Tag Archives: calatorii initiatice

Post-factum

Post-factum

Sunt acasa din nou, cuibarita in fotoliu, cu pisicile prin preajma si muzica in surdina. Ma uit cu haz la incheietura mainii drepte care tradeaza un bronz de tractorist cu ceas. Am despachetat partial. Am mancat micul dejun mult dupa pranz. Inca sorb din cafeaua facuta la ibric.

Si imi fac ordine in ganduri si amintirile de calatorie. Am vorbit un pic cu mama si am facut un schimb echitabil de povesti.

Ea despre Avignon, eu despre Milano. Imi place asa de noi, ca ne asemanam in privinta obiceiurilor de mers hai-hui prin lume.

Cand m-am trezit cerul era gri. Acum norii par a fi devenit un pic mai prietenosi. Sa fi baut si ei niste cafea? Am verificat blogul si e usor decedat. Nu stiu de ce exact, asa ca precum soferul care habar n-are sa schimbe o roata la masina, astept platforma. Adica omul care stie care-i treaba cu ‘502 Bad Gateway’.

Masina de spalat se aude curatand tacticos vesmintele cu urme de soare si aer milaneze. Ma uit la panoul cu poze de familie si il vad pe tata. Oare el o fi mers vreodata cu avionul? Din povestile pe care mi le aduc aminte nu reiese. Lui ii placea acasa. In zona lui de confort si introspectie.

Cred ca diseara o sa imi invit sotul la un film pe canapea. O sa ne uitam impreuna la ‘Modigliani’.

Travaliul aerian Milano – Bucuresti a fost mai lung decat m-as fi asteptat. Am stat ceva ore in aeroport, facand ce stiu eu mai bine: sa ma uit la oameni. Copii, parinti, adolescenti, bunici, tineri. Fiecare cu povestea lui.

Pustani in baie incarcandu-si telefoanele la singurele prize existente. Parinti umbland dupa copii in incercarea de a le umple timpul pana la imbarcare. Cupluri care se sarutau prelung dand salii de asteptare un aer lasciv.

Adolescenti care vorbeau tare despre cine ce a mai facut unde si cu cine. Bunici vadit deranjati de excesul de energie al nepotilor. Si eu care tocmai imi cumparasem un ruj verde pe care il purtam cu mandrie si curiozitate.

Dupa un zbor scurt dupa o asteptare lunga am ajuns pe Otopeni unde am nimerit o tipa la control pasapoarte a carei privire era de o vioiciune care contrasta simpatic cu orele inaintate. Chiar! La ora 2 noaptea cum saluti? Spui buna dimineata, nu?

Asa cum ma stiu, in saptamana care urmeaza voi povesti pe bucati, pe lung, pe lat si printre picaturi despre cinqjour-ul meu italian. O sa imi lustruiesc experientele brute intr-un tot omogen in care sa incapa cu sens… tot. Buna dimineata!

Despre calatorii initiatice…

Despre calatorii initiatice…

Vara trecuta am avut o revelatie, si cam ca toate revelatiile mele, s-a napustit peste mine, luandu-ma total pe nepregatite. S-a instalat frumusel in teasta si m-am trezit ca planul cu care plecasem io de acasa spre salonul de tatuaj nu mai era acelasi. In loc de triunghiuri complementare, am decis sa rune.

Draga mea artista care se inhamase in a ma tatua, once more, zice razand in hohote:

Esti sigura? Ieri discutasem cu totul altceva!

Si atunci a fost fix momentul in care ceva mai adevarat despre mine nu as fi putut grai:

Da, dar am avut o revelatie, si asa o sa fie. Eram in metrou si mi-au aparut in cap rune. Deci rune vreau! 11… Rosii… Pe spinare…

Unii isi iau picioarele la spinare, io mi-s cu runele… Mi-a luat fix 5 minute sa mi le aleg din marea de simboluri nordice.

Daca vreti sa stiti in detaliu ce si cum se ascunde simbolic pe spatele meu, luati de cititi o postare pe care am scris-o pe cand inca eram cu Bepanthen-ul la purtator si dormeam pe burta sa nu cumva sa… : http://mytwitchoftheday.ro/2013/remembrance-from-another-life/. A noua runa din sirul meu rosu nordic este cea care se leaga numai bine de conceptul de calatorii initiatice.

raido

E pe mine, e de bine, e in fabrici si uzine, deci tre’ sa fie ceva legat de Sine. Sau sine (d’alea de tren). Expresia de “calatorie initiatica” ma duce cu gandul instant la basmele “Povestea lui Harap Alb” si “Fat Frumos din lacrima”. Io am invatat la scoala ca barbatii, acesti Feti Frumosi si Harapi Albi, la un moment dat in viata, tre’ sa strabata lumea-n lung si-n lat, sa-si dovedeasca fortele si putintele, sa treaca prin foc si para, pentru a fi demni de mana unei tinere si preafrumoase domnite, al carei tata e cu geana pe ei.

Every move they make, every breath they take, her daddy gonna be watching them… Ati observat ca mamele de printese, cat si barbati incercati de soarta nu prea apar in cele doua basme la care m-am incumetat sa fac referire? [Creanga si Eminescu cred ca se distreaza copios uitandu-se cum ce-au scris ei acum mai bine de 130 de ani este dat drept referinta intr-un blogpost despre “fugit cu banii de paine”.]

Tatii sunt cei care taie si spanzura. Care isi pregatesc fiii si isi apara cu determinare fiicele. Cei care discuta cu eventualii pretendenti ai fiicelor, cat si cei care ii trimit la incercari de initiere pe fiii lor.

Asta se intampla in basme, stimati, cat si stimate cititori & cititoare. Viata bate filmul, adica ceea ce ar trebui sa se intample in teorie – tati prezenti, implicati, atenti la nevoile odraslelor lor, in realitate se cufunda in normele de aplicare… care practic se reduc la sloganul “care pe care”. Imi permit sa vorbesc de generatia mea, respectiv de oamenii care acum au 25-35 ani.

Nu voi face nicidecum apologia tatilor absenti, neimplicati, pe alocuri agresivi, inadecvati, neasumati, dar ma avant sa spun ca si tatii nostri au avut si ei tatii lor. Care i-au (ar fi trebuit sa ii fi) invatat meserie. Arta si meseria de a fi tata… Aoleu muica si cu puica! Everyone’s got some good ol’ daddy issues! Mana sus cine zice ca n-are…

Pe de alta parte toti suntem niste membrii onorabili, functionali si platitori de taxe ai acestei patrii. Cu our daddy issues cu tot. Partea de-a dreptul amuzanta e ca atunci cand vine vorba de calatorii initiatice, amintirea tatilor trecuti reapare sa ne bantuie oleaca.

Prima oara cand am mers.

Prima oara cand am mers pe bicicleta.

Prima oara cand am plecat intr-o excursie.

Prima oara cand am luat contact cu apa marii.

Prima oara cand am plecat in vacanta cu familia.

Prima oara cand am fost la volanul unei masini.

Prima data cand ne-am urcat pe un motor.

Intrebarea pe care vi-o lansez acum e: Unde era tata atunci?

Era prin preajma fara sa ajute?

Era si ne spunea cat de prosti/nepriceputi suntem?

Era langa oferind tot sprijinul si suportul?

Era in cu totul alta parte fara sa stie macar de ceea ce faceam?

Nu era din motive obiective?

Si-ar fi dorit sa fie?

Boooon. Anii trec, noi crestem, tatii caruntesc si ne apar in cale provocarile initiatice.

Dat cu parapanta.

Dat cu parasuta.

Dat cu motorul pe 3 roti, 2 roti, 1 roata, nicio roata… :))

Plecat in calatorii dubioase in tari vecine sau total straine.

Plecat de nebun cu alti nebuni la fel ca tine in vederea regasirii si confirmarii statutului de om care poate.

Plecat cu bicicleta pe Dunare insotit de toate urgiile meteolologice posibile.

Plecat cu motoreta prin tara la deal si la vale.

Plecat cu vitezana pe piscuri de munte.

Plecat cu mobra in lumea larga prin vant, burnite si ploi.

Vino tata sa ma vezi, stau in unitate! vorba cantecului. Unii fac stagiul militar, altii dau militaria jos din pod si mai sunt si aia, total sariti, care isi fac propria lor armata. Ca sa demonstreze ca pot. Eu pot. Eu stiu. Eu vreau. Eu sunt. Eu gandesc. Eu simt. Me! Pick me! Me! Mee! Meee!

Nu mai sunt ala mic, neajutorat si prost. Is mare, capabil si prost destept. Da ma, sunt destept! M-am desteptat singur si-am invatat sa suflu in iaurt ca si iaurtul frige cateodata.

Calatorului ii sade bine cu drumul. Si cu libertatea ca daca vrea, poate sa incalece pe-o sa si sa isi traiasca povestea-asa. Si ca dupa ce se va fi luptat cu balaurii adevarati, cat si inchipuiti se va intoarce acasa pentru a recuceri reduta care de fapt e tot a lui. Reduta primordiala. Unde se simte bine, mai ceva ca la tzatza mamei.

Cu mama stai, cu tata te duci. Dar intotdeauna te intorci. Unde iti este cel mai bine. Unde sufletul se simte ca la el acasa. Unde inima se ancoreaza fara vreun gand de relocare. Unde ii vezi fata dimineata pe perna de langa tine si-ti vine sa te tot uiti asa, ca nu cumva s-o uiti. There is a time for travelling alone, as there is a time for travelling together.

Nu uitati ca tre’ sa pleci din cand in cand pentru a te putea intoarce. Dorul si distanta isi au si ele rostul lor in viata asta. Vei gasi cu siguranta drumul inapoi…