Echilibrare

Echilibrare

De cand ma stiu mi-a dat tarcoale un gand care pare lipsit de logica la prima vedere, dar probabil face parte din arsenalul meu de aparari arhaice. It goes like this: iti poti redobandi echilibrul doar daca te opresti din ceea ce faci.

Printre multele puncte de incercare pe care viata mi le-a scos in cale au fost si cateva care mi-au zdruncinat din temelii aceasta credinta, reducand-o la rangul de preconceptie nascuta din frica. Atunci cand te misti intr-o directie sau alta te poate cuprinde frica.

Ca mergi in directia gresita.

Ca o sa-ti rupi gatul.

Ca o sa te intalnesti cu zmei si gheonoaie pe drum.

Ca nu o sa ajungi la destinatie.

Ca nu o sa-ti mai placa destinatia o data ce ajungi la ea.

Ca… cate si mai cate (cacofonia a fost voita ;)).

Asa ca nu mai bine stai tu si cujeti un pic? Sau doar stai, vorba bancului.

In multiplele mele incercari de a stapani mersul pe doua (roti), mi-am dat seama in modul cel mai experiential posibil ca daca stai, cazi. Si ca singura cale de a te (re)echilibra este sa continui sa pedalezi. Mai stangaci, mai cu frica, mai cu ochii scosi din orbite, mai cum o fi doar sa continui. Inca nu stiu sa merg pe bicicleta, dar e bine ca teoretic stapanesc principiile! 😀

Si vorbind de (alte) doua roti, ca pasager de motor de profesie mi-a dat de furca aceeasi zvacnire contra-productiva: daca te confrunti cu vreo situatie de dezechilibru, te opresti si te re-echilibrezi. Fundamental gresit! De multe ori daca te opresti pe motor, cazi. Sansele sa te reechilibrezi accelerand sunt exponential mai mari decat cele de reechilibrare prin incetinire/oprire.

Acum in viata de zi cu zi am portiuni de mers si portiuni de stat.

Supra-stimulari si deprivari.

Momente de high si momente de low.

Satisfactii si frustrari.

Toate se inlantuie si curg in secunde, minute si ore de viata.

Un flow existential controlat de carmaciul meu intern. Cateodata io. Mai rar supraio. Cateodata sine. Cine-l stimeaza pe Sigmund poate intui lesne la ce ma refer. Sunt un fel de jongleur care arunca prin aer principiile realitatii, datoriei si placerii. Cate unul in fiecare mana si unul in aer. Dar in jonglat, ca si in viata (dupa cum am stabilit anterior), daca te opresti, nu-i musai sa te si echilibrezi.

Numai sa nu ma intelegi gresit: nu militez spre transformarea personala intr-un perpetuum mobile. Aspir spre combinarea experientei cu o intelepciune prematura care sa ma ajute sa incetinesc, cand imi vine sa ma opresc si sa ma opresc cand imi vine s-o iau la goana.

Multul cauzeaza tumultul, adica prea multul. Heirupurile se soldeaza cu rupturi. Delocul se soldeaza cu cautarea propriului loc. Amplasarea multurilor si putinurilor intr-un flow in care dupa o zi de meeting-uri te duci sa te uiti la stele, capata din ce in ce mai mult sens pentru mine cea de astazi. Asa cum si dupa o zi obisnuita in care iti faci treaba si pleci chill, poti sa  te apuci sa muti muntii pe acasa.

Tin minte ca la primul meu job, Collection Officer la Zapp, la examenul de medicina muncii am citit pe o hartie ca ‘analizatorul vizual si cel auditiv vor fi solicitate intens pe durata desfasurarii activitatii’. Asa ca trebuia sa compensez cumva, m-am gandit. Numai ca draga compensare a venit sub forma unui bumerang care te loveste in dinti. Nu mai suportam ideea de a vorbi la telefon, cat nici soneria de telefon.

Acum daca stau sa ma gandesc la ce analizatori imi pun pe jar in prezent, as zice ca nu discriminez si ii bag in seama pe toti.

Cutanat pentru ca ma pun in pielea oamenilor de cate ori am ocazia, ca sa le pot fi alaturi.

Gustativ pentru ca imi trebuie ceva pana sa ma obisnuiesc cu gustul pe care ti-l lasa schimbarile de situatie.

Vizual pentru ca incerc asiduu sa vad imaginea de ansamblu si procesul.

Auditiv pentru ca imi iau timp sa ascult tacerile, tipetele mute si crizele existentiale.

Vestibular pentru ca believe it or not, caut echilibru prin tot noianul de twitch-uri care vin in cavalcada spre mine.

Kinestezic pentru ca sunt multe lucruri care ma misca.

Si olfactiv pentru ca uneori imi miroase a bine, iar alteori imi pute tot.

DISCLAIMER: Sinceritatea dezarmanta este unul dintre trademark-urile mele, asa ca daca te-am iritat vizual cu expunerea asta, citeste-ma cu ochelari roz data viitoare.

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.