Tag Archives: emotii

Eu 0 – Freud 1

Eu 0 – Freud 1

M-am trezit freudiana in dimineata asta, prinsa intre valori, pulsiuni si actiuni. Si incerc sa-mi dau seama cum noi, oamenii, facem fata discordiei continue dintre aceste trei parti ale noastre. Cum ne aliniem lucrurile in care credem cu impulsurile care tasnesc din noi pe toate supapele si cu actiunile la care recurgem?

Teoretic, pentru ca suntem fiinte rationale, ar trebui sa ne comportam logic si cu autocontrolul on. Practic, nu suntem altceva decat niste munti de emotii pe care le gatuim cu autocontrol, care paleste in fata presiunii date de toata furtuna din noi.

Fie ca-s prea multe, fie ca nu le putem face fata raportandu-le la experienta de viata, fie ca se bat cap in cap cu sistemul nostru de valori, emotiile sunt cele care dau tonul. Intotdeauna. In orice imprejurare. Si sa crezi ca logica e mai tare decat emotionalul, te duce intr-o zona de naivitate pura.

Bun! Si daca tot stim toate lucrurile astea, de ce nu facem ceva cu ele?

De ce ne prefacem in continuare ca ‘reason conquers all’, cand stim bine ca nu-i asa? De ce nu avem interventii bazate pe emotii care sa raspunda la situatii emotionale carora nu le dam de cap? Pretentiile pe care le avem unii de la altii ne sufoca si ajungem intr-o mare de indignare in care ne dam seama ca nu putem innota.

Concluzia mea este ca nu exista nici o concluzie acum. Si ca o sa-mi las emotiile sa se manifeste si-o sa vad in ce directie ma duce toata treaba asta…

Nescrisa

Nescrisa

Stiti cum unii oameni vorbesc mult pentru ca au petrecut ceva timp in tacere si se simt pe alocuri ‘nevorbiti’? Ma numar printre ei, dar cu ceva accente suplimentare. Astazi ma simt ‘nescrisa’. Atunci cand scriu in jurul meu se tese o aura miraculoasa. Nimic nu ma poate atinge. Sunt ‘untouchable’. Invincibila.

Simt ca mi se lungesc mainile pana la nori si inima mi se deschide mai ceva ca in timpul unei operatii pe cord. E vineri si cerurile sunt roz cu mov si bleu. Cele doua lampadare din sufragerie ma vegheza cu lumina in surdina, iar muzica razbate clar-obscur din laptop.

Ma uit la un suport de poze ce asteapta sa fie populat cu imagini. Or sa vina si ele, la timpul lor. Parca a trecut o vesnicie de cand am scris ultima data. Parca… Astazi e vineri, iar ultimul post a tasnit din mine marti seara. 3 zile dilatate intr-o mini-vesnicie. Scrisul a devenit pentru mine o nevoie de baza. Asa cum dorm, cum iubesc si cum ma adapostesc, asa scriu.

Am atatea de povestit ca mi-e greu sa ma decid de unde sa incep.

Inca imi mai vajaie capul de la varietatea hiperanalitica de pareri legate de referendum. Uneori trebuie sa alegi sinteza in locul analizei. Scurt pe doi: eu merg la vot de referendum. Cu tot ceea ce implica el. Ca-i de cacat, ca nu-i. Ca-i drept, ca nu-i. Ca-ca sau ca-ca, tot merg.

Do. Learn. Know.

Refuz sa ma autobag intr-un cerc de frica si teorii conspirationiste pe care sa le folosesc ca plapuma care sa-mi tina de cald, cand o sa bata vantul vinovatiei peste mine.

Ma mai preocupa si modul in care circula emotiile in interactiunile dintre noi, astia viii si simtitorii. Si cum ma trezesc pozitionandu-ma mai ceva ca Barajul Vidraru, adica con-tinand metrii cubi de emotii amestecate cu ceva comportamente venite din ne-putinta, ne-stiinta, ne-dorinta sau ne-simtire.

Unul dintre lucrurile cele mai reconfortante pentru mine zilele astea a fost vremea. Septembrie imi da confortul termic de care am nevoie ca sa pot functiona in parametrii normali, adica fara sa curga toate apele pe mine in tramvai. Vantul racoros al diminetii ma tot imbie sa pun o jacheta pe mine. Soarele cald care danseaza cu norii ma face sa vad lumea intr-o lumina aparte. Ploile vijelioase din timpul noptii imi fac somnul mai profund si odihnitor.

V-am spus oare ca am fost luni la Cluj? Daca as fi scris un post despre asta s-ar fi numit ‘Cluj: intre rasarit si apus’ pentru ca pe amandoua le-am vazut din avion la plecare din Bucuresti, respectiv plecare din Cluj. Tare fain orasul, cu strazile inguste, casele vechi, dealul Cetatuii si Samsara cea verde si gustoasa.

Astazi, mai pronuntat decat in alte zile, ma bucur de latenta de drag pe care mi-a oferit-o interactiunea cu copiii. Ca intr-o retrospectiva a saptamanii revad toate momentele  noastre de joaca, viata si invatare. Plansetele si rasetele din hol din fiecare dimineata.

Modul in care fiecare dintre noi, fie el adult sau copil, pare ca se aseaza din ce in ce mai bine in propria-i matca la 3 saptamani de la inceputul anului educational. Discutiile simple cu copiii la Circle Time din care strabate profunzimea doar daca ai ochi pentru ea. Momentele de cumpana, de frustrare si de neputinta in care incercam impreuna sa gasim raspunsuri.

Pot sa va retin un pic cu o scurta istorisire despre my high of the day? My educational high, that is. Una dintre grupele mari avea ca tema abordarea situatiilor drepte si nedrepte, asa ca m-am apucat sa caut ceva nou. Parca nu voiam sa fac aceeasi lectie de anul trecut. Mi se parea ca e nevoie de altceva.

Asa ca mi s-a aprins un beculet: Ce-ar fi daca as face o lectie interdisciplinara la granita dintre istorie si dezvoltare personala? Asa ca am cautat niste materiale despre codul lui Hammurabi si am pornit la drum, sperand ca interlocutorii mei sa fie cel putin la fel de curiosi ca si mine in gasirea legaturii dintre Hammurabi si regulile clasei.

Ceea ce am descoperit la fata locului, cum mi se intampla destul de frecvent, a depasit ceea ce imi imaginasem initial. Pentru ca nu prea poti sa-ti imaginezi cu acuratete cam ce conexiuni fac copiii pentru a-si insusi un continut nou. Asta este una dintre partile mele preferate.

Asa ca Hammurabi a fost alaturat regelui Carol si lui Ceausescu, caracterele de pe tablele de piatra unor kangi japoneze, iar Mesopotamia a fost dezlegata de mistere de un grup care a declarat cu incredere ‘we know everything about this land, miss!’.

Au aparut prin aer povesti despre geneza lumii, despre ‘kings who broke the world and kings who fixed it’, despre ‘Allah who made everything we have today’ si despre cum ‘some rules are fair and others are unfair’.

Si uite asa, dintr-una intr-alta am ajuns sa vorbim si de regulile clasei si sa votam daca ar fi o idee buna sa le sculptam in lemn, asa cum Hammurabi si-a cioplit codul in piatra. Caci o data sculptate sau cioplite, regulile devin parte integranta din oranduiala clasei.

La finalul Circle Time-ului eram in starea aia euforica pe care ti-o dau lectiile care stralucesc beyond your wildest dreams.

Stiu sigur ca acum imi pot incepe weekend-ul cum se cuvine.

Traita.

Vorbita.

Simtita.

Scrisa.    

New Year’s Resolution

New Year’s Resolution

Pentru majoritatea oamenilor anul nou se arata infrigurat prin ianuarie. Pentru noi, anul nou vine o data cu recolta si vantul de toamna.

Septembrie e luna in care ne adunam pentru a ne aduna copiii ca sa mai adunam ceva experiente si amintiri impreuna.

Impreuna pare a fi cuvantul de baza, caci totul se petrece impreuna.

Incertitudinea inceputurilor este amortizata de faptul ca mai sunt si altii ca tine, in aceeasi situatie cu care poti schimba o aluna, o impresie sau o batista nazala. Si aici ma refer la copii, profesori si parinti deopotriva.

Bucuria descoperirii noutatilor e de asemenea intensificata de prezenta grupului cu care poti impartasi cate si mai cate. Septembrie nu ar fi la fel fara acest nou an.

Indraznet, crud si promitator.

Cu frunti eliberate de poverile mintilor varatice, cu elan cu altfel decat patriotic, cu dor de copii si interactiuni, cu holuri goale nerabdatoare sa fie tropaite de ‘hoardele tatare’ in refrenul teacheresc ‘we walk inside!’ si clase dichisite si aerisite.

Gradinita isi asteapta copiii, precum o closca puii. Iar noi suntem precum niste titirezuri fara obiectul muncii care se straduiesc de vreo 2 saptamani incoace sa pregateasca totul pentru inceput si sa se pregateasca intru totul pentru inceput.

Oare cum va fi maine?

Ma vor recunoaste copiii?

Dar io pe ei?

Harmalaie mare? Daaa!

Plansete la despartire? Oh, da!

Agitatie pana peste poate? Da, da!

Rasete cu gura pana la urechi? Da, daa, daaa!

Baloane colorate? De 4 ori da!

Momentele de genul acesta sunt fix acelea in care stii ca esti fix unde trebuie sa fii, cu cine trebuie sa fii si stii de ce iti doresti atat de tare sa fii acolo!

Asa ca haideti sa haidem! Sa avem un an fain! Cel mai bun de pana acum! Cel mai cel dintre cei! Noi, cu voi si cu ei! Impreuna, cum altfel!

Cum bine spunea cineva (nu spunem cine, persoana importanta): Welcome to the bunch!

11880358_10153465467213400_7651477996552251675_n