Cultura si Civilizatie la Starea Civila Sector 4

Cultura si Civilizatie la Starea Civila Sector 4

A fost odata ca niciodata o casa veche si frumoasa undeva pe langa mitropolie. Si se mandrea cu tot ceea ce ii sade bine unui edificiu cu vechime: ferestre inalte in arcada, stucatura exteriora si interioara, acoperis inalt si tuguiat, un gard simplu din metal cu ceva motive ondulate si o curte generoasa.

Intre timp, a venit valul schimbarii si casa cea frumoasa a capatat o nuanta rozalie-somon (ca pestele), tabla noua lucitoare ca staniolul pe acoperis, niste bancute razlete prin curte pentru nuntasii obositi, termopane albe, o firma alba cu scris mare patratos si albastru (de Gramont) cu ceva tendinte de fosforescent la ceas de seara si o vopsea alba pe stucatura exterioara ca sa dea bine in poze cu termopanul de nunta – ca doar se casatoreste lumea aici, deci un pic de alb pe ici pe colo nu strica nimanui.

Azi, aceeasi casa de casatorii a fost dusa la nivelul urmator de degradare estetica. Situata undeva intre kitsch si cicalacacichicea, asezamantul rasare mandru in soare cu acelasi staniol argintiu pe cap, un roz parca reimprospatat de jur imprejur, fara bancute care probabil le-au fost de trebuinta ori unor nuntasi, ori unor functionarasi gospodari, dar cu o mega piesa de rezistenta vizuala si arhitecturala. Pentru a le demonstra frantujilor de exemplu ca Bucuresti-ul ramane in continuare micul Paris, edilii, dragii de ei, au bagat in buget si “aurirea” stucaturii exterioare si pe alocuri a gardului cel negru de asta data.

Efectul de ansamblu este greu de descris in cuvinte. Mai mai ca imi dau si lacrimile cand ma gandesc la placare cu aur de X carate a ornamentelor exterioare ale starii civile. Combinatia argintiu – roz – auriu intotdeauna mi-a sadit in suflet un sentiment de adoratie catre frumusete neasemnuita obtinuta. Arta dom’le! ARTA! In locul bancutelor sunt scoase (la nevoie) niste mese da plastec ca sa puna omul pe ele ce apuca: un fursec, o sampanie, o gentuta, un snop de flori sau (de ce nu?) un cur daca simte ca i se taie genunchii.

Casatoria e lucru mare si nu trebuie tratata cu usurinta, oameni buni! Si o masa de plastec e mana cereasca pentru tinerii casatoriti, daca pe ea o rod pantofii cu tocuri prea inalte pentru putintele sale sau daca pe el il mananca pielea si parca ar da bir cu fugitii decat sa o ia pe ea de soata.

Nu imi amintesc sa fi avut ocazia, sau sa-mi fi luat timp sa ma benoclez la alaiurile de nuntasi care se vanzolesc pe la starea civila. De fiecare data cand am fost invitata sa dau o mana de ajutor incurajator vreunui cuplu care s-a decis “sa se ia cu acte” atentia mi-a fost acaparata in intregime de alaiul de apartenenta. Dar soarta a fost blanda si buna cu mine si m-a adus spectator vreo 20dje minute vizavi de casa cu pricina.

Cuvintele mele finale la adresa sarmanei case, odata chiar estetica si demna arhitectural, sunt ca fara a fi o casa de tolerantza, cu siguranta este o casa toleranta: cu edilii care o tot sulemenesc mai ceva ca un palat de etnie si cu nuntasii care ii forteaza intrarile/iesirile cu avant de invazie pagana.

Acum sa trecem la miri, nuntasi si hoardele de oaspeti aciuati si total neinvitati. In decursul celor 20dje minute de asteptare pe care le-am petrecut la umbra copacului de vizavi prin fata ochilor mi-a trecut viata… altora. Nu a mea. Viata mea are bunul simt de a se desfasura cu ceva stil si sens. Va rog nu-mi sariti la jugulara cu replici din registrul: “Ba, da’ modesta mai esti!”. My judgementalily helps me cope with some realities which otherwise I would have serious trouble accepting or reacting to.

Asadar, si prin urmare, the numbers look something like: 1 bucata io in rolul de nuntasa ratacita care s-a holbat cu ochii sai (2) critici la 3 cuplu si la multumile de invitati aferente. Si nu pot sa nu va fac partasi macar indirecti la acest deliciu vizual.

Diada 1:

EA: Inaltuta, subtirica, tocuri nici prea mari, dar nici prea mici, o rochie mulata pana la genunchi de culoare caramiziu metalizat – care se apropia vertiginos de the “no taste” land, fara a fi chiar acolo, machiata excesiv cu prafuri sclipitoare si parul asezat sub forma unei coafuri aerodinamice – adica nici prea lipita de cap, nici prea bombata, nici prea tapata, dar usor intoarsa dupa soare intr-o parte. Zambitoare, sociabila, responsabila cu invitatii, fotogenica si foarte stresata. Deci se poate spune ca femeia chiar traia ceea ce i se intampla cu intensitate maxima.

Diada 2:

EA: Inaltime moderata cu dezvoltare din belsug pe orizontala in structuri de tip valuri-valuri, pantofi ascunsi sub rochia da printesa d’aia din basmele horror, de culoare bleo (rochia, ca ea dadea spre ciocolatiu) infoiata bine, cu sclipici si facuta din material d’ala de face ape-ape (sa se potriveasca cu structura ei de valuri-valuri), machiata lucios si sclipicios, cu 2 pierce-uri asezate strategic – unul deasupra buzei pentru a comunica lumii ca domnita este o vajnica descendenta a lui Marylin Monroe si celalalt in nas, un tatuaj batut cu sarma in cartier pe brandul impresionant si cu multe sarmalute mici confectionate din podoaba capilara proprie (sper!) stropite (cum altfel?) cu inca o ploaie de sclipici. Privirea de vultur care probabil isi urmarea prada… pardon! … sotul, mana inclestata pe buchetul de mireasa la care se adauga grimasa de “am ceva urat mirositor pozitionat supt nas” pe care o purta cu atata eleganta ghetto o faceau sa fie de departe cea mai reusita bridezilla cicalaca.

Diada 3:

EL: Inaltime medie spre mica, conformatie robusta care trada activitatile de “tras la sala”, ten masliniu spre ciocolatiu (cre’ca soarele bate mai tare prin anumite cartiere) pantofi negri cu botul semi-ascutit si usor intors (cunoscuti drept ciucaleti in literatura de specialitate), pantaloni negri, camasa neagra, papion negru – pana aici toate bune pentru un cioclu, gelat cu kilu’ care in combinatie cu transpiratia siroinda crea un efect de piscina pe fata/capul sau si cu un sacou de un gaaaaalllllbeeeeen zdrobitor de cristalin (ca retina am tot vatamat-o in posturile anterioare) cu patch-uri negre pe coate sa se asorteze cu restul cromaticii vestimentare. Miscarile circulare de titirez, transpiratiile care il tot scaldau din cap pana in picioare si zambetul tamp, dar sincer, il faceau un pic mai uman.

Si toti trei eventually said YES, not to each other, but to their significant others. And they lived happily ever after! La un semn, deschisa-mi fu calea spre oamenii mei la care m-am dus intr-un suflet parca vrand sa vad si lume cunoscuta, frumoasa si simpatica. Si asa a fost. Si au zis si ei da, din toti rarunchii. Si parca de atunci totul a inceput sa le mearga mai bine. Si eu parca n-am mai vazut auriul casei si hoardele barbare. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *