Vineri am mers… in padure la Baneasa, in padure la Baneasa, Veto! Nu de una singura, ci cu ditamai echipa. In scopuri de building. Team building! Am fundul ciuruit de tantarii care au trecut prin foc blugi si para ca sa ciupeasca cu pofta mare.
Ideea care ne-a organizat pe toti fu tare faina, pusa la punct de Cristina, liderul nostru cercetas.
Se facea ca eram undeva pe la anul 500 si-un pic pe undeva prin Imperiul Bizantin (astea-s povestiri din aduceri aminte asa ca daca s-au strecurat greseli, fiti ingaduitori cu mine…). Oamenii erau impartiti pe caganate. Fiecare caganat avea un nume dubios duios, o culoare asignata, o capetenie si… si… si… un cronicaaar! 😀 Noi eram Caganatul Roz al lui Arganius.
Aveam o tolba roz plina de unelte de supravietuire – topor, fierastrau, bricege, sfoara groasa, Autan (pe care tantarii au reusit sa-l outsmart), apa, scheme de catapulte si sulite si cate si mai cate. Mai aveam o calauza care trebuia sa ne indrume prin padure pana la cetatea pe care trebuia sa o luam cu asalt pentru a recupera un tezaur demult pierdut.
Bun asa! Quite medieval, I might say! Ne place, ne place, ne place place place…Pana ne-am organizat pe grupuri, pana cand grupurile s-au decis asupra unei capetenii si a unui cronicar, multa vreme a trecut.
Lumea din roz imi tot zicea sa fiu capetenie. Io nu si nu! Io mi-s cronicar, ce nu intelegeti? Si cronicar am fost. Acest corespondent de razboi care relateaza de la fata locului stimati telespectatori. Acest Adelin Petrisor combinat cu Catalin Radu Tanase in carne si oase. Ceea ce urmeaza sa cititi este cronica caganatului Arganius scrisa de yours truly integral si exclusiv pe parcursul drumului nostru prin padure si pregatirilor de la cetate.
Sper sa va placa la fel de mult in virtual cum v-a placut in realitate in momentul in care cronicarii si-au citit scrierile dupa festinul regal. Lecturati dragii mei…
– Ma simt ca la cercetasi!
– Rozu’ are calea cea mai lunga…
– Io o sa stau cu bata la sfarsit sa va apar de animalele salbatice;
– HU, HU, HU! tre’ sa fie amenintator, nu asa floricele pe campii! (un ostean despre cantecul de lupta);
– Io ma transform in sulita, e bine? Subtire sau groasa!
– Bayo (numele regelui) e de la bai… Ce bai ai?
– Una dreapta, da’ sa nu fie murdara si sa nu miroasa (un alt ostean despre… o sulita!)
– Altii dau in oameni si nu le pasa. Dani ia apararea si plantelor!
– Ascultati capetenia!
– Doi osteni raman la carare…
– Am gresit calea. Capetenia a zis “Ne intoarcem!”. Ostenii s-au opus. Capetenia s-a impus. Drumul bun a fost gasit!
– Hai osteni, inca putin. Stiu ca e greu! (capetenia imbarbatandu-si ostenii)
– Unii au pierit pe drum, batrana calauza!
– Un ostean arunca lemnele de sulita cat colo, cu nerv.
– Concentreaza-te sa asculti linistea padurii si vei afla raspunsul.
– Ostenii-s dezbinati. Calauza zice ca “Trebuie sa va tineti grupul compact!”
Ostenii roz au ajuns la cetate. Drumul a fost lung, dar am izbavit. Capetenia imparte sarcini. Unii fac catapulte, altii sulite. Felicia numara lemnele. Capetenia vorbeste despre cinste si onoare. Calauza spune sa ascultam sfaturile regelui Bayan.
“Osteni, ascutiti sulite acum! Multe sulite! Va fi razboi. Daca nu avem arme pierim!” striga capetenia.
Delia zice: “Da’ o bucata de branza sau o ceapa n-ati adus si voi?”.
Vine un alt ostean in sol de pace: “Hai sa ne aliem! Voi aveti arme, ca noi vrem sa cucerim cetatea… Nu trebuie sa promovam razboiul, ci pacea! Uniti vom invinge!”. Un ostean strain si unul de-al nostru merg sa ii convinga si pe ceilalti sa ne unim fortele ca sa daramam cetatea.
Solul regelui spune: “Fiecare caganat va ataca dintr-o alta parte a cetatii. Cetatea trebuie daramata pentru a recupera tezaurul!”.
Ostenii Arganius scruteaza orizonturile. Se uita sa vada ce fac si ceilalti osteni. Privirile le sunt pline de speranta. Fruntile asudate. Mintea ascutita precum varful sulitei. Capetenia fumeaza o tigara.
Din departare se aude: “Da’ de ce veniti in coasta mea? Ce vreti de la mine?”.
“Cioturi ne trebuie!”, zice capetenia. “Ostenii mei tobele victoriei se aud in aer! Pregatiti-va!”.
Calauzele s-au asezat in cerc si bat tobele. Cronicarii scriu despre lupta. Ostenii vorbesc despre cum sa faca sulite si catapulte. Felicia a luat toporul. Stie sa-l foloseasca! E cercetasa. Delia a luat briceagul si ascute o sulita. Andreea se uita imprejur si aduna resurse pentru lupta.
Adina aude un elicopter survoland padurea: “Noi am chemat intariri. Auziti-le!”.
Monica se rezeama de o prajina ca sa faca o catapulta. Nicoleta e infasurata-n sfoara si tese un plan de cucerire a cetatii. Daniela masoara un lemn ca sa faca catapulta sa mearga. Cornelia face schite de atac.
Mari aduce bilele de catapulta si vorbeste despre spiritul luptei. “Putem share-ui!”, zice ea. Iulia asculta povetele cu luareaminte si incepe sa ascuta o sulita.
“Ia uite! Avem si cuie! La ce ne-or trebui?”. “Sa ni le batem in talpa!”.
Felicia o invata pe Nicoleta sa faca prinsoarea de catapulta: “Dai X, lateral, X, lateral, X, lateral, X, lateral!”.
Nicoleta raspunde calm: “Hai vino si ajuta-ma!”. Felicia continua: “Facem un opt pentru catapulta!”.
Solul apare ca o boare graind: “Sulite cat mai puternice ca sa cucerim cetatea!”.
Ostenii-s dezbinati. Unii stau la vorba, altii cioplesc lemne.
Mari aduce pietre si zice: “De ce nu incepem sa rontaim zidul cetatii?”. Ostenii stau pe ciuci si continua a mesteri la noi sulite.
Delia: “Avem cu ce sa aruncam. Da’ numai sa nu dam tare ca sa nu nimerim pe partea cealalta!”.
Felicia zdrobeste pietre cu toporul. Monica ciopleste o sulita. Adina si-a luat inima-n dinti si a inceput sa ciopleasca de zor cu spor.
Delia se mandreste: “Uite ce sulita frumoasa am facut! Cu asta scoti inima!”. Nicoleta alearga dintr-o parte in alta sa caute sfori. Cornelia si Daniela mersteresc la inelul mobil.
Delia face rime: “Am strategii foarte multe, lumea nu vrea sa le-asculte! Io numa’ sed si cujet!”.
Monica contempla cu rima: “Uite ce ascutita e a mea (sulita, desigur!). Poa’ sa intre-n fund cuiva!”.
Felicia intreaba candid: “Unde-i sfoara?”.
Delia raspunde hohotind de ras: “Sub Adina! Impinge-o!”.
Felicia organizeaza fetele. Delia si Iulia sunt fata-n fata cu antebratele ridicate. Felicia ia schema, i-o da lui Mari si incepe a le impleti pe fete cu sfoara cea groasa. Capetenia se odihneste la umbra, galgaie niste apa si se uita cu mandrie la ostenii cei harnici. Adinei a inceput sa-i placa cioplitul sulitei. Nicoleta, Daniela, Cornelia si Andreea mesteresc in continuare la catapulta care incepe sa semene a catapulta. Apare un ostean vecin in recunoastere. Da ochii roata si pleaca.
Cronicarii sunt precum belferii: stau la umbra pomilor si scriu pazindu-si manusitele de asprimea lemnelor si spiritele de indarjirea luptei…
Niste osteni vecini despre catapulta: “Tre’ sa aibe detenta! Cand ii dai drumul sa se ducaaa!”. Un alt ostean face dansuri de lupta. Cronicarul vecin imi zice sa plec. Nu vreau! Alti vecini osteni impletesc plase pentru catapulte. Toata ostirea gandeste strategii de atac cu nesat in nestire. Vad o catapulta simpla si cinstita: o sfoara legata de doi copaci. E functionala! Doi barbati au lucrat la ea!
Mai apare o echipa dupa un traseu lung si anevoios. Timpul le este potrivnic. Sunt strigati TABARA BLONDELOR! Felicia vrea sa puna in aplicare calul troian. Vorbeste cu Nicoleta, Andreea, Iulia si Daniela si le instruieste.
Adina nu mai poate: “Aoleo! Io dau de juma’ de ora la sulita asta si nu se intampla nimic!”.
Vine un cronicar vecin in recunoastere. E pe ulita hai hui.
“Noo ne-au murit doi oameni. Au fost rapusi de drumul greu”, conchide capetenia. Aceeasi capetenie vizionara continua (despre “tabara blondelor”): “Ei s-au ratacit saracii! S-au dus pana la sosea!”.
Delia mai taioasa ca muchia unei sabii: “Si tu ii crezi? Esti naiva? E razboi! Io nu mai cred nimic!”.
Felicia e stapana topoarelor si a fierastraielor. Andreea tine o bata mare pe care ostenii vor s-o foloseasca pe post de berbec. Delia incepe sa vorbeasca despre mancare. Ostenii saliveaza pana in prasele. Delia canta.
Solul regelui ii intrerupe trilul cu mesajul regelui: “A sosit momentul reintregirii neamului”.
Ostenii din toate colturile ataca cetatea. Strigatele de lupta ii fac sa mearga mai departe. Agnarius gaseste una dintre cele doua comori. Ostenii isi folosesc sulitele, berbecii si catapultele. Calauzele bat tobele intr-un ritm sacadat. Capetenia roz se uita preaplina de mandrie la ostenii cei viteji. Sulitele se arunca in aer pentru a darama cetatea. Tobele sunt si mai alerte.
“Daramati cetateaaaa!”.
Plasa a fost rapusa cu sulitele ascutite.
“Pana la ultima piatra de temelie, sa cada totul!”
A doua comoara a fost gasita tot de Agnarius. Ostenii isi striga cantecele de lupta inca o data. Solul isi apropie ostenii cu capeteniile caganatelor. Ostenii sed in cerc si asculta.
Se aude din multime un indemn tintit: “Hai sa ne caganam din nou!”
Vocea solului rasuna printre crengile padurii: “Avarilor, aceasta este ziua in care poporul nostru s-a reintregit. Spiritul poporului avar este intre voi! Tezaurul e al nostru din nou. Respectul, responsabilitatea si solidaritatea stau la baza autorealizarii. Dupa un succes maret urmeaza un festin pe masura. Dar la final un ultim strigat de lupta. Grupati-va pe caganate si sa va aud…”
