Alo?!

Alo?!

Telefonul fara fir e mort! Abonatul a fost dezactivat temporar ca urmare a unor evenimente… inoportune, sa le zicem.

Pai si io cum mai vorbesc cu lumea inconjuratoare acum?!

Dupa cateva minute de panica si groaza la gandul mesajelor pe care n-o sa le primesc si a convorbirilor pe care n-o sa le am in viitorul apropiat (BTW madarfacars, viitorul NU suna bine deloc acum!), am respirat adanc imbratisand realitatea cruda.

What to do now? Pan’ la renumeratia mica, cea dupa buget sa tot mai fie fo saptamana. De vorbit, tre’ sa vorbesc asta-i clar, iar interactiunile face2face nu prea pot acoperi nevoia mea de comunicare zilnica. Asa ca m-am uitat de jur-imprejur si am conchis victorios: Hai ca nu-i chiar asa de rau.

Telefon destept este? Este!

Conectare Wi-Fi este? Estee (pe ici pe colo prin locurile esentiale)!

Retea de socializare este? Cum sa nu?

E-mail-ul mai sufla? Este pe pozitii!

Blog de varsat naduful si poala de frustrari posedam? Din belsug chiar!

Si cum imi contemplam io conditia existentiala cea far’ de mobilitate telefonica, un gand s-a trezit sa-mi dea tarcoale: Bai, da’ inainte de telefoanele cele mobile, inteligente, datatoare de dependenta care s-au insinuat in vietilor noastre ca necesitati primare, cum era viata?

Tin minte ca primul telefon mobil l-am capatat de la muma cand eram prin clasa a 10/11-a ca masura de comanda si control. Era Nokia… cu antena! Cu cat fata (respectiv io) incepea sa se miste mai mult inafara zonei de confort parental, cu atat telefonul zbarnaia mai tare in ghiozdan.

Unde esti?, Ce faci? sunt intrebari care ma seaca cum bine ziceau niste baieti isteti, cu atat mai mult cu cat sunt expresii ale nevoii de control, nu ale curiozitatii natural umane. Drept urmare a fost o incercare grea sa ma obisnuiesc cu telefonul meu mobil. Dar am izbavit!

Si totusi, inainte de my snooping Nokia, viata-mi era considerabil mai usoara. Ma prindea noaptea vorbind (aproape in soapta) la telefonul fix prin diferite colturi ale casei, ferite de urechile parintilor. Aveam pe atunci doua telefoane in casa: unul din bucatarie si unul pe hol care avea un fir kilometric, special destinat pentru calatorit cu dansul prin toata casa in cautarea… intimitatii!

Nu pot sa uit momentul in care am decis sa pun stapanire pe telefonul din bucatarie si sa ma bag in camara pentru a dezbate lucruri care pe vremea aia mi se pareau esentiale. Sau cand imi sunam prietenele si invariabil ajungeam mai intai sa schimb doo-trei vorbe cu unul dintre parinti pana cand sa mi se faca legatura.

Si atunci cand ieseam pe undeva eram in libertate. No tracking devices whatsoever! Si era bine, numai ca nici nu imi puneam problema ca in cele din urma aparitia telefoanelor mobile avea sa-mi limiteze oarecum momentele in care pur si simplu vreau sa fiu intr-un loc, fara a fi nevoita sa vorbesc cu nimeni la telefon.

Acum sa nu ma acuzati de a fi vreo vulpe careia i se par strugurii acri pentru ca tocmai ce i s-a taiat telefonul, da’ zic si io asa: Nu va vine cateodata sa va inchideti telefonul si sa respirati adanc aerul libertatii provizorii?

Asa ca in loc de a trai ca temporar dezactivata, aleg sa fiu libera provizoriu de implicatiile telefonului meu mult prea inteligent. 😀 Nu va impacientati, ca e vorba doar de-o saptamana! My spirit will be alive and kicking online as well as live. Si sincer nu m-ar deranja sa primesc si scrisori de la cei care vor neaparat sa-mi spuna ceva…;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *