Sunt bataioasa. Prezenta mea este intimidanta pentru unii. Nu ma las usor. Imi spun punctul de vedere. Rareori accept cacaturi din partea altora. Termenul ‘cacaturi’ in acest context se refera la orice pe care il consider neadevarat, nedrept sau lipsit de umanitate.

Acum ascult Rage Against the Machine dupa o zi luuuunga, cam cat o si de post. Chiar, suntem in vreun post? Sau doar eu stau drept prost in post? Mai intai a fost ‘Killing in the Name of’ si acum e ‘Wake Up’. Vaaaai ce-mi mai place.

Astazi am purtat niste cercei de pe vremea cand eram rock-goth-punk. Cineva mi-a zis ca-s faini. I-am zis ca sunt de pe vremea cand eram… goth. Replica m-a pus pe ganduri:

Pai si nu mai esti? You could have fooled me?

Well, sa zicem ca I toned it down a bit. Am crescut la minte si am invatat sa ma adaptez la situatiile in care ma pune viata. Tupeul a ramas. Eu si cu tupeul meu avem o relatie cam la fel de lunga si stabila precum cea pe care o am cu somnul. Triunghiul amoros eu – somn – tupeu. Cand nu dorm, am tupeu. Cand dorm, dorm.

Iar cand vreau sa fluier, incerc, dar nu-mi prea iese.

Asta e o scriere care va intra sub incidenta psihopatologiei vietii cotidiene, ca n-are cap si nici coada. Are doar muuuult mijloc. Dar prin toata ceata asta ideatica, se intrezareste un crampei de gand: fiecare stadiu de viata vine cu un apanaj specific care poate fi folosit contextual destul de lesne.

Paranteza: urmeaza Bulls on Parade. Inchis paranteza.

Revenind la gand, Eric Berne, dragul de el cu AT-ul lui cu tot a scris o carte groasa rau de tot care se numeste ‘The Games People Play’ in care vorbea despre cele trei stari ale Eului si de ce se intampla cand adopti una sau alta dintre ele cu interactiunile tale sociale. Orice reactie e generata de o actiune initiala.

Daca aleg voluntar sau nu, sa ma comport ca un copil, e foarte probabil ca prin aer nasul meu sa fi detectat niscaiva atitudini parentale.

La fel de bine cu daca ma comport ca un adult responsabil probabil prin apropiere e un om care m-a abordat cat se poate de adult.

Si nu in ultimul rand, cand ma apuca parentajul desi n-am copii (inca), pesemne sunt ceva copii sau atitudini copilaroase in fata carora reactionez ca atare.

Ceea ce mi se pare formidabil in aceasta etapa a vietii mele e ca basically I can combine the shit out of these three states si sa-mi creez o stare atipica in care ma simt comfortabil din toate punctele de vedere.

Starea subsumeaza tupeu, questioning attitude si risk-taking de adolescent + anticipare, planificare si gandire strategica de adult + joaca si umor de copil + responsabilitate parentala. Azi a mers. Vedem cine mai sunt maine.

Playlist-ul continua cu Bombtrack.

Dupa-amiaza se asterne peste tumultul unei zile incepute mult prea devreme.

Ma duc sa fac nimic.