M-am trezit intr-o dimineata cautand frenetic ceva. Aveam un sentiment straniu ca imi lipseste grav ceva. Ca pot mai mult, mai bine. Bai, si-am cautat ceva nu gluma. Pe masura ce cotrobaiam prin toate colturile camerei, ma apropiam din ce in ce mai mult de tragica concluzie ca n-o sa gasesc ce caut.
Asa se intampla cand “pui lucrurile la locul lor”. Sfarsesti prin a nu mai gasi nimic si te umpli de nervi. Poate va intrebati ce cautam cu atata patos… Sau poate nu… O pereche de cercei. De negasit aparent. Si intreg ritualul meu algoritmic de a ma pregati de inca o zi s-a dat peste cap pentru o clipa.
Noroc ca in materie de reorientare estetica sunt maestra. Zic unii, nu io. Mai e pana incep sa-mi ridic statui singura…un pic, ce-i drept, dar nu am ajuns acolo inca. Ma declar o fana inraita a briz-briz-urilor de toate felurile. Cine m-a vazut de cel putin doua ori stie ca daca n-am cercei sau vreun alt biju cu siguranta s-a intamplat ceva.
Sa zicem ca este o marca personala. Asa cum fetita cu chibrituri avea chibrituri, scufita rosie avea si o fata supt dansa, asa si io ma auto-proclam: Fomeea cu Briz-Briz-uri. Deja am in proiect sa imi mesteresc un cufar unde sa-mi bag cu varf si indesat toate podoabele. Lada de zestre ce mai incolo-incoace.
Dar cred ca tre’ sa ma fac inteleasa: imi plac anumite zdranganele. Nu toate. Lumea zice ca-s dubioasa din punctul asta de vedere. Prietenii cu siguranta stiu de ce…Daca am io sa nu mai aiba nimeni. Daca printr-o eroare (judiciara) cineva mai are, artefactul tre’ modificat dupa chipul si asemanarea propitarei ca sa compensam scaparea.
Sa zicem ca e printre modurile mele preferate de exprimare da sine. Ostentativ, (re)creativ si feminin. Eternul feminin. Numai ca pana sa ajung io la concluzia ca toata impopotonarea asta poa’ sa fie si un semn de ceva fomee care vrea sa iasa la iveala mai ceva ca Alien-ul din mine a trebuit sa imi ung un pic neuronii.
Si culmea e ca desi nu cred ca am apucat sa port de doua ori toate atarnatorile pe care le posed pentru urechi, maini sau gat imi tot cumpar unele noi. Sa fie asta oare un semn al dorintei perpetue de auto-actualizare a lui je? Ca fomee? Simbolic vorbind acum? Sau sa fie explicatia cu nevoia de control? Si asa ma pierd eu in propriile mele debitatii psihologice.
Pot sa ma mandresc cu faptul ca mania cu bijuurile este mostenita din neam. Pazea ca venim noi femeile barbate si impopotonate. Ai putea sa te gandesti ca este si un cover-up perfect pentru a ascunde ce zace-nlauntrul unei femei. Nu te astepti niciodata de la o femeie cocheta, aranjata si accesorizata sa ti-o dea…artistic.
Si-o sa inchei asa cum v-am obisnuit printr-o cujetare retorica: Ma gandeam sa-mi iau un inel din ala format din doo inele sudate, poate chiar doo inele din alea. O fata cu un box pe mana e feminina? 😉