Tag Archives: grupuri

Despre pierdere… și transformare

Despre pierdere… și transformare

Nu mai știu a câta zi de auto-izolare la domiciliu e. Încerc să nu le număr. Poate pentru că numerele mă cam duc într-o zonă dintr-asta anticipativă și plină de nerăbdare. Ceea ce fac este să mă raportez la realitate cât mai mult (aia care nu implică neapărat numere) și să îmi domolesc pornirile apocaliptice.

Nu știu când se va termina toată treaba asta, așa că mă concentrez mai degrabă pe alte treburi unde văd că am control și impact. Familie. Muncă. Eu. Ieri am avut un insight facilitat de un om care vorbea despre pierdere în contextul pandemiei.

Și mi-a picat fisa. Clanc! Noi toți am pierdut temporar ceva. Însă simțim pierderea cu toată durerea ei, iar mintea nu ne e îndeajuns de puternică (comparativ cu emoția) ca să ne transmită mesajul că lucrurile se vor îmbunătăți. Cu toții am pierdut ceva… pe cineva, așa că știm cum merge treaba. Sistemul nostru de gestionare a pierderii se activează instant. Nu trebuie să facem nimic pentru a-l pune în acțiune. Se descurcă el singur. Și treaba stă cam asa:

sau așa:

Dacă ar fi să mă uit un pic la mine și la cei din jurul meu, aș zice că suntem în plină fază de FURIE. Pe care o simțim până în măduva oaselor. Ne enervează tot, toți și toate. Ne băgăm și ne scoatem, căci cenzura nu mai funcționează. Ne luăm la harță unii cu alții. Fiecare pentru el. Nivelul de sensibilitate la orice străpunge tavanul. Totul ne lezează și simțim nevoia să reacționăm. Nu să acționăm.

Știți voi vorba aia: ‘Nu-i frumos, da’-i sănătos!’. Numai că atunci când vorbim de melt-down-uri, frustrare și furie colective, atunci se întețește jocul. Fiecare este concentrat pe furia lui și face orice ca să o exprime, iar atunci când dă nas în nas cu furia altcuiva, se șochează.

Principiul reciprocității ar trebui să funcționeze, dar nu prea o face. Așa că ajungem invariabil în situații în care eu am dreptul să îmi manifest furia, dar când altcineva o face, nu-i corect. Că mă doare. Nu-mi place. Mă face să mă simt inconfortabil. Și încet-încet ajungem la conținerea emoțională.

Greu, tată! Greu de tot! Și urât! Dar atât de necesar. Show me yours, I’ll show you mine! Nu trebuie să îți placă. Nu trebuie să zici mare lucru. Trebuie doar să rămâi acolo. În relație. Și să vezi importanța exprimării furiei de toate părțile implicate, cât și necesitatea conținerii emoționale reciproce. 

Dat fiind faptul că piederea pe care o simțim cu toții este una temporară, apar noi coordonate în ecuație care s-ar putea să ne ajute mai mult decât ne imaginăm. Lumea din jurul nostru se schimbă, iar noi, pe când eram în NEGARE îi tot dădeam zor cu Doamne ajută că nu-i adevărat, că asta nu se întâmplă. Și aveam tendința să rămânem acolo, la locușorul nostru, neclintiți, înmărmuriți, așteptând să treacă furtuna ca să ne reîntoarcem la ce făceam înainte, exact în modul în care o făceam.

Guess what, mofos? That ain’t gonna happen! Așa că oricât ne-am sau v-ați împotrivi, transformarea personală este cea care ne va ajuta să trecem prin rahatul ăsta. Nu peste. Nu pe lângă. Prin. Ce înseamnă transformare personală? Totul pornește de la cap. Capul fiecăruia. Ăla obișnuit cu confort și certitudini. Dar orice învăț are și dezvăț.

Așa că de acolo începe toată lupta de convingere. A mea pe mine. A ta pe tine. Că lucrurile se schimbă și tre’ să te schimbi și tu cu ele. Să schimbi modul în care te uiți la ele. Modul în care reacționezi la ele. Modul în care te raportezi la ele. Modul în care contribui la generarea lor. Modul în care devii participant activ la transformare.

Doar atunci, când vom fi având un locus on control intern, o să ne concentrăm pe cultivarea voinței de transformare, în loc să ne concentram pe cum să o evităm, punem la colț, scuipăm, înjurăm.