Pentru majoritatea oamenilor anul nou se arata infrigurat prin ianuarie. Pentru noi, anul nou vine o data cu recolta si vantul de toamna.

Septembrie e luna in care ne adunam pentru a ne aduna copiii ca sa mai adunam ceva experiente si amintiri impreuna.

Impreuna pare a fi cuvantul de baza, caci totul se petrece impreuna.

Incertitudinea inceputurilor este amortizata de faptul ca mai sunt si altii ca tine, in aceeasi situatie cu care poti schimba o aluna, o impresie sau o batista nazala. Si aici ma refer la copii, profesori si parinti deopotriva.

Bucuria descoperirii noutatilor e de asemenea intensificata de prezenta grupului cu care poti impartasi cate si mai cate. Septembrie nu ar fi la fel fara acest nou an.

Indraznet, crud si promitator.

Cu frunti eliberate de poverile mintilor varatice, cu elan cu altfel decat patriotic, cu dor de copii si interactiuni, cu holuri goale nerabdatoare sa fie tropaite de ‘hoardele tatare’ in refrenul teacheresc ‘we walk inside!’ si clase dichisite si aerisite.

Gradinita isi asteapta copiii, precum o closca puii. Iar noi suntem precum niste titirezuri fara obiectul muncii care se straduiesc de vreo 2 saptamani incoace sa pregateasca totul pentru inceput si sa se pregateasca intru totul pentru inceput.

Oare cum va fi maine?

Ma vor recunoaste copiii?

Dar io pe ei?

Harmalaie mare? Daaa!

Plansete la despartire? Oh, da!

Agitatie pana peste poate? Da, da!

Rasete cu gura pana la urechi? Da, daa, daaa!

Baloane colorate? De 4 ori da!

Momentele de genul acesta sunt fix acelea in care stii ca esti fix unde trebuie sa fii, cu cine trebuie sa fii si stii de ce iti doresti atat de tare sa fii acolo!

Asa ca haideti sa haidem! Sa avem un an fain! Cel mai bun de pana acum! Cel mai cel dintre cei! Noi, cu voi si cu ei! Impreuna, cum altfel!

Cum bine spunea cineva (nu spunem cine, persoana importanta): Welcome to the bunch!