Sunt putini artisti care reusesc prin muzica lor sa ma smulga de unde sunt in acel moment si sa ma transpuna in lumea lor. El este unul dintre aceia.

Ascultandu-l mi se ridica parul pe mine… la propriu. Si ma emotionez la contactul timpanului meu cu timbrul sau vocal. Il simt indurerat. Cred ca un om atunci cand se apuca de cantat, o face din suflet. Si in functie de ce emotie ii populeaza fiinta, pe aceea o transmite noua, celor care ne incapatanam sa-l ascultam.

Creierul meu nici nu a avut timp sa il incadreze in genuri muzicale sau sa caute posibile influente. Sufletul imi spunea doar ca muzica lui imi provoca o reactie puternica. De tristete. Dar uite, io sunt genul de femeie care e cu atat mai intrigata de stimulii care reusesc sa o impacteze profund si diferit.

Asa ca nu l-am sters de pe lista pentru ca ma intrista. Poate e ok sa experimentezi uneori si stari din astea, ca sa ai termen de comparatie cu ceea ce traiesti in restul timpului.

Habar n-am cine e el.

Ce viata a avut?

Daca s-a simtit sau nu iubit de parinti?

Acceptat de societate?

Impamantenit?

Stiu ca prin cantecul asta isi canta jalea. De a iubi pe cineva… imposibil. Noroc ca nu are si videoclip ca m-ar fi prins irecuperabil.

Cica s-a indragostit de un baiat mort. Despre care nu stie sigur daca e baiat sau fata. Poate exista ceva mai confuz de atat in inima unui baiat? Care ulterior se transforma in regretul profund al unui barbat pe care alege sa si-l cante din nou si din nou. Cu aceeasi pasiune. Cu aceeasi tristete.

Asa ca shhh… ascult inima cuiva!