Unii stau de prost in post.

Altii sunt luati pe post de maimutzoi de lumea din jur.

Mai sunt cei care tin postul… Craciunului, Pastelui, Sf. Marii, Sf. Petru si Pavel, Da, le stiu pe toate, si nici n-a trebuit sa ma consult cu Google pe aceasta problema. Mamaia mea, God rest her soul, a fost o femeie strasnica care printre multele povete pe care mi le-a dat fara sa-si propuna macar, m-a instruit si pe partea cu postul, crucea, inchinatul inainte de culcare si smerenia.

Sa nu uitam de cei care se angajeaza pe posturi care le plac sau nu.

What about the post office? Did you post any letters today? Mi-ar fi placut tare sa traiesc in vremuri fara de laptop-uri si tehnologii inalte, ca in loc de tastat, sa scriu cu penita si cerneala pe hartie scortoasa pe care ulterior sa o parfumez, sa o pecetluiesc cu sigiliul personal (caci daca as fi trait acum cateva secole, am certitudinea ca as fi avut un titlu nobiliar fain, ca ducesa, contesa, principesa… :P).

Insa trecutul cu trecutul, si prezentul cu prezentul. De vreo 200 de posturi blogaristice incoace, gura nu-mi mai tace! Odata ce s-a pornit pe spus, povestit, analizat si sintetizat, nimeni si nimic n-o pot opri. Pe ea, pe mintea mea, in cardasie clara cu sufletu’-mi visator care se agata din cand in cand de-un nor calator.

Fie ca m-am dezvaluit pana la piele si os, la modul cel mai serios, sau ca m-am schimonosit ponosit, am continuat sa scriu si am realizat ca imi face tare bine. Sa scot din mine ce ma preocupa, ce ma apasa, ce imi place si ce nu-mi place, ce iubesc si ce dispretuiesc (ca incerc dieta cu zero ura de vreo cativa ani incoace; sa stiti ca da rezultate intrucat am observat ca am pierdut ceva kilograme bune de resentimente de cand o tin, pe ea dieta), ce vreau sa fac si cu cine, incotro vreau sa ma indrept si de ce, ce imi amintesc cu drag sau cu tristete, ce imi mai apare in viata drept in fata.

Blogul meu scump si drag mi-a fost oferit in dar cu extensia .ro dupa ce l-am nascut .wordpress.com. Pentru ca se vedea in scrisul meu cat de mult mi l-am dorit. Si a venit si in varianta .ro. Dupa care brusc a inceput sa deranjeze prin prospetime si franchete asa ca m-am trezit in postura in care a trebuit sa renunt o perioada la custodie, pe care ulterior am recastigat-o in instanta de judecata… dreapta.

Acum ma bucur de custodie totala si irevocabila, cu drept de viata si dezvoltare armonioasa a dragului meu twitch, in varsta de 2 ani si jumatate si cu mai bine de 200 de posturi la activ, incluzandu-l pe cel pe care tocmai il cititi.

Blogul asta e asemenea unui copil nastrusnic care spune tot ce-i vine in minte, fara pareri de rau, fara sa se gandeasca foarte mult la consecinte, dar indemnat intotdeauna de simtul dreptatii, echitatii si dragostea fata de oameni, lucruri, locuri si experiente de viata traite sau inca netraite. Se gandeste cu dor la lucrurile pe care nu le-a simtit inca, cu jind la experientele care parca i-au scapat printre degete, cu drag la oamenii pe care i-a iubit si respectat, cu admiratie la oamenii cu care isi face existenta mai buna cu fiece zi, cu simtul echitatii karmice la lucrurile neterminate care vor ajunge odata si odata la un bun sfarsit.

Toate produsele de post create si expuse pe acest blog inseamna fiecare in parte, ceva pentru mine. Caci altfel nu ar fi vazut ele lumina tiparului online. Evident unele imi sunt mai dragi ca altele.

Cele mai aproape de sufletul meu scrieri in ordinea numerelor de pe tricou, ar fi, in top 5, cam astea:

– Lupa mea
– Omule!
– Mama mea
– Astazi e ziua ta, zi frumoasa ca tine…
– Poveste alb-negru-rosu

Cele mai stangace, dar vivace, asterneri pe hartie cu ceva urme postume ar fi:

– Dalia
– More than Words
– Better off / Best of
– Bolerou da Ravel varianta 385
– Foul Play

Dragul meu www.mytwitchoftheday.ro, iti doresc sa continui sa fii, frumos, nabadaios si cu staif ca si pana acum. Sa primesti in gradina ta, posturi fel de fel, despre si mai multe lucruri despre viata, moarte si altele. Sa nu iti fie rusine, sa nu te simti vinovat sau sa nu te apuce tristeti sau panici in fata inevitabilelor pareri ultracritice. Caci daca te critica lumea, inseamna ca s-a uitat asa bine la tine si te-a scanat nitel.

Nu uita…

Iti ofer in dar asa, pe final de postare, o melodie pe care am descoperit-o in timp ce scriam a lui Robert Plant, care inca mai poate si mai duce. Sper sa-ti placa!

Iar pentru voi, cititori (in)fideli, am o provocare cat casa de mare: Ce-ar fi daca v-ati da asa un pic cu parerea despre care scriere v-a placut cel mai mult, de doreati s-o puneti in rama pe birou, cat si ce scriere v-a facut sa credeti ca autoarea cu siguranta n-are nici in clin nici in maneca cu scris-cititul? Ia sa vedem cine se incumeta, in virtutea feedback-ului constructiv care face bine la blogareala… Multumesc anticipat! 😉