How about…
…letting me in on your soul’s whereabouts
…slowing down your mind from running out on you
…spending more time hoping and less stoping
…glowing in the dark together
…shining bright in broad daylight
…grasping words and meanings where there are some
…chasing fears where reasons are none
…holding hands and never letting go
…breathing the cold morning air
…feeling anyway you want to
…sneaking up on yourself and laughing out loud
…giving yourself the benefit of the doubt
…starting over when you feel down and under
Right about now…
Category Archives: Existential Dilemmas
Instantaneu matinal
Inceput de octombrie cu vant rece si cer gri. Dimineata. Nu stiu daca soarele a rasarit, caci nu-l prea vad la fata, dar lumina alburie ma face sa cred ca e pe acolo pe undeva.
41. Tramvai.
21. Calatori pe scaune.
50. Fete cu ochi care urmaresc ropotul urban pe geamuri.
45. Telefoane folosite ca sa faca timpul pana la birou sa treaca electronic.
10. Statii pana la munca.
58. Minute trecute peste ora 7.
Ne apropiem de Casin si prindem stopul din intersectie.
Pe trotuarul lat de langa manastire zaresc 2 pampoane mari si ondulate. Priponite strasnic de doua codite carliontate de fetita vesela. Cu ghiozdanul mare in spate merge spre gradinita tinand-o pe mama sa de mana.
Trec pe langa lacas. Mama isi desprinde mana dreapta de manuta durdulana a fetitei si incepe sa se inchine. Tanca, oarecum debusolata de disparitia mainii materne isi intinde manuta spre reconectare.
Mama continua in ritualul sau si nu se lasa intrerupta de nici o culoare sau fata vesela doritoare.
Cu o privire descumpanita, puiul de om incepe si ea sa isi faca cruci cu mana dreapta.
Mama face. Si e atat de important incat nici nu mai vorbeste cu mine. Nici macar nu ma ia de mana. Deci trebuie sa fac si io. Poate asa o sa ma ia de mana din nou…
Analiza pe text
El ii zise:
– Ceri mult.
Ea raspunse:
– Valorez mult!
Am citit o treaba blogaristica. Scrisa de o femeie. Titlul fara doar si poate sugestiv: “Conversatie cu o femeie inteligenta”. Adica care intelege multe si marunte.
Nu isteata.
Nu desteapta.
Nu agera.
Nu abila.
Nu breaza.
Nu priceputa.
INTELIGENTA!
Sa ma scuz in avans ca sa ma acuz? Ca io nu fac d’astea? Ca io nu sunt aroganta? Ca io nu-mi falfai inteligenta pe la nasurile straine? Ca io sunt mai breaza? C-o fi si c-o-mparti? Eh, nu prea pot, caci le fac pe toate. Sper ca nu in acelasi timp sau foarte des…
Caci atunci cand te crezi tu cea mai desteapta de pe aceasta planeta se poate spune ca esti intr-o stare modificata de constiinta care iti altereaza atat simturile, cat si procesele cognitive (inclusiv memoria!).
Nu-mi prea sta totusi in fire sa ma apuc sa despic in patru firele altor bloguri. Ca fiecare e cu pareri, nevoi si dorinte pe care pe blogul lui si le poate pune lejer in cui, precum izmenele. Dar in cazul de fata ceea ce am citit mi-a atins coarda feminista. Deci din punctul asta de vedere, si-a atins scopul partial. Am citit, am ruminat, acum scriu despre el. A provocat o reactie persistenta, generatoare de efecte pe termen lung, respectiv scrieri.
Pe de alta parte, am ras un pic citit finalul povestii (adica ala pe care l-ati citit la inceput), care bag seama ca era si morala povestii despre femeile inteligente.
Care stiu sa ceara mult, pentru ca valoreaza mult…
Cam cat valoreaza tabloul acela din vitrina?
2000 EUR.
Aha.
Si ceasul de perete?
300 EUR.
Patul?
1250 EUR.
Tu cat valorezi?
Mult!
Adica cat?
Mult.
5000 EUR?
Mai mult.
10000 EUR?
Maai mult!
100000 EUR?
Valoarea mea are muuuulte zerouri! 🙂
0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000… Atatea? 🙂 Sau mai multe?
So, avem de-a face cu o doamna de poveste care ne istoriseste despre cu ea poate sa le faca pe toate singurica. Aproape toate. Caci e mare si tare… independenta! Ea este subiectul vietii ei. Ea isi este siesi de ajuns intr-o mare de barbati care fie nu o apreciaza, fie nu ii implinesc nevoile.
Fie! Si dupa ce respectiva reprezentanta a sexului independent ii face apologia barbatului perfect unui barbat imperfect care a avut nesansa sa o invite la o cafea, prezentandu-se ca eminamente subiect, la final, o da artistic cu mucii in fasolea proverbiala. Caci gliseaza de la a fi femeia independenta, subiectul propriei sale vieti, la a fi femeia dependenta, obiectul vietii celui care este dispus sa o cumpere.
Caci ea VALOREAZA mult! Culmea e ca in desteptaciunea si aroganta domniei sale, doamna cu pricina nici nu cred ca s-a prins ca-i atarna un muc fix in fasoalea pe care i-a pregatit-o cu atata istetime domnului pe care dorea sa-l imbarlige. Nu prea ai cum sa umbli cu cioara vopsita ca “Dom’le io sunt io! Io sunt femeie independenta! Io fac totul de una singura!” (Ce bucurieeeee! Ce bucurie???) dupa care s-o trantesti pe aia cu valoarea.
N-ai cum! Ca iti dai cu stangu’-n dreptu’, iar omul din fata ta o sa se uite crucis la tine. Ceea ce declari este total contradictoriu. Valoarea ta nu valoreaza nimic valoros daca o scoti aurit la inaintare precum fata mare la maritat….
Cer mult? Cer mult! Bine… Sunt o femeie high-maintenance care stie ce si cum vrea, modificare “genetica” generata fix de dinamica relationala a vremurilor actuale. Cer mult pentru ca dau mult. In directia asta s-ar fi putut indrepta negocierea relationala ca sa aibe si oleaca de sens pentru ambii participanti, cat si logica pentru oricine i-ar “citi” ulterior.
Echitatea relationala intre ce dai si ce primesti sau ce dai si ce ceri is a bitch! Pentru ca noi toti credem ca meritam, ca ni se cuvine, ca-i musai sa primim, or else. Suntem ca niste pustani care striga din toti rarunchii ca voooooor cevaaaaaaa acuuuuuuuuuuum! Complementaritatea in satisfacerea nevoilor si dorintelor intre partenerii de cuplu e cu dus si-ntors de cele mai multe ori.
Speli tu vasele si duc io gunoiul? Sigur dragostea mea!
Fac io patul si aranjezi tu hainele? Cum sa nu, sufletelul meu!
Stau io acasa cu copilul si pleci tu la munte cu prietenii? Mda, dar doar de data asta… draga!
Iti dau io sex si tu imi cumperi lantul ala pe care l-am vazut ieri? Mhm, dar vreau sex acum… draga!
Imi satisfaci mie nevoile si dorintele dupa care, pe urma, ti le satisfac si io pe-ale tale? NU! Imi satisfaci TU mie nevoile si dorintele dupa care, pe urma, ti le satisfac si io pe-ale tale!
Care pe care… in care… gonind catre finish-ul oamenilor pe deplin satisfacuti de partenerul de cuplu. Frustrare zero! Toleranta la frustrare zero!
Ieeeei! Felicitari! Ati reusit sa va faceti bula voastra de perfectiune temporara care se va sparge facand un zgomot foarte mare (precum o bula de sapun… zgomotos) la prima urma de frustrare sau neintelegere…
Acum, cum era treaba aia cu valoarea si inteligenta? 😉
Ceasuri, flori, fete, vieti & baieti
M-a izbit criza de floarea varstei din plin, pe deplin. Asa cum nu a mai facut-o pana acum si cum stateam intr-o rana ma gandeam cum sa fii in floarea varstei si in criza in acelasi timp. Floarea varstei nu implica bucurii nemarginite, orizonturi mai intinse precum desertul Gobi, visuri cu white picket fences and running children around sprinklers?
Numai ca nici prin cap nu mi-a trecut ca pe umerii florii atunci cand este inflorita sade o presiune de cateva atmosfere bune, si anume sa se asigure ca dupa venirea toamnei semintele sale vor fi purtate de vanturile dinspre Rasarit peste mari si tari, pe un taram in care se pot asterne la dospit, fiind aparate de culcusul de pamant pe timp iernatic.
Nu exista tristete mai mare pentru o floare decat aceea ca nu isi va putea directiona semintele intr-un loc bun de flori. Caci ingrijitul florilor nu este chiar asa de usor cum cred unii. Acesti Ikebanisti de weekend. Faptul ca ai un cactus in apartament nu te face un cunoscator intr-ale plantelor. Bambusul din coltul sufrageriei sau bonsaiul de pe birou nu sunt marturii ale grijii pe care o porti tu florei.
Atunci cand primesti munti de flori de ziua ta, le aduci acasa si le indesi pe toate intr-un borcan de muraturi (numa’ bun de vaza), le pui apa, dupa care uiti de ele cu saptamanile si sfarsesti prin a le gasi intr-o buna zi ofilite, cat si putrezite, realizezi cu adevarat cam ce inseamna cu adevarat sa ingrijesti flori.
Ceci n’est pas une ecriture sur les fleurs! Ceci est un petit fragment de vie…
Cresti. Vrei o familie. Lucrurile se intampla mai firesc intr-o familie cu o mama si un tata care locuiesc impreuna, se iubesc pe ei insisi, cat si reciproc. Si bonus, te iubesc si pe tine.
Esti adolescent si incepi sa vezi ca ai tai parca nu se iubesc asa cum iti imaginasei tu idilic toata copilaria – asta in cazul in care parintii au lucrat impreuna sa pastreze imaginea de familie fericita “de dragul copiilor”. Mintea ta curioasa le cotrobaie prin toate cotloanele relationale, in cautarea murdariei, imperfectiunilor si minciunilor. Si le gasesti.
Cine cauta, gaseste! Cine zice, ala este!
Esti teribilist, anarhist, nihilist. Das ist…
Si cu un zambet amar de dispret si mandrie le arunci in fata “Stiam io ca sunteti de cacat! Asta nu-i familie! N-ati fost in stare sa faceti o familie!”. Pleci victorios, precum parsul care a crescut toata viata in umbra ilustrilor sai parinti parsi
[PARS, parsi, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozatoarelor, cu aspect intermediar intre veverita si soarece, lungi de circa 20 de centimetri, cu coada lunga si stufoasa, cu blana moale si bogata, cu ochi mari si cu bot ascutit, care traiesc mai ales prin paduri, catarate in copaci (unde isi au de obicei culcusul și unde hiberneaza)].
Pe masura ce te umfli in penele tale pseudoadolescentine, iti rasuna in creieri indemnul “tu poti mai bine, tu o sa iti faci o familie, tu nu o sa dai gres, tu o sa le dovedesti ca poti”. Numai ca karma is a real bitch… Asta sau patternurile de relationare transgenerationala.
Old habits die hard. Ceea ce ai vazut in casa, replici si mai mult si mai des si mai cu mot. Compulsia la repetitie sta intr-un colt si face misto de tine pe masura ce te vede ca dai cu mucii-n fasole.
Iti tine scorul. Pare ca esti inca in casa cu ai tai. Muma-ta iti sta pe umarul stang, iar tac’-tu pe umarul drept. La mijloc, cu greutatea intregii lumi asupra ta, precum un Apollo, te simti incoltit, impovarat, fara scapare.
Asta sunt! Altu’ mama nu mai face!
Ce? Nu-ti place de mama?
De ce nu iti place de mama?
Sa aleg intre tine si mama?
Da’ de ce ma pui sa fac una ca asta?
Nu joci corect!
Credeam ca si tu iti doresti o familie cu mine, caci io imi doresc o familie cu tine.
Mult!
Mama si tata au zis ca nu ma mai primesc acasa pana nu vin cu cineva de incredere care sa ma suporte si pe mine pana la adanci batraneti. Cu care sa fac un copil. Poate doi. Pe care mama sa-i rasfete si tata sa-i invete despre viata si cu care sa faca temele la mate.
Am auzit din ce in ce mai des replica…
Poate la fel de des pe cat am auzit-o pe…
sau…
Acuma poate va intrebati cum am trecut io de la izmele la chiftele (una dintre vorbele de duh ale mamei mele) in a matter of seconds… In capul meu totul se leaga de tot. Atunci cand traiesti cu imaginea imperfectiunii si disfunctionalitatii in familie, vei vrea sa scapi de dansa. Fuga, fuga prin porumb pana cand te trezesti ca fugi in cerc si nimeresti de fiecare data in acelasi loc.
Ala al naibii de inconfortabil in care faci la fel ca mama si esti la fel ca tata. Nici mai presus, nici mai prejos. O odrasla ascultatoare care nu iese nici din cuvantul parintilor, nici din scenariile lor de viata.
Timpul trece… Toti prietenii tai de bine, de rau, au pe cineva in viata lor si iti povestesc despre vicisitudinile vietii de cuplu. Ca-s legati de calorifer. Ca-s tinuti sub papuc. Ca nu mai au viata. Ca car. Ca mar.
Mai sunt si prietenii care au fost ceva mai harnici si deja au si copii. Si vorbesc de scutece, diversificare si bone.
Tu esti tu. Un extraterestru urban cu urme relationale si aspiratii de love story. Tu vrei perfectiunea care sa stearga toate imperfectiunile care ti-au facut viata de copil o viata de om mare.
Vrei tot.
Acum.
Aici.
Pe masa.
Daca nu ai totul, mai bine nu ai nimic.
Niciodata.
Si o sa fii singur.
Si o sa iti fii deajuns.
Caci ti-a ajuns cu atatea neajunsuri si compromisuri.
Nu mai vrei sa mai fii cel mai prost din curtea scolii.
Ala care vorbeste de cat de fericiti sunt ai lui, si ajunge acasa sa adune bibelourile sparte, vestigii ale neintelegerilor amiabile intre ai sai parinti.
Ceasul biologic bate. Orele sunt inaintate.
Ce ai de gand sa faci cu viata ta?
O sa continui sa o irosesti?
Pentru ce traiesti?
Iti suna cunoscut?
Ce faci cu toate astea?
Le cari dupa tine?
Pana cand?
Cu ce pret?
Pentru cine?
De ce?
Bottomline…
Cronica Caganatului Arganius
Vineri am mers… in padure la Baneasa, in padure la Baneasa, Veto! Nu de una singura, ci cu ditamai echipa. In scopuri de building. Team building! Am fundul ciuruit de tantarii care au trecut prin foc blugi si para ca sa ciupeasca cu pofta mare.
Ideea care ne-a organizat pe toti fu tare faina, pusa la punct de Cristina, liderul nostru cercetas.
Se facea ca eram undeva pe la anul 500 si-un pic pe undeva prin Imperiul Bizantin (astea-s povestiri din aduceri aminte asa ca daca s-au strecurat greseli, fiti ingaduitori cu mine…). Oamenii erau impartiti pe caganate. Fiecare caganat avea un nume dubios duios, o culoare asignata, o capetenie si… si… si… un cronicaaar! 😀 Noi eram Caganatul Roz al lui Arganius.
Aveam o tolba roz plina de unelte de supravietuire – topor, fierastrau, bricege, sfoara groasa, Autan (pe care tantarii au reusit sa-l outsmart), apa, scheme de catapulte si sulite si cate si mai cate. Mai aveam o calauza care trebuia sa ne indrume prin padure pana la cetatea pe care trebuia sa o luam cu asalt pentru a recupera un tezaur demult pierdut.
Bun asa! Quite medieval, I might say! Ne place, ne place, ne place place place…Pana ne-am organizat pe grupuri, pana cand grupurile s-au decis asupra unei capetenii si a unui cronicar, multa vreme a trecut.
Lumea din roz imi tot zicea sa fiu capetenie. Io nu si nu! Io mi-s cronicar, ce nu intelegeti? Si cronicar am fost. Acest corespondent de razboi care relateaza de la fata locului stimati telespectatori. Acest Adelin Petrisor combinat cu Catalin Radu Tanase in carne si oase. Ceea ce urmeaza sa cititi este cronica caganatului Arganius scrisa de yours truly integral si exclusiv pe parcursul drumului nostru prin padure si pregatirilor de la cetate.
Sper sa va placa la fel de mult in virtual cum v-a placut in realitate in momentul in care cronicarii si-au citit scrierile dupa festinul regal. Lecturati dragii mei…
– Ma simt ca la cercetasi!
– Rozu’ are calea cea mai lunga…
– Io o sa stau cu bata la sfarsit sa va apar de animalele salbatice;
– HU, HU, HU! tre’ sa fie amenintator, nu asa floricele pe campii! (un ostean despre cantecul de lupta);
– Io ma transform in sulita, e bine? Subtire sau groasa!
– Bayo (numele regelui) e de la bai… Ce bai ai?
– Una dreapta, da’ sa nu fie murdara si sa nu miroasa (un alt ostean despre… o sulita!)
– Altii dau in oameni si nu le pasa. Dani ia apararea si plantelor!
– Ascultati capetenia!
– Doi osteni raman la carare…
– Am gresit calea. Capetenia a zis “Ne intoarcem!”. Ostenii s-au opus. Capetenia s-a impus. Drumul bun a fost gasit!
– Hai osteni, inca putin. Stiu ca e greu! (capetenia imbarbatandu-si ostenii)
– Unii au pierit pe drum, batrana calauza!
– Un ostean arunca lemnele de sulita cat colo, cu nerv.
– Concentreaza-te sa asculti linistea padurii si vei afla raspunsul.
– Ostenii-s dezbinati. Calauza zice ca “Trebuie sa va tineti grupul compact!”
Ostenii roz au ajuns la cetate. Drumul a fost lung, dar am izbavit. Capetenia imparte sarcini. Unii fac catapulte, altii sulite. Felicia numara lemnele. Capetenia vorbeste despre cinste si onoare. Calauza spune sa ascultam sfaturile regelui Bayan.
“Osteni, ascutiti sulite acum! Multe sulite! Va fi razboi. Daca nu avem arme pierim!” striga capetenia.
Delia zice: “Da’ o bucata de branza sau o ceapa n-ati adus si voi?”.
Vine un alt ostean in sol de pace: “Hai sa ne aliem! Voi aveti arme, ca noi vrem sa cucerim cetatea… Nu trebuie sa promovam razboiul, ci pacea! Uniti vom invinge!”. Un ostean strain si unul de-al nostru merg sa ii convinga si pe ceilalti sa ne unim fortele ca sa daramam cetatea.
Solul regelui spune: “Fiecare caganat va ataca dintr-o alta parte a cetatii. Cetatea trebuie daramata pentru a recupera tezaurul!”.
Ostenii Arganius scruteaza orizonturile. Se uita sa vada ce fac si ceilalti osteni. Privirile le sunt pline de speranta. Fruntile asudate. Mintea ascutita precum varful sulitei. Capetenia fumeaza o tigara.
Din departare se aude: “Da’ de ce veniti in coasta mea? Ce vreti de la mine?”.
“Cioturi ne trebuie!”, zice capetenia. “Ostenii mei tobele victoriei se aud in aer! Pregatiti-va!”.
Calauzele s-au asezat in cerc si bat tobele. Cronicarii scriu despre lupta. Ostenii vorbesc despre cum sa faca sulite si catapulte. Felicia a luat toporul. Stie sa-l foloseasca! E cercetasa. Delia a luat briceagul si ascute o sulita. Andreea se uita imprejur si aduna resurse pentru lupta.
Adina aude un elicopter survoland padurea: “Noi am chemat intariri. Auziti-le!”.
Monica se rezeama de o prajina ca sa faca o catapulta. Nicoleta e infasurata-n sfoara si tese un plan de cucerire a cetatii. Daniela masoara un lemn ca sa faca catapulta sa mearga. Cornelia face schite de atac.
Mari aduce bilele de catapulta si vorbeste despre spiritul luptei. “Putem share-ui!”, zice ea. Iulia asculta povetele cu luareaminte si incepe sa ascuta o sulita.
“Ia uite! Avem si cuie! La ce ne-or trebui?”. “Sa ni le batem in talpa!”.
Felicia o invata pe Nicoleta sa faca prinsoarea de catapulta: “Dai X, lateral, X, lateral, X, lateral, X, lateral!”.
Nicoleta raspunde calm: “Hai vino si ajuta-ma!”. Felicia continua: “Facem un opt pentru catapulta!”.
Solul apare ca o boare graind: “Sulite cat mai puternice ca sa cucerim cetatea!”.
Ostenii-s dezbinati. Unii stau la vorba, altii cioplesc lemne.
Mari aduce pietre si zice: “De ce nu incepem sa rontaim zidul cetatii?”. Ostenii stau pe ciuci si continua a mesteri la noi sulite.
Delia: “Avem cu ce sa aruncam. Da’ numai sa nu dam tare ca sa nu nimerim pe partea cealalta!”.
Felicia zdrobeste pietre cu toporul. Monica ciopleste o sulita. Adina si-a luat inima-n dinti si a inceput sa ciopleasca de zor cu spor.
Delia se mandreste: “Uite ce sulita frumoasa am facut! Cu asta scoti inima!”. Nicoleta alearga dintr-o parte in alta sa caute sfori. Cornelia si Daniela mersteresc la inelul mobil.
Delia face rime: “Am strategii foarte multe, lumea nu vrea sa le-asculte! Io numa’ sed si cujet!”.
Monica contempla cu rima: “Uite ce ascutita e a mea (sulita, desigur!). Poa’ sa intre-n fund cuiva!”.
Felicia intreaba candid: “Unde-i sfoara?”.
Delia raspunde hohotind de ras: “Sub Adina! Impinge-o!”.
Felicia organizeaza fetele. Delia si Iulia sunt fata-n fata cu antebratele ridicate. Felicia ia schema, i-o da lui Mari si incepe a le impleti pe fete cu sfoara cea groasa. Capetenia se odihneste la umbra, galgaie niste apa si se uita cu mandrie la ostenii cei harnici. Adinei a inceput sa-i placa cioplitul sulitei. Nicoleta, Daniela, Cornelia si Andreea mesteresc in continuare la catapulta care incepe sa semene a catapulta. Apare un ostean vecin in recunoastere. Da ochii roata si pleaca.
Cronicarii sunt precum belferii: stau la umbra pomilor si scriu pazindu-si manusitele de asprimea lemnelor si spiritele de indarjirea luptei…
Niste osteni vecini despre catapulta: “Tre’ sa aibe detenta! Cand ii dai drumul sa se ducaaa!”. Un alt ostean face dansuri de lupta. Cronicarul vecin imi zice sa plec. Nu vreau! Alti vecini osteni impletesc plase pentru catapulte. Toata ostirea gandeste strategii de atac cu nesat in nestire. Vad o catapulta simpla si cinstita: o sfoara legata de doi copaci. E functionala! Doi barbati au lucrat la ea!
Mai apare o echipa dupa un traseu lung si anevoios. Timpul le este potrivnic. Sunt strigati TABARA BLONDELOR! Felicia vrea sa puna in aplicare calul troian. Vorbeste cu Nicoleta, Andreea, Iulia si Daniela si le instruieste.
Adina nu mai poate: “Aoleo! Io dau de juma’ de ora la sulita asta si nu se intampla nimic!”.
Vine un cronicar vecin in recunoastere. E pe ulita hai hui.
“Noo ne-au murit doi oameni. Au fost rapusi de drumul greu”, conchide capetenia. Aceeasi capetenie vizionara continua (despre “tabara blondelor”): “Ei s-au ratacit saracii! S-au dus pana la sosea!”.
Delia mai taioasa ca muchia unei sabii: “Si tu ii crezi? Esti naiva? E razboi! Io nu mai cred nimic!”.
Felicia e stapana topoarelor si a fierastraielor. Andreea tine o bata mare pe care ostenii vor s-o foloseasca pe post de berbec. Delia incepe sa vorbeasca despre mancare. Ostenii saliveaza pana in prasele. Delia canta.
Solul regelui ii intrerupe trilul cu mesajul regelui: “A sosit momentul reintregirii neamului”.
Ostenii din toate colturile ataca cetatea. Strigatele de lupta ii fac sa mearga mai departe. Agnarius gaseste una dintre cele doua comori. Ostenii isi folosesc sulitele, berbecii si catapultele. Calauzele bat tobele intr-un ritm sacadat. Capetenia roz se uita preaplina de mandrie la ostenii cei viteji. Sulitele se arunca in aer pentru a darama cetatea. Tobele sunt si mai alerte.
“Daramati cetateaaaa!”.
Plasa a fost rapusa cu sulitele ascutite.
“Pana la ultima piatra de temelie, sa cada totul!”
A doua comoara a fost gasita tot de Agnarius. Ostenii isi striga cantecele de lupta inca o data. Solul isi apropie ostenii cu capeteniile caganatelor. Ostenii sed in cerc si asculta.
Se aude din multime un indemn tintit: “Hai sa ne caganam din nou!”
Vocea solului rasuna printre crengile padurii: “Avarilor, aceasta este ziua in care poporul nostru s-a reintregit. Spiritul poporului avar este intre voi! Tezaurul e al nostru din nou. Respectul, responsabilitatea si solidaritatea stau la baza autorealizarii. Dupa un succes maret urmeaza un festin pe masura. Dar la final un ultim strigat de lupta. Grupati-va pe caganate si sa va aud…”