Si-a mai trecut un an de trafic de persoane. Cat si de masuri si proceduri si proiecte anti-trafic.

De preventie in scoli si informare corecta si interactiva a grupurilor vulnerabile.

De combatere a retelelor de criminalitate organizata care acapareaza ca intr-o panza oameni de toate felurile, nivelurile de educatie, mediile de provenienta sau convingerile personale.

De asistenta a supravietuitorilor acestor experiente de exploatare – sexuala, prin munca, constrangere la comitere de infractiuni, mixta, etc.

A inceput sa imi displaca profund termenul de victima, desi sunt perfect constienta ca este folosit cu un scop utilitarist, respectiv acela de a sensibiliza autoritatile, cat si opinia publica cu privire la persoanele care reusesc sa iasa intr-o bucata dintr-o astfel de experienta.

Cat am lucrat direct cu adolescente, femei in toata firea, adolescenti, cat si barbati in toata puterea cuvantului care tocmai ce se intorsesera one way or another din tari straine dupa ce fusesera supusi la diverse activitati, am realizat ca unii dintre oamenii astia erau eroi in viata. Din aia care reusesc sa ramana in viata (fizica si psihica) dupa un razboi crunt. Suna dramatic, stiu, dar cred ca un pic de dramatism face bine, cu atat mai mult in preajma unei zile precum cea de 18 Octombrie – Ziua Internationala Impotriva Traficului de Persoane.

Mi-as fi dorit foarte mult sa fiu prezenta la flash-mob-ul organizat skillful si strategic de catre Centrul Parteneriat pentru Egalitate si sustinut de ONG-urile de profil (printre care si cel caruia am fost afiliata o buna bucata de vreme), cat si de ONG-urile care activeaza in sfera violentei domestice, si a promovarii drepturilor si libertatilor femeiesti in Romania.

Si totusi ma bucur ca independent de prezenta sau implicarea mea (nula) la eveniment, populatia care a trecut intamplator sau voit prin centru pe la orele dupa-amiezii au vazut o desfasurare de forte moderna: un flash-mob “ca cele dinafara” in care oameni mai mari sau mai mici protestau in tacere comunicand publicului larg prin pancarte sugestive ca traficul de persoane nu numai ca exista, dar poate fi chiar next door.

Bravoooo! Bravo CPE, ADPARE, Centrul Filia si restul partenerilor mai vocali sau mai silentiosi. Excelenta initiativa si un pic mai proaspata in comparatie cu deja desuetele conferinte “cu tinuta obligatorie” pe tema masurilor anti-trafic in Romania.

Fenomenul exista in strada, si mi se pare normal ca masurile sa fie duse in strada. Cat mai aproape de oamenii care pot fi implicati in vreun fel sau altul in aceasta activitate infractionala. Si cat mai aproape de oamenii care au reusit prin forte proprii sau cu ajutorul organizatiilor guvernamentale sau non-guvernamentale sa iasa din aceasta situatie.

Despre trafic de persoane numai de rau ca intotdeauna. Se pot spune multe. Dar am tot spus. Asa ca ma rezum la a aplauda la scena virtuala blogosferica initiativa flash-mobica si sa sper la mai multe la care eventual voi avea timpul necesar sa particip! 😉