Trebuinta…cerinta…putinta…dorinta…fiinta…cainta…credinta… Cam asa se prind, za cu za, INTE-le in lantul pe care il purtam de gat in fiecare zi.
Si uite cum in unele zile straluce mai ceva ca stelili-n vazduh.
Si mai apoi se face nevazut contopindu-se parca cu restul compozitiei noastre personale.
Se incapataneaza cateodata sa ne mai agate perisorii de pe gat, parca incercand sa ne atraga atentia ca e inca acolo, saltand dintr-o parte in alta o data cu salturile noastre.
Vi s-a intamplat vreodata sa purtati ceva la gat – fie el lant, zgarda, fular, pulover pe gat – cu care initial va simteati extrem de confortabil, dar pe masura ce treceau orele zilei sa va pasca tot felul de stari de sufocare?
Da? Join za club!
Nu? Cudos to you!
Ndaaa? (soptit) Ce ai zis? Da si nu? Dar de ce nu vorbesti si tu mai tare un pic ca aici pe blog e cam galagie cu toate gandurile care-mi vuiesc prin cap? Nu poti? Esti gatuit?! Ah, ma scuzi. Adicatelea, vorbeam de streag in casa aproape spanzuratului.
Si totusi, ca intr-un amestec existential dubios fiecare alegem sa purtam cate un lant. Fie ca e vorba de ala pe care l-am primit la nastere, sau poate la botez.
Sa fie poate lantul din hartie glasata pe care il faceam la gradinita pentru a-i arata lu’ Mosu’ cat de cuminti furam?
Nuuuuu! Stiu! Lantul de bicicleta care tot sarea ca nebunul cand iti era si tie lumea mai draga si erai in alunecare libera pe doo roate din varful dealului la tara!
Si iote cum lantul asta se preschimba, dar tot acolo-sa ramane.
Cand vine vremea domnisorelilor apare epocalul lant de aur, dat cu subinteles si dorinte ascunse de maturizare a puberului din partea familiei care pune mana de la mana sa-l aduca pe copchil in randul lumii. Si il urasti. Ti se pare groaznic, stii cu siguranta ca nu-l vei purta niciodata, dar nu poti sa iti afisezi dezaprobarea. Numai gandeste-te cat s-a straduit toata lumea sa ti-l cumpere! E foarte frumos, dar nu vreau sa-l pierd. Mai bine il pun bine ca sa il am la ocazii speciale.
Mama si cate ocazii speciale au venit si au trecut si lantul tot pitit in fundul sifonierului sade. Pentru ca intre timp sa apara alte lanturi. Alea (defunctele) din Cismigiu in care te dadeai pana cand ti se facea rau, dar tot nu puteai sa te opresti. Si lumea se-nvartea asa fain, iar tu erai in plina supradoza de oxigen.
Ai devenit rebela. Toata lumea tre’ s-o stie. Sa te simta de la o posta. Si sa te auda cum pasesti apasat, iar lantul care-ti tine cheile, portofelul si loc de mecanism de intimidare se balangane de blugii rupti. Pfuaaa! Cine mai e ca tine? You are right now on top of the fuckin’ world. Ii sfidezi si jonglezi pe toti.
Exista un timp pentru orice. Trebuie doar sa ti-l gasesti. Si asa exista s’-un lant. Acum deja esti om in toata firea care-i preocupat de lantul pus ilegal pe fostul tau loc de parcare, spatiu public. Iti vine sa le smulgi lantu’ din tatani, sa le dai foc si sa contempli toata scena la o tigara pe banca.
Dupa care iti palpaie telefonul anuntand inlantuirea mailurilor care nu se mai termina. Tu raspunzi, doar doar le-oi termina, ele tot apar. Te apuca spumele si zici: ‘M-bag picioru’ frate! Dar nu poti… Asta daca vrei sa ai cum sa platesti zalele de facturi, credite si necesitati.
Ajungi acasa si incerci din rasputeri sa te scuturi de lanturile cu care ai fost vanat pe ziua de azi. Si incep sa pice. Uai, da’ ce de sunt…Acum esti mai ceva ca omul din reclama la Marlboro. Liber! Si ca din senin parca simti ca lipseste ceva…Neah, ti se pare. Si faci ce te taie capul. Esti la tine acasa, in propriul tau barlog unde lanturile nu au ce cauta. Libertate absoluta pana a doua zi dimineata. Au trecut deja 2 ore de libertate. Esti plictisit si iti pui mana pe gat nostalgic. Nimic.
Te foiesti prin casa incercand sa-ti gasesti locul pentru ca finally sa te pui comod pe-un scaun si sa te dai pe net. Noroc ca ai wireless ca o dadeam din lant in put :)). Auzi miscare si deodata esti cuprins…de-o-mbratisare. Toti porii ti se activeaza si inlantuit de cele doua maini atat de cunoscute te simti atat de in siguranta.
Fericiti, cei fara de lant?
