Dupa trei zile si trei nopti de festival, sfarsitul era nu neaparat de dorit, dar de asteptat. Si cum am cujetat noi asa clujeneste, tzup o si venit, dragul de el, intr-o buna zi de duminica cu soare arzator pe ogorul din Bontida. Peste noapte imi fusese cam frig, de m-am trezit de cel putin doua ori sa ma fac si mai covrigel in sacul meu de dormit bun pentru temperaturi de pana la -20 grade.

Barbatul s-a-ncontrat cu mine cand am zis ca io pe asta vreau sa-l iau cu mine, cad oar bine ma stiu ca friguroasa, dar tot la vorba mea a ajuns. Is o friguroasa nascuta iarna, ce sa-i faci? Stabilisem democraticeste ca trezirea (la realitate) pentru demaratul impachetarilor se va produce pe la orele 8:30 trecute fix.

Cufundata in somnul cel de dimineata, ala bun si dulce, de nu-ti vine sa renunti la dansul nici in ruptul capului, pe la un 7:30 asa, prin densitatea dopurilor mele de urechi roz (atat dopurile, cat si urechile tin sa specific) aud sacadat, insotit si de un leganat produs de o sursa externa:

Ioana… Ioana… Hai sa ne trezim!

Ceasul meu biologic s-a razvratit declansand o morocanosenie sora cu sfada. Am deschis ochii buimaca, am extras un dop sa-mi aud mai bine “agresorul” dupa care mi-am consultat G-Shock-ul si am avut un soc: 7:38?! Cum adica 7:38?

De ce ma trezesti la 7:38? Nu stabilisem ceva? Mai am o ora de somn! Lasa-ma, frate, in pace!

Nici nu mai tin minte exact daca a existat si o replica, caci mi-am indesat dopul de urechi inapoi in urechi si m-am intors pe partea cealalta, “trantind” usa cortului. Ulterior mi s-a confirmat din cel putin doua surse ca am vorbit destul de tare (de la dopuri mi s-a tras clar! ) incat sa ma auda camparii pe o raza de trei corturi distanta.

Recunosc, mi-e tare drag somnul, pe de o parte, si is cu dreptatea pe bat, pe de alta parte. Dom’le, am stabilit o treaba, treaba sa fie! Barbatul a lasat nebuna ahtiata dupa experiente onirice sa se ridice in ritmul ei propriu din patul conjugal, fiind indeajuns de intelegator si fain incat sa vina si cu micul dejun la pat in semn de pace: cafea + prajiturica.

Mirosul de cafea mi s-a insinuat prin nari si m-a mai imblanzit oleaca. M-am trezit inainte de 8:30, am insfacat prosopul si punguta de dus si dusa ca din pusca am fost catre spalarea… pacatelor. Dupa vreo 20jde minute de scaldat, am revenit la cort victorioasa. Puteam sa admir soarele din vazduh, sa ii multumesc zambind omului meu, cat si sa ma schimb la port si fata pentru plecare.

Dupa acoperirea capatanii cu valuri turcoaz, camuflarea ochilor umflati dupa o pereche de ochelari de soare funky si savurarea micului dejun m-am simtit pregatita de initierea procedurilor de pack-up & go. In juma de ora eram impachetati compact si ne luam ramas bun de la oamenii cu care ne petrecuseram ultimele 3 zile.

Cu multumiri si urari de drum bun, am pornit la drum cu gandul sa trecem prin festival cu catel si purcel, sa cheltuim cele 10 token-uri pe niste merinde si bautura, pentru ca mai apoi sa mergem spre rata de Cluj. N-ai sa vezi!

Ajungem la intrarea in festival si un nene ne anunta ilogic ca

N-aveti voie cu bagaje in festival…

Vrem sa mancam, dupa care plecam spre autocarul spre Cluj. Deja ne-am strans tot si nu avem unde sa le lasam.

Imi pare rau, nu se poate.

E total ilogic.

Stiu, dar nu va pot ajuta.

Un pic confuzati de ridicolul situatiei, ne ducem spre iesirea spre parcare in speranta ca ne putem lasa bagajele la check-in/check-out. Nici vorba.

Noi suntem de la compania de distribuit bilete, nu de la festival. Nu putem, nu vrem, nu tinem. Nu!

Culmea, culmilor! Asa ca da-i si cara-te cu bagaje prin soare, ocolind tot site-ul festivalului pentru a ajunge in sat la rata. Dupa o asteptare de inca vreo 30jde de minute plecam spre Cluj. Ajungem direct la gara, spre bucuria noastra, cumparam bilete de plecare si ne ducem sa ne aprovizionam pentru drumul de 8 ore cu trenul spre capitala. Zis si facut!

Ulterior postat pe peron si basculat senvisuri si suc. Drumul a fost lung si placut. Peisaj verde, soare domol, un domn care semana mult cu Don Quijote de la Mancha care ne tot invita la vagonul restaurant pentru cafea-ceai-senvisuri-fumat-baut…, oameni de festival care aveau si ei de munca luni dimineata si companion strasnici de conversatie.

Am scris de n-am mai putut, cu o inspiratie si pornire nemaiintalnite. Din 8 ore am scris 7. Una am vorbit-o. Varsatoare in toata regula! Eram acasa luni, pe la 1 A.M. in patul nostru, cu pisicile noastre si visele noastre de escapade viitoare.

O fost tare bine, si la mai mare! Tulai Dom’ie! 