Tag Archives: violenta impotriva femeii

Protestul duminical

Protestul duminical

Erau deja doua ore trecute de amiaza. Cerul gri tinea companie norilor de toamna. Oameni, majoritatea trecuti de cea de-a doua tinerete se indreptau grabiti sau neobisnuit de molcomi catre o destinatie numai de ei stiuta. Ma grabeam teribil. Urasc sa intarzii, cu atat mai mult cu cat asteptasem cu nerabdare evenimentul.

Asa ca goneam pedestru spre statia de autobuz care avea sa ma duca in Piata Presei Libere. Am ajuns la locul de asteptare R.A.T.B.-ista si asteptam in timp ce privirea mi se plimba de jur imprejur. Mi se parea mult prea populata zona pentru o duminica de noiembrie, dar poate asteptarile mele erau un pic prea idilice. N-a trebuit sa zabovesc foarte mult ca autobuzul a si sosit. Aglomerat. Multa lume mergea spre Piata Presei.

Poate pentru ca era final de targ de carte si voiau sa prinda pe ultima suta de metri vreo editie livresca speciala. O tipa, nici doamna, nici domnisoara, dar nici tanti se incapatana sa stea in dreptul usii de la mijloc, parand a nu o deranja faptul ca la fiecare deschidere era un pic… stransa cu usa, la propriu. In timp record deja eram fata-n fata cu cladirea care aduna mai multe trusturi media, cat si cu statuia post-moderna din fata edificiului.

Nici nu apucasem bine sa ma obisnuiesc cu Lenin-ul contemporan, cu multitudinea de maini care cereau ceva (numai ele stiu ce!), sau cu constructia mana-picior rosie, ca m-am trezit uitandu-ma lung la o alta sculptura un pic cam prea abstracta pentru gusturile mele in materie. Era frig si lumea incepea sa se adune intr-o forfoteala ca inainte de o manifestare mareata.

M-am dus sa-mi iau un tricou si o pancarta. Am ales-o pe cea care spunea: “Vrem jurnalism etic!”. Nu stiu exact de ce m-am dus fix spre ea. Nu era nici mai colorata decat altele, si nici nu avea bat de sustinere. Dar mi-a placut tare mesajul. Sunt o fana a eticii in diverse domenii. Cat si a oamenilor care daca tot s-au adunat sa faca o treaba, stiu ca trebuie sa o faca cu responsabilitate si perseverenta.

Nu-i mai vazusem pe multi dintre oamenii prezenti de mai bine de un an, cand protestam de zor in fata Guvernului pentru modificarea legii care incrimina violenta domestica in sensul aprobarii unui ordin de protectie pentru victime, examinari I.M.L. gratis si cresterea numarului de adaposturi pentru victimele violentei.

Fete noi si fete vechi, toate la un loc stiau de ce se afla laolalta. Ca sa protesteze cu voce tare la adresa mass-media care transforma pe zi ce trece fiecare stire de violenta impotriva femeii intr-o poveste senzationala, normalizand-o prin simplitatea analizelor in direct, sau prin punerea sub acuzatie publica a victimelor actelor de violenta. Ne-am foit, ne-am (re)organizat si cu o oarecare timiditate in ganduri si simtiri am demarat protestatar.

De la o portavoce au inceput sa curga prin aerul rece de toamna bucati din manifestul realizat de organizatiile gazduitoare. Oamenii erau asezati intr-un semicerc cu mime grave la auzul diverselor modalitati in care mass-media prezinta actele de violenta impotriva femeilor.

De la talk-show-uri in care victimele infractiunilor de gen sunt disecate si judecate, la show-uri de divertisment care profita de disponibilitatea exacerbata ale unor femei pentru a face audienta, la ziare care catalogheaza crimele din cuplu drept “crime pasionale”, pana la promovarea femeilor in media ca ficusi (si imi permit aici sa adopt cu drag sintagma folosita de Andreea Molocea de la Centrul Filia).

De indata ce s-a deschis rana purulenta a lipsei de etica in jurnalism, au inceput sa tasneasca si exemplele de emisiuni in care audienta era motorul investigatiilor jurnalistice, nicidecum realitatea obiectiva. Pe langa toate cazurile de abuz in familie, hartuire stradala, hartuire la locul de munca, pe care mass-media romaneasca le relateaza cu normalitate si un pic de umor, exista si satirele unor publicatii saptamanale care incearca o abordare pseudointeligenta, dar de fapt la fel de sexista, scriind cu mult “umor” despre niste evenimente cum nu se poate mai serioase cu care se confrunta societatea romaneasca a zilelor noastre. Si mai cu seama femeile dintr-insa.

Jurnalismul, independent de forma sa de manifestare, ar trebui sa respecte o serie de principii, nicidecum sa satisfaca exclusiv dorinta de circ si senzational ai patronilor de trusturi mass-media. Ar trebui! Si uite asa treceau minutele si protestatarii isi dadeau frau liber glasurilor in militarea pentru stiri corecte, show-uri care respecta femeile si editoriale care sesizeaza opinia publica cu privire la infractiunile de gen, nu le satirizeaza.

Pe masura ce auzeam oamenii din jurul meu vorbind despre experiente personale legate de violenta, cat si despre chestiuni de principiu, zvacul de a merge spre portavoce crestea. Asa ca am intrerupt semicercul si m-am dus sa le povestesc si io oamenilor ce ma doare. Si atunci nu puteam sa ma gandesc decat la lipsa de etica a jurnalistilor doritori de senzational care ademenesc victimele actelor violente sa dezvaluie cat mai multe informatii publicului telespectator, independent de necesitatea pastrarii confidentiale ale unor aspecte.

Rezultatul de cele mai multe ori este supraexpunerea victimelor, judecarea acestora si generarea fenomenului de retraire a experientei traumatice. Totul in numele obtinerii unui reportaj cu toate datele si sangele victimei in platou (va rog!). Si am mai tinut sa ma duc si spre cei care se presupune ca trebuie sa formeze specialisti in domeniul masurilor de asistenta si protectie pentru victimele violentei.

Si sa mentionez ca titlul universitar nu va justifica niciodata adoptarea unui punct de vedere eminamente personal si sexist cu privire la femeile care “si-o cauta cu lumanarea”, care “ar trebui sa stie cum sa urce in lift” sau care “n-ar trebui sa umble noaptea teleleu pe strazi”. Cu atat mai mult cu cat emitentul acestor aberatii afirmatii este autorul unor lucrari de victimologie.

Dupa mai bine de doua ore de furtuni cerebrale intre barbatii si femeile de la protestul organizat cu ocazia zilei internationale impotriva violentei asupra femeii (da, au fost si barbati prezenti!), aerul parca devenise mai proaspat si usor de respirat. Ne externalizaseram toate nemultumirile, doleantele si frustrarile de pe urma modului in care mass-media romaneasca alege sa prezinte cazurile de violenta impotriva femeii.

Si doar atunci am putut fi liberi… in Piata Presei Libere.

STOP Violentei Impotriva Femeii!

STOP Violentei Impotriva Femeii!

Se intampla in fiecare zi. O vedem foarte aproape de noi. De cele mai multe ori ne ia prin surprindere. Pentru ca mai avem inca un pic de incredere ca lucrurile se vor schimba spre bine. Spre diminuarea pana la eliminarea violentelor impotriva femeii. Ma tin minte vara trecuta, undeva prin Germania, citind la ultimul nivel al unei biblioteci publice sectiunea sociala. Trei numere mi-am ales.

In primul am regasit un articol despre practica aruncatului de acid pe femei, foarte uzuala in America de Sud. In cel de-al doilea un tata indian stabilit in Marea Britanie care tocmai fusese pus sub acuzatie pentru omorarea fiicei sale adolescente pe motivul ca aceasta nu s-a conformat cutumelor castei de care apartine, si l-a facut de rusine adoptand un comportament “occidentalizat”. In cel de-al treilea numar al bine-cunoscutului cotidian am putut “intra” intr-unul dintre cele mai mari cluburi de noapte din Londra pastorit de o figura notorie a lumii interlope din Marea Britanie care oferea cu multa generozitate locuri de munca multor femei, majoritatea imigrante din Europa de Est.

Nu ma puteam opri din citit si eram pe aproape de a incepe sa vorbesc (cu voce tare) cu mine insami de indignarea pe care am simtit-o visceral. Si cu o urma profunda de sarcasm pe chip mi-am zis: Cata inventivitate la nivelul formelor de violenta impotriva femeii! E greu al naibii sa fii femeie in toata puterea cuvantului intr-o lume unde violenta se afla la tot pasul. Desi puteam sa fac pe cont propriu un top al tarilor in care este o “alegere” foarte neinspirata sa te nasti femeie, am preferat sa consult surse autorizate – UNESCO, UNICEF, UNDP.

Care mi-au confirmat ca tari precum Afganistan, Congo, Iraq, Nepal, Sudan, Guatemala, Mali, Pakistan, Arabia Saudita sau Somalia ar trebui evitate de turistele doritoare de experiente multi-culturale, pentru ca “adapostesc” sub imaginea corecta din punct de vedere politic o groaza de acte de violenta extrema impotriva femeilor. Pe langa prezenta formelor de violenta la care femeile sunt supuse zilnic pe astfel de taramuri, mai avem de-a face si cu un acces foarte scazut la educatie si o diferenta uriasa intre veniturile castigate de barbati si cele castigate de femei.

Realiatatile lumii afgane cu privire la pozitia si evolutia femeii sunt cutremuratoare:

*in medie o femeie afgana are o speranta de viata de pana la 45 de ani (barbatii afgani ajung pana la 46 de ani);
**dupa mai bine de 30 de ani de razboaie si represiuni cu tema religioasa, un numar coplesitor de femei afgane sunt analfabete;
***mai mult de jumatate dintre femeile afgane se casatoresc la o varsta sub 16 ani;
****o femeie afgana moare la nastere la fiecare 30′;
*****87% dintre femeile afgane recunosc ca la un moment dat au fost victime ale violentei domestice;
******strazile Afganistanului sunt pline de peste 1 milion de vaduve care adesea pentru a supravietui se duc spre oferirea de servicii sexuale contra cost;
*******Afganistanul este singura tara din lume unde rata suicidului la femei este mai ridicata decat cea a suicidului la barbati.

In “democratia” Republicii Congo razboiul a facut peste 3 milioane de victime, femeile aflandu-se in linia intai:
*Practica violurilor este atat de sistematica si brutala incat cercetatorii O.N.U. au denumit-o ca “fara precedent”;
**Multe victime ale violurilor mor, altele sunt infectate cu virusul HIV/SIDA si trebuie sa isi creasca singure copiii;
***Procurarea de apa si hrana le expune pe femeile congoleze la si mai multa violenta, astfel incat par a nu mai avea nici o scapare, fara bani, modalitati de deplasare sau relatii.

Invazia americana de “eliberare” a Iraq-ului de sub regimul Saddam Hussein a avut drept consecinte incarcerarea multor femei intr-o societate in care violenta se indreapta preponderent catre femei si fete:
*Rata analfabetismului, odata cea mai scazuta din lumea araba, acum se afla in frunte, intrucat familiile iraqiene se tem ca daca isi vor trimite fetele la scoala, le vor expune rapirilor sau violurilor;
**Femeile care inainte de razboi munceau, in prezent stau in casa;
***Mai mult de 1 milion de femei au fost dezradacinate din casele lor si inca alte milioane nu isi pot permite sa castige indeajuns incat sa isi asigure hrana zilnica.

In Nepal:
*casatoriile timpurii si nasterea par a elimina incet, dar sigur reprezentante ale populatiei feminine, intrucat 1 din 24 de femei moare fie in timpul sarcinii fie la nastere;
**femeile care nu reusesc sa se casatoreasca programat sunt adesea vandute traficantilor inainte de a ajunge in perioada adolescentei;
***vaduvele sunt supuse unor forme extreme de abuz si discriminare daca sunt etichetate ca BOKSHI, adica vrajitoare;
****razboiul civil dintre guvernul nepalez si rebelii maoisti a fortat o mare parte din femeile care locuiesc in medii rurale sa se inroleze in grupurile de gherila.

In vreme ce femeile Sudanului au adus contributii considerabile la reformele legale care sa le ofere protectie, situatia femeilor din Darfur (vestul Sudanului) s-a agravat:
*Rapirile, violurile sau mutarile fortate au generat moartea a peste 1 milion de femei sudaneze incepand cu anul 2003;
**Militia Janjaweed a folosit violul ca o arma demografica, iar accesul victimelor la justitie este aproape imposibil.

Femeile din Guatemala infrunta o rata crescuta de saracie, la care se adauga violenta domestica, violuri si se afla pe locul 2 in topul tarilor Africii sub-Sahariene cu rata cea mai ridicata de HIV/SIDA. Numarul uluitor de crime nerezolvate a generat diminuarea populatiei feminine, pe de o parte, cat si “decorarea” unor zone din Guatemala cu corpurile neinsufletite ale acestora in semn de mesaje violente.

In Mali, una dintre cele mai sarace tari de pe glob, numarul femeilor care reusesc sa scape de mutilarile genitale este foarte redus. Multe femei sunt fortate sa se casatoreasca de la o varsta frageda si 1 din 10 femei moare la nastere.

In zonele de granita ale Pakistanului femeile sunt violate in grup ca forma de pedepsire a crimelor comise de barbati. Omorarea femeilor ca act de onoare este foarte raspandita in Pakistan, iar multe dintre femeile din politica sau activistele sociale devin tinta unor forme de violenta pe motive religioase.

Femeile saudite sunt tratate ca dependenti pe viata, aflate sub tutela unei rude de sex masculin. Deprivate de dreptul de a conduce o masina sau de a se alatura barbatilor in public, in Arabia Saudita femeile sunt supuse unei segregari fortate, insotite de pedepse severe in cazul incalcarii acestor cutume.

In Mogadishu, capitala Somaliei, razboiul civil a generat atacuri asupra femeilor care erau considerate pilonii centrali ai familiilor lor. Intr-o societate care se deterioreaza pe zi ce trece femeile sunt expuse zilnic la violuri, nu au acces la asistenta medicala pe perioada graviditatii si sunt atacate de grupuri armate.

La polul opus exista aparent si tari in care ti-e mai mare dragul sa traiesti liber si nestavilit ca o femeie printre care se numara: Islanda – deci de aia e asa vesela Bjork ;), Australia, Canada, Irlanda, Suedia, Elvetia, Japonia (?), Olanda sau Franta. Si evident ma intreb: Unde se afla Romania in toate aceste clasamente? E clar ca nu-i nici bine, dar nici rau sa fii femeie pe aceste meleaguri, dar oare asta e indeajuns?

Trafic. Anti-Trafic. Anti-Trafficking. Anti-Trafficking Day. Yesterday.

Trafic. Anti-Trafic. Anti-Trafficking. Anti-Trafficking Day. Yesterday.

Si-a mai trecut un an de trafic de persoane. Cat si de masuri si proceduri si proiecte anti-trafic.

De preventie in scoli si informare corecta si interactiva a grupurilor vulnerabile.

De combatere a retelelor de criminalitate organizata care acapareaza ca intr-o panza oameni de toate felurile, nivelurile de educatie, mediile de provenienta sau convingerile personale.

De asistenta a supravietuitorilor acestor experiente de exploatare – sexuala, prin munca, constrangere la comitere de infractiuni, mixta, etc.

A inceput sa imi displaca profund termenul de victima, desi sunt perfect constienta ca este folosit cu un scop utilitarist, respectiv acela de a sensibiliza autoritatile, cat si opinia publica cu privire la persoanele care reusesc sa iasa intr-o bucata dintr-o astfel de experienta.

Cat am lucrat direct cu adolescente, femei in toata firea, adolescenti, cat si barbati in toata puterea cuvantului care tocmai ce se intorsesera one way or another din tari straine dupa ce fusesera supusi la diverse activitati, am realizat ca unii dintre oamenii astia erau eroi in viata. Din aia care reusesc sa ramana in viata (fizica si psihica) dupa un razboi crunt. Suna dramatic, stiu, dar cred ca un pic de dramatism face bine, cu atat mai mult in preajma unei zile precum cea de 18 Octombrie – Ziua Internationala Impotriva Traficului de Persoane.

Mi-as fi dorit foarte mult sa fiu prezenta la flash-mob-ul organizat skillful si strategic de catre Centrul Parteneriat pentru Egalitate si sustinut de ONG-urile de profil (printre care si cel caruia am fost afiliata o buna bucata de vreme), cat si de ONG-urile care activeaza in sfera violentei domestice, si a promovarii drepturilor si libertatilor femeiesti in Romania.

Si totusi ma bucur ca independent de prezenta sau implicarea mea (nula) la eveniment, populatia care a trecut intamplator sau voit prin centru pe la orele dupa-amiezii au vazut o desfasurare de forte moderna: un flash-mob “ca cele dinafara” in care oameni mai mari sau mai mici protestau in tacere comunicand publicului larg prin pancarte sugestive ca traficul de persoane nu numai ca exista, dar poate fi chiar next door.

Bravoooo! Bravo CPE, ADPARE, Centrul Filia si restul partenerilor mai vocali sau mai silentiosi. Excelenta initiativa si un pic mai proaspata in comparatie cu deja desuetele conferinte “cu tinuta obligatorie” pe tema masurilor anti-trafic in Romania.

Fenomenul exista in strada, si mi se pare normal ca masurile sa fie duse in strada. Cat mai aproape de oamenii care pot fi implicati in vreun fel sau altul in aceasta activitate infractionala. Si cat mai aproape de oamenii care au reusit prin forte proprii sau cu ajutorul organizatiilor guvernamentale sau non-guvernamentale sa iasa din aceasta situatie.

Despre trafic de persoane numai de rau ca intotdeauna. Se pot spune multe. Dar am tot spus. Asa ca ma rezum la a aplauda la scena virtuala blogosferica initiativa flash-mobica si sa sper la mai multe la care eventual voi avea timpul necesar sa particip! 😉