda de araboaice furioase care isi cer drepturile de neveste.

Nu, nu, nu! Evident, prima-i prima, intotdeauna. Alpha Wife! Cat si prima nevasta care naste un baiat… Dar sub aspectul compensatiilor si beneficiilor care se asociaza cu jobul de nevasta de arab, toate trebuie sa primeasca aceeasi cantitate de aur, camile, mancare, atentie, sex, toale si tot asa.

Daca omul nostru poligam scapa in porumb, atunci e jale. Pentru el. Pentru ca oricum ar fi, de ura si razbunarea unei femei nu prea poti sa scapi. Poti sa incerci sa fugi, dar asta nu o va face decat sa se ambitioneze si sa te urmareasca si mai abil. Ascultati, o femeie care stie ce spune…;)

Pe principiul asta functioneaza si comunitatea mormona din punctul de vedere al organizarii poligame. Barbatu’-i miezul, iar femeile pulpa din fructul casatoriei! O diferenta majora ar fi aceea ca mormonii sunt un pic mai occidentali de fel decat musulmanii. Mai deschisi la minte. Nu-si infasoara femeile in valuri, mai ceva ca niste mumii, nu le pun site pe ochi si nu se isterizeaza daca vad capul descoperit al unei femei, sau vreo bucatica de carnita la vedere.

Acum ca ne-am dumirit cat de cat cu privire la poligamie sa trecem in subiectul care ne macina creierii azi, adica poliandria. Cand am citit articolul asta care a si generat de altfel activarea resurselor pentru a intelege fenomenul poliandriei un gand curajos mi-a sagetat mintea:

Ce-ar fi daca poliandria, nu ar fi decat o alta forma de manifestare matriarhatului in acele comunitati, si deci o forma de feminism?

Aici categoric am nevoie de sprijinul si indrumarea persoanelor abilitate sa cugete despre drepturile femeilor si doctrina feminista. Deci astept lamuriri, doamnelor si domnisoarelor cititoare! Intr-o astfel de conjunctura nu prea putem spune ca femeia devine obiect al barbatului, pentru ca face o alegere, respectiv aceea de a se casatori si coabita cu mai multi barbati. Ea singura, ei multi. Cel putin doi.

Ca sa o dau in trivialitati, bine zicea Alex Velea cu: Dragostea se face-n minim doi. Dar pun pariu ca el nu se gandea la poliandrie, ci doar la un amarat de menaj a trois. Banal daca ma intrebati pe mine! :)) Sa revenim, deci femeia devine subiectul principal al unei casnicii cu mai multi barbati, al caror scop primordial in viata este sa aiba grija de ea. Haremul tibetan reloaded! ๐Ÿ˜‰ Pai ma duc si io in Tibet, frate! Sa ma dau la mica publicitate:

Femeie caucaziana, alba ca branza, cu prea multa scoala, capoasa grav, caut barbati tibetani, cu stare, amabili si draguti in vederea realizarii unei uniuni consensuale poliandrice. Accept si frati! :))

Acum sincer, asiaticii nu prea sunt pe gustul meu. Puteti sa spuneti ca sunt prea selectiva, sau chiar rasista, dar io doresc uniuni cu barbati cu care sa am lucruri in comun. Pasiunea pentru Buddha, nu este unul dintre aceste lucruri, asa ca I’ll pass on Tibetans and Nepalese.

Hai sa zicem ca dupa ceva sapaturi arheologice mi s-a mai cracanat un pic mintea, cat sa incapa si conceptul de poliandrie. Dar acum poliandria fraternala deja ma provoaca si mai tare ca happening. Si nu pot sa nu ma gandesc decat la complexul lui Seth. Adica pe bune? Dupa ce avem de-a face, noi copiii care suntem mai multi la parinti, cu rivalitati si invidii mai mult sau mai putin prostesti, acum ca doi sau mai multi frati sa imparta aceeasi femeie mi se pare un intins dubios de coarda.

In filmul competitivitatii fraterne masculine este aruncata o femeie. Care daca nu e devorata de frati, are mari sanse sa traiasca visul vietii ei in care este idolatrizata si disputata intre 2 sau mai multi frati mai ceva ca o zeitate. Cu ofrande, sacrificii si tot tacamul. Sunt convinsa ca viata nu e una roz in poliandria fraternala, dar macar e variata! Si femeia e mai presus de tot si toate. Ceea ce ma face sa conchid ca poate nu-i o idee chiar atat de rea. Pacat ca bigamia in Romania e usor ilegala. Si mama nu a crescut si educat o infractoare…:)

Paradocs

Paradocs

Iar am luat o tranta fix in genunchi. A doua in interval de cateva luni. Neobisnuit pentru mine. Chiar daca nu stapanesc arta activitatii fizice intense, pot afirma cu certitudine ca mersul biped imi e familiar. Si mi-am zis io in sinea mea: “Imi trece pana m-oi marita!”.

Pe de alta parte, intelepciunea populara zice ca daca iti julesti genunchii, femeie necasatorita fiind, sansele sa te casatoresti cresc exponential. Mai ceva ca bursa de pe Wall Street.

Si totusi, daca nu este in planurile mele de prezent sau viitor apropiat aceasta activitate, putem concluziona trist ca n-o sa mi se vindece bubele din genunchi?! ๐Ÿ˜‰

Cultura si Civilizatie la Starea Civila Sector 4

Cultura si Civilizatie la Starea Civila Sector 4

A fost odata ca niciodata o casa veche si frumoasa undeva pe langa mitropolie. Si se mandrea cu tot ceea ce ii sade bine unui edificiu cu vechime: ferestre inalte in arcada, stucatura exteriora si interioara, acoperis inalt si tuguiat, un gard simplu din metal cu ceva motive ondulate si o curte generoasa.

Intre timp, a venit valul schimbarii si casa cea frumoasa a capatat o nuanta rozalie-somon (ca pestele), tabla noua lucitoare ca staniolul pe acoperis, niste bancute razlete prin curte pentru nuntasii obositi, termopane albe, o firma alba cu scris mare patratos si albastru (de Gramont) cu ceva tendinte de fosforescent la ceas de seara si o vopsea alba pe stucatura exterioara ca sa dea bine in poze cu termopanul de nunta – ca doar se casatoreste lumea aici, deci un pic de alb pe ici pe colo nu strica nimanui.

Azi, aceeasi casa de casatorii a fost dusa la nivelul urmator de degradare estetica. Situata undeva intre kitsch si cicalacacichicea, asezamantul rasare mandru in soare cu acelasi staniol argintiu pe cap, un roz parca reimprospatat de jur imprejur, fara bancute care probabil le-au fost de trebuinta ori unor nuntasi, ori unor functionarasi gospodari, dar cu o mega piesa de rezistenta vizuala si arhitecturala. Pentru a le demonstra frantujilor de exemplu ca Bucuresti-ul ramane in continuare micul Paris, edilii, dragii de ei, au bagat in buget si “aurirea” stucaturii exterioare si pe alocuri a gardului cel negru de asta data.

Efectul de ansamblu este greu de descris in cuvinte. Mai mai ca imi dau si lacrimile cand ma gandesc la placare cu aur de X carate a ornamentelor exterioare ale starii civile. Combinatia argintiu – roz – auriu intotdeauna mi-a sadit in suflet un sentiment de adoratie catre frumusete neasemnuita obtinuta. Arta dom’le! ARTA! In locul bancutelor sunt scoase (la nevoie) niste mese da plastec ca sa puna omul pe ele ce apuca: un fursec, o sampanie, o gentuta, un snop de flori sau (de ce nu?) un cur daca simte ca i se taie genunchii.

Casatoria e lucru mare si nu trebuie tratata cu usurinta, oameni buni! Si o masa de plastec e mana cereasca pentru tinerii casatoriti, daca pe ea o rod pantofii cu tocuri prea inalte pentru putintele sale sau daca pe el il mananca pielea si parca ar da bir cu fugitii decat sa o ia pe ea de soata.

Nu imi amintesc sa fi avut ocazia, sau sa-mi fi luat timp sa ma benoclez la alaiurile de nuntasi care se vanzolesc pe la starea civila. De fiecare data cand am fost invitata sa dau o mana de ajutor incurajator vreunui cuplu care s-a decis “sa se ia cu acte” atentia mi-a fost acaparata in intregime de alaiul de apartenenta. Dar soarta a fost blanda si buna cu mine si m-a adus spectator vreo 20dje minute vizavi de casa cu pricina.

Cuvintele mele finale la adresa sarmanei case, odata chiar estetica si demna arhitectural, sunt ca fara a fi o casa de tolerantza, cu siguranta este o casa toleranta: cu edilii care o tot sulemenesc mai ceva ca un palat de etnie si cu nuntasii care ii forteaza intrarile/iesirile cu avant de invazie pagana.

Acum sa trecem la miri, nuntasi si hoardele de oaspeti aciuati si total neinvitati. In decursul celor 20dje minute de asteptare pe care le-am petrecut la umbra copacului de vizavi prin fata ochilor mi-a trecut viata… altora. Nu a mea. Viata mea are bunul simt de a se desfasura cu ceva stil si sens. Va rog nu-mi sariti la jugulara cu replici din registrul: “Ba, da’ modesta mai esti!”. My judgementalily helps me cope with some realities which otherwise I would have serious trouble accepting or reacting to.

Asadar, si prin urmare, the numbers look something like: 1 bucata io in rolul de nuntasa ratacita care s-a holbat cu ochii sai (2) critici la 3 cuplu si la multumile de invitati aferente. Si nu pot sa nu va fac partasi macar indirecti la acest deliciu vizual.

Diada 1:

EA: Inaltuta, subtirica, tocuri nici prea mari, dar nici prea mici, o rochie mulata pana la genunchi de culoare caramiziu metalizat – care se apropia vertiginos de the “no taste” land, fara a fi chiar acolo, machiata excesiv cu prafuri sclipitoare si parul asezat sub forma unei coafuri aerodinamice – adica nici prea lipita de cap, nici prea bombata, nici prea tapata, dar usor intoarsa dupa soare intr-o parte. Zambitoare, sociabila, responsabila cu invitatii, fotogenica si foarte stresata. Deci se poate spune ca femeia chiar traia ceea ce i se intampla cu intensitate maxima.

Diada 2:

EA: Inaltime moderata cu dezvoltare din belsug pe orizontala in structuri de tip valuri-valuri, pantofi ascunsi sub rochia da printesa d’aia din basmele horror, de culoare bleo (rochia, ca ea dadea spre ciocolatiu) infoiata bine, cu sclipici si facuta din material d’ala de face ape-ape (sa se potriveasca cu structura ei de valuri-valuri), machiata lucios si sclipicios, cu 2 pierce-uri asezate strategic – unul deasupra buzei pentru a comunica lumii ca domnita este o vajnica descendenta a lui Marylin Monroe si celalalt in nas, un tatuaj batut cu sarma in cartier pe brandul impresionant si cu multe sarmalute mici confectionate din podoaba capilara proprie (sper!) stropite (cum altfel?) cu inca o ploaie de sclipici. Privirea de vultur care probabil isi urmarea prada… pardon! … sotul, mana inclestata pe buchetul de mireasa la care se adauga grimasa de “am ceva urat mirositor pozitionat supt nas” pe care o purta cu atata eleganta ghetto o faceau sa fie de departe cea mai reusita bridezilla cicalaca.

Diada 3:

EL: Inaltime medie spre mica, conformatie robusta care trada activitatile de “tras la sala”, ten masliniu spre ciocolatiu (cre’ca soarele bate mai tare prin anumite cartiere) pantofi negri cu botul semi-ascutit si usor intors (cunoscuti drept ciucaleti in literatura de specialitate), pantaloni negri, camasa neagra, papion negru – pana aici toate bune pentru un cioclu, gelat cu kilu’ care in combinatie cu transpiratia siroinda crea un efect de piscina pe fata/capul sau si cu un sacou de un gaaaaalllllbeeeeen zdrobitor de cristalin (ca retina am tot vatamat-o in posturile anterioare) cu patch-uri negre pe coate sa se asorteze cu restul cromaticii vestimentare. Miscarile circulare de titirez, transpiratiile care il tot scaldau din cap pana in picioare si zambetul tamp, dar sincer, il faceau un pic mai uman.

Si toti trei eventually said YES, not to each other, but to their significant others. And they lived happily ever after! La un semn, deschisa-mi fu calea spre oamenii mei la care m-am dus intr-un suflet parca vrand sa vad si lume cunoscuta, frumoasa si simpatica. Si asa a fost. Si au zis si ei da, din toti rarunchii. Si parca de atunci totul a inceput sa le mearga mai bine. Si eu parca n-am mai vazut auriul casei si hoardele barbare. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.